SALUTURI MARI  SCORNITE DE SCRIITORI MICI!

În activitatea mea  m-am jucat foarte mult cu copiii. Prin joc îi învățam să-și pună mintea la lucru și de fiecare dată găseam alte momente ca să-i provoc. Parcă mă și văd cum dimineața, când intram în curtea grădiniței , primul lucru pe care îl vedeam încă de departe erau năsucurile lor lipite de ferești  ca să  prindă momentul când intram în clasă. Mă amuzam de ei și îmi  dădeam seama cât de greu era  să ajungă la geam ,era musai să se cocoațe pe scăunele sau să stea pe vârfuri.Mă făceam că nu-i văd , altfel nu ne mai ieșea jocul.

Când ajungeam în clasă  nu se mai vedea  niciunul .Îi vedeam însă înghesuiți pe sub măsuțe,mai auzeam câte un chicotit și mă amuzam că picioarele le erau la vedere. Mă prefăceam tristă și îmi intram în rol.

-Vai ,ce mă fac astăzi, uite încă nu a venit niciun copil….și continuam vorbind singură:

-Ce zi tristă o să am fără copii.

-Ia să deschid ușa larg poate mă vede vreun copil că sunt singură și intră în clasa mea.Mă mai văicăream puțin și spuneam  cu glas tare.

-Gata cu plânsul! Mă duc la etaj și-i aduc aici pe cei, de la grupă mică. Știu sigur că mă iubesc!

Nu apucam să fac un pas până la ușă ,că de unde erau ieșeau de sub măsuțe și în cor ziceau:

-Suntem aici, suntem aici și bucuroasă îi salutam:

-Bună dimineața pici, mai mari și mai mici..

Și fericiți că nu am adus alți copii de la altă  clasă,mă salutau veseli în cor:

-”Bună dimineața, doamna”!

În dimineața următoare  un băiețel ne-a amuzat cum ne-a salutat

-„Bună dimineața lume”!

S-a trezit dulceața , vai, vai , vai c-a ciupit-o rața. Acest salut a dat startul saluturilor mai altfel, decât cele obișnuite.Băiatul de-atunci este un prestigios avocat.

De atunci în fiecare dimineață mă jucam cu ei ”de-a salutul”

Și chiar făceam întrecere cine vine cu un salut mai interesant.

Ba chiar și eu exersam acasă .

-Bună dimineața, hărnicei și hărnicuțe, și așteptam să văd cum mă salută ei,dacă fac legătura cu salutul meu. Mare mi-a fost mirarea când am auzit un salut timid de la o fetiță micuță cu ochii ca niște mure și mereu lăcrimați de fiecare dată când spuneam o poveste,dar mai ales despre animale și păsări.O știam timidă și rușinoasă și am rămas încremenită când  a ieșit în fața clasei și apucându-se de poalele rochiei a făcut o piruetă și în cel mai peltic salut a spus repede fără să răsufle.

-Neața, neața ca păpat-o ”valza”…”suze…””balza”..și fâstăcită a fugit repede la locul ei.Acum peltica și draga mea elevă este artistă în București la un teatru de păpuși pentru copii.

Și de la generație la generație ne jucam  altfel.Aveam  grijă să schimb mereu jocul , ca să nu se plictisească.Altă dată intram  în clasă,doar cu un zâmbet larg pe față și mă făceam c-am uitat salutul.

-Vai,am uitat!

Nu îmi amintesc cum se spune când intri într-o încăpere. Și ei  ca să mă ajute , spuneau în cor…

Bună dimineațaaaaa! Atunci le răspundeam și eu..

-Bună dimineața, gâze!

-Nu, noi suntem copii , spuneau …mă amuzam de mutrițele lor supărate..și-i salutam din nou..

-Bună dimineața,copii mari  și copii mici..se putea ca și acest salut să nu le convină și găseam altul până-i mulțumea..

De fapt, momentul salutului  dădea startul zilei care urma: veselă, tonică , cu copii calzi și  frumoși,cu ochii mirați și brațele deschise ca să îmbrățișeze ziua care abia începea. Am  fost salutată în atâtea feluri, de micuții mei.

Salutul putea să fie chiar o îmbrățișare și ușura trecerea fără teamă din brațele mamei în ale educatoarei și primeam bucuria din inimioara micuță ,care îmi  îmbrăcau trăirile într-o catifea fină și  trainică.

Am învățat multe de la copii, dar cel mai mult ce înseamnă bucuria revederii dimineața.Cred și acum că este bine să punem în practică salutul lor ,chiar  și cu primul om pe care-l întâlnești dimineața chiar fără să-l cunoști .Și nu-i așa? Un zâmbet și o privire  caldă ,poate înseamnă pentru cineva paiul de care să se țină ca să nu se înece.

Hai, bună ziua, lumea mea dragă!