Bunica Ioana și povețele….

Bunica Ioana și povețele….

DESPRE SFATURI ȘI POVEȚE

Să vorbesc despre sfaturi și povețe îmi este foarte ușor. Am multe de povestit pentru că am avut un povățuitor în bunica mea! Pot să spun că am avut sfaturi, să zic așa, specializate. Nu, să nu credeți că avea studii. Bunica era o femeie de la țară, dar avea acea deșteptăciune nativă. Sfaturile ei erau simple, dar se potriveau pe termen lung.

Povața ei venea oricând, oriunde, în grădină, între oameni, atunci când credea că trebuie să aflu despre ceva. Îmi vorbea de vreme, când o să plouă, de ce, cum o să fie anul și câte, câte. Parcă o văd în fața ochilor. Avea întotdeauna o nuielușă subțire cu care îmi arăta câte ceva și îmi explica. Vezi cutare…

Într-o zi, în timp ce mergeam prin grădină, am văzut un șarpe într-o tufă. Mi l-a arătat cu bățul și mi-a spus așa:

[wp_ad_camp_1]

–              Când o să fii mare, o să te căsătorești, și poate o să ai necazuri și nu ai cui să le spui. Poți să-i spui șarpelui. El o să te asculte, iar tu o să te liniștești și nu o să știe nimeni de sup-ărarea ta.

Pe moment nu am înțeles. Chiar m-a amuzat gândul căsă-toriei. Mi se părea un drum lung. Dar în timp am înțeles ce sfat prețios mi-a dat.

Altădată, tot în grădină, am auzit o broscuță orăcăind sfâșiitor. Bunica repede a lovit cu bățul în tufa de unde se au-zea orăcăitul, și atunci am văzut că din tufă a ieșit târâș un șarpe.

–              Am salvat broscuța. Să știi că atunci când vom avea un necaz, broscuța ne va ajuta.

A rupt o bucățică din nuielușă și mi-a dat-o spunând:

–              Când o să ai nevoie de broscuță, să-i spui bețișorului.

A fost talismanul meu norocos care a aflat multe de la mine. Și, culmea, pentru că am crezut, toate treceau așa cum au venit.

Altădată, mi-a arătat cuibul în care își clocea ouăle o rân-dunică.

–              Niciodată să nu strici un cuib de pasăre pentru că vei fi blestemată să ai pistrui.

Și mi-a dat exemplu pe Luca, vecinul nostru cu pistrui. Se pare că așa era el din naștere, dar niciodată nu puneam sfa-turile bunicii la îndoială.

Multe m-a învățat bunica. Să mă rog, să respect bătrânii, să nu mint, să nu pârăsc și întotdeauna să-i ajut pe toți cei care au nevoie de ajutor.

Sfaturile și povețele bunicii veneau ca o învățătură, nu ca o pedeapsă. Așa era bunica mea, o sfătoasă, iar eu, nepoata ei, o moștenesc pentru că am avut o bună profesoară. Darul bunicii pentru mine a fost harul ei și aplecarea cu bunătate către oa-meni, animale, plante, natură… într-un cuvânt pentru… Frumos!

Cu dragoste… din copilăria mea!

angela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *