IGNATUL ÎN SATUL MEU
Vizita la mama, pe care o făceam întotdeauna înainte de Crăciun, era aproape de ziua de Ignat, când întotdeauna sărbătoream pomana porcului împreună. Mama, o vajnică păstrătoare a tradițiilor de Crăciun, și-a făcut obiceiul ca în fiecare an să crească un porc pentru fiecare fată a ei ca să fie sigură că și noi o să pregătim tradițional toate mâncărurile pe care ni le făcea în copilărie.
Așa că noi, fetele ei, o urmăm întocmai, mai ales că soții și copiii noștri se dau în vânt după mâncărurile pe care le pre-găteam în casă pentru Crăciun: răcitura, jumările, slănina, toba, caltaboșul, cârnații, leberul, sarmalele, cozonacul. Aveam grijă să nu ne abatem de la rețetele mamei, mai ales că a treia zi de Crăciun mergem acasă fiecare cu ce am pregătit în casele noastre și mama, ca un degustător specialist în mâncăruri tradiționale, gustă din toate ca să vadă dacă ne comparăm cât de cât cu mâncărurile ei.
Bine, se înțelege că și noi venim la rețeta etalon a mamei cu ceva îmbunătățiri ba de la o prietenă, vecină, de pe internet, dar nu te pui cu mama, simte adăugirile și de cele mai multe ori apreciază indulgentă mâncărurile făcute de noi. Și după ce ne împărțim darurile de Crăciun, se face într-un ceaun mare pe plita din bucătărie o pomana porcului din toate măruntaiele de te lingi pe degete și o mămăligă mare cât o roată pe care o învârte doar mama, nimeni nu face o mămăligă mai bună ca ea!
Și întâlnirea din zilele acestea, cu mama, mi-a trezit amintirile acelea când, copil fiind, participam la pomana porcu-lui, acasă la părinți când porcul se sacrifica în ziua de Ignat.

În satul nostru nu putea fi numit gospodar omul care nu creștea cel puțin un porc în curtea sa. Cum treceau sărbătorile de iarnă fiecare familie își cumpăra un purcel pe care tot anul îl hrănea și îl îngrășa cu iarbă și porumb din grădină, astfel ca de Crăciun să aibă slănina destul de groasă, ca un lat de palmă, așa calcula tata că porcul este tocmai bun pentru sărbători.
De obicei, ziua când se înjunghie porcul este 20 decem-brie, atunci când în calendarul ortodox este trecut Sfântul Ignatie Teoforul.
Bunicii și ai mei mai târziu considerau Ignatul ziua în ca-re conform tradiției este sacrificat porcul din bătătură pentru îndestularea familiei și pentru respectarea tradiției din tată în fiu.
În dimineața zilei de Ignat, se adunau unchii și vecinii noștri, să ajute la tăierea porcului și nu oricum, ci după un întreg ritual de la care nu se abăteau. Cel ce înjunghia porcul era în general gospodarul casei sau unul dintre ai casei mai curajos. În familia noastră tăia porcul unchiul Tică, pe tata, care crescu-se porcul cu mâna lui de mic, nu-l lăsa inima! După sacrificare, porcul era acoperit cu paie de grâu, se punea foc și se pârlea până când se forma șoriciul.
Se înlătura arsura și se spăla cu apă fiartă, apoi se răzuia cu cuțite ascuțite până rămânea șoriciul galben cu ușoare urme maronii de arsură. După ce era curățat până la gălbui rumeniu, stăpânul casei îi făcea niște crestături la cap sub formă de cruce, se așternea peste porc o față de masă și gospodarii care au participat la sacrificare cinsteau un pahar cu vin fiert pentru sărbători fericite și liniștite. Acum aveam voie să venim și noi, copiii, ca să încălecăm porcul. Tata avea grijă să nu ne supere și ne așeza după vârstă, la început eu, apoi surorile mele. Cea care era pe porc primea bășica porcului, care după ce se spăla și se freca cu mălai ca să se subțieze, era umplută cu boabe de porumb, se umfla și se lega la gură, apoi se punea la uscat și în ziua de Anul Nou când mergeam la urat ținea loc de clopoțel. După ce era încălecat de un copil, porcul era pârlit, spălat din

abundență cu apă fiartă, se tranșa astfel ca sa iasă șuncile, jamboanele, măruntaiele după cum doreau gospodinele. Aici ele aveau cel mai mare cuvânt și preparau porcul cum apucaseră în familie.
Unele puneau carnea în saramură, dar mama întotdeauna o punea în cavarma. După ce prăjea carnea, o așeza bucată cu bucată în borcane, apoi turna untura topită peste carne și astfel se păstra foarte bine chiar până în primăvară dacă mai rămânea ceva!
După ce porcul era așezat, se aștepta părintele cu „Crăciunul”, care venea pe la fiecare casă, cu o icoană mare ce reprezenta Nașterea Domnului, purtată în brațe pe un ștergar din borangic și cu flori roșii. Când sosea preotul, bărbații se descopereau respectuoși, preotul spunea o rugăciune cântată, toți sărutam icoana și mâna preotului și acum aveam dezlegare de la postul Crăciunului și puteam să mâncăm carne de porc de Ignat. Se fierbea vin cu mirodenii și se făcea pomana porcului din măruntaie și bucăți de carne alese special pentru asta. Toată lumea era fericită și sătulă. Începeau apoi pregătirile pentru masa de Crăciun: cârnați, caltaboși, sarmale, borș, tobă, leber, răcitură, jumări. Se făceau cozonaci, pișcoturi și plăcintă cu brânză de vacă amestecată cu brânză de oaie.
În timp ce mamele pregăteau mâncarea, chiar și în ziua de Ajun, ca să fie proaspătă, începeau să se perinde pe la case, cetele de colindători. La început cu Bună dimineața la Moș Ajun, apoi spre seară veneau colindătorii, întâi cei mai mici, apoi flăcăii și mai târziu bătrânii. În ziua de Crăciun, de dimineață tot satul era la biserică. Și după slujbă, toată familia ne opream acasă la bunica care ne aștepta cu masa bogată de Crăciun.
În prima zi era masa familiei, erau cinstiți părinții și bunicii!
A doua și a treia zi erau vizitele finilor la nași și ale nea-murilor. În toate cele trei zile de Crăciun, se întâlneau rudele,

vecinii, prietenii, se cinsteau, își făceau urări. Noi, copiii, pri-meam daruri de la mătuși, nașe, vecine.
Era atât de înălțător, frumos și simplu, cum nu se poate povesti!