Pentru că mâine se sărbătorește Sfântul Dumitru și avem destui sărbătoriți cu numele Dumitru ,Dumitra și numele care vine din acestea Dumitrana,Mița, Dumitrița , Dimitri,Mitică, Dimitrie,Mitru, va invit la un”huleai”(petrecere) în satul meu de pe malul Dunării chiar în familia noastră, ca  să- l sărbătorim pe Sfântul Dumitru. În poarta casei suntem întâmpinați de mătușa Gafița,  frumoasă ca o ”cadră!” cum spunea mama atunci când vorbea despre ea ș nea  Dumitru(Tică cum îl răsfățam noi),fericiți că le cinstesc casa într-o zi de mare sărbătoare atâția oameni dragi: nepoți, părinți ,nași ,prieteni și vecini. Și după obiceiul satului își întâmpină oaspeții cu o „carafă de vin” scos dintr-o ”balercă plină ochi” cu bunătate de vin, pregătită special pentru această ocazie. Au strâns bob cu bob că să iasă vinul limpede și roziu ca obrajii  mătușii Gafița .Vorba ei ”bob cu bob și vadră cu vadră se face balercă plină”.După urările de omenie sunt invitați în ”tinda” casei cu o masă plină cu mâncăruri pregătite chiar de gospodina casei de”să-ți lingi degetele nu altă”…sarmale cu varză rumenite în cuptor, friptură din pui tineri  și rățoi grași,varenichi, cherdele cu brânză proaspătă și smântână grasă ca untul,pește la proțap și cozonaci care se rupeau”în falii, falii ”așa de bine erau copți și rumeniți .Și cum se începe un ospăț, nea Tică și-a îndemnat musafirii să servească înainte un” țoi” de rachiu galben făcut din toate fructele din gospodăria lui și păstrat într-un  butoiaș de dud  ca să se așeze.Au închinat câte un țoi pentru Sfântul casei și au mai cerut un țoi să închine și pentru mătușa Gafița ,mai ales când au aflat că rachiul a fost blagoslovit chiar de preotul satului.Și, după ce s-au  ghiftuit ,au ieșit în curtea casei și s-au prins într-o horă, acompaniați la  harmoșcă  de nea Vanea vecinul și, glumeț cum era unchiul Tică, a spus făcând cu ochiul la onorata adunare”vecinul de lângă casă, niciodată nu te lasă” și, după ce spunea gluma, lăsa pe fiecare dintre invitați să creadă ce vrea. Și ,cum era tare  vesel din fire, scotea  fluierul de  la brâu și își unea  forțele cu nea Vanea.Când obosea cu fluierul cânta la armonică și chiar la solz de pește. Cum cânta  el ”Hora muzicuțelor” nu am mai auzit la nimeni!  Veselia, mâncarea bună și gustoasă și băutura servită  chiar de gazda ospitalieră,  scoteau la horă în curte pe cei prezenți la petrecere.Cei mai în vârstă se uitau cu drag la tinerii care își învârteau perechea ușori de parcă zburau..Au jucat și o geampara însă„țața”Ioana , vecina mătușii care avea picioarele cam ”butucoase”,acompania și ea dansatorii bătând”tapcele”  și-i privea  cu mult drag pe cei care se învârteau în horă mai ceva că ”titirezii.  Și oaspeții ”osteniți” după atâta joc se așezau pe prispa casei” ca să-și tragă sufletul” și să depene amintiri din vremea tinereții lor…

Și ce vremuri!

 Printre amintiri se mai cinstesc cu un țoi de rachiu pentru cei cu numele, Dumitru, Dumitra care nu mai erau printre ei și încă un țoi în cinstea  nașilor, finilor ,vecinilor, prietenilor și câte motive nu se găsesc atunci când oamenii sunt de omenie…Ehei ce vremuri,dar sunt și ale noastre!