O PETRECERE DE SFÂNTUL DUMITRU CA PE ATUNCI

La mulți ani sărbătoriților de astăzi Dumitru și Dumitra!
Pentru că astăzi sărbătorim Sfântul Dumitru și
avem destui sărbătoriți cu numele Dumitru, Dumitra și numele
care derivă din acestea: Dumitrana, Mița, Dumitrița, Dimitri,
Mitică, Dimitrie, Mitru, Mitu vă invit la un „huleai” (petrecere) în
satul meu de pe malul Dunării chiar în familia noastră, ca să- l
sărbătorim pe Sfântul Dumitru.
În poarta casei suntem întâmpinați de mătușa Gafița,
„frumoasă ca o cadră!” cum spunea mama atunci când vorbea
despre ea și nea Dumitru, Tică, așa cum îl răsfățam noi, fericiți
că le cinstesc casa într-o zi de mare sărbătoare atâția oameni
dragi: nepoți, părinți, nași, prieteni și vecini. Și după obiceiul
satului își întâmpină oaspeții cu o carafă de vin scos dintr-o
balercă plină ochi cu bunătate de vin, pregătită special pentru
această ocazie. Au strâns bob cu bob că să iasă vinul limpede și
roziu ca obrajii mătușii Gafița. Vorba ei, „bob cu bob și vadră
cu vadră se face balercă plină”.
După urările de omenie, sunt invitați în tinda casei cu o
masă plină cu mâncăruri pregătite chiar de gospodina casei de
„să-ți lingi degetele, nu alta” …sarmale cu varză rumenite în
cuptor, friptură din pui tineri și rățoi grași, varenichi, cherdele
cu brânză proaspătă și smântână grasă ca untul, pește la proțap
și cozonaci care se rupeau în falii, falii, așa de bine erau copți
și rumeniți. Și cum se începe un ospăț, nea Dumitru și-a îndemnat
musafirii să servească înainte un țoi de rachiu galben făcut din
toate fructele din gospodăria lui și păstrat într-un butoiaș de
dud ca să se așeze.
Au închinat câte un țoi pentru Sfântul casei și au mai
cerut un țoi să închine și pentru mătușa Gafița, mai ales când
au aflat că rachiul a fost blagoslovit chiar de preotul satului. Și,
după ce s-au sătura bine, au ieșit în curtea casei și s-au prins într-o
horă, acompaniați la harmoșcă de nea Vanea vecinul și, glumeț
cum era unchiul Tică a spus făcând cu ochiul la onorata
adunare „vecinul de lângă casă, niciodată nu te lasă”. După ce
spunea gluma, lăsa pe fiecare dintre invitați să creadă ce vrea.
Și, cum era tare vesel din fire, scotea fluierul de la brâu și
își unea forțele cu nea Vanea. Când obosea cu fluierul cânta la
armonică și chiar la solz de pește. Cum cânta el Hora
muzicuțelor nu am mai auzit la nimeni!
Veselia, mâncarea bună și gustoasă și băutura servită
chiar de gazda ospitalieră scoteau la horă în curte pe cei
prezenți la petrecere. Cei mai în vârstă se uitau cu drag la
tinerii care își învârteau perechea ușori de parcă zburau. Au
jucat și o geampara, însă țața Ioana, vecina mătușii care avea
picioarele cam butucoase, acompania și ea dansatorii bătând
tapcele și-i privea cu mult drag pe cei care se învârteau în horă
mai ceva că titirezii. Și oaspeții, osteniți după atâta joc se
așezau pe prispa casei „ca să-și tragă sufletul” și să depene
amintiri din vremea tinereții lor.
Și ce vremuri!
Printre amintiri se mai cinsteau cu un țoi de rachiu pentru
cei cu numele Dumitru, Dumitra care nu mai erau printre ei și
încă un țoi în cinstea nașilor, finilor, vecinilor, prietenilor, și
câte motive nu se găsesc atunci când oamenii sunt de omenie!
Eheeei ce vremuri, dar sunt și ale noastre!

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.