La mulți ani, dragi români și românce, oriunde ați fi!
AȘA ERAU ROMÂNII
PE CARE I-AM CUNOSCUT EU
Am să povestesc astăzi despre înțelegerile nescrise dintre
oamenii de bună-credință de atunci, care bat toate semnăturile,
judecățile, procesele verbale și martorii din ziua de astăzi.
Trăiam în satul meu, de pe malul Dunării, fericită printre
ai mei: bunici, mătuși, unchi, verișori, nași, vecini și prieteni.
Fiind din fire foarte curioasă, urmăream cu atenție ce se întâm-
pla în jurul meu și învățam ba de la unul, ba de la altul și
încercam să deslușesc ițele încurcate despre legătura dintre
oameni, despre buna vecinătate, despre cuvântul dat care era
literă de lege atunci sau despre ajutorul dat, dar cu măsură, ce-
lor care au nevoie, despre bunătatea pe care o împărțeau celor
care aveau nevoie și despre siguranța pe care o simțeam în
preajma celor lângă care trăiam.
Nu știu ce-i făcea pe oamenii de atunci să fie atât de în-
țelepți, de buni, de omenoși și de ospitalieri! Aveau câte șapte
sau opt copii sau chiar mai mulți și unii dintre ei aveau și pă-
mânt puțin, dar dacă nu aveau destule alimente pentru ei și
animalele din curte și nu le ajungeau până în primăvară se du-
ceau cu încredere la orice om înstărit din sat și printr-o
întelegere nescrisă băteau palma și toată lumea ieșea din iarnă
și necazuri.
De acolo, din satul meu, am învățat că dacă dăruiești,
primești întreit!
Și am văzut și am învățat multe!
Doar dacă treceai pe lângă poarta unui om din sat te invi-
ta fără niciun motiv să-i vezi casa, să-i guști vinul abia stat din
fiert sau duminica de la biserică erai invitat la masă.
Și căsătoriile dintre tineri erau făcute tot prin vorbă bună.
Tinerii care se iubeau se întâlneau cu părinții, vecinii, nașii,
bunicii și stabileau împreună cheltuielile și ce avea de făcut
fiecare dintre părți la nunta tinerilor. Prezența numeroasă a
oamenilor la nuntă, dărnicia celor care dădeau chiar un loc de
casă pentru tinerii căsătoriți, unde să-și clădească noul cuib, și
doar așa, ca să le meargă bine.
Nu mai spun de grija pentru bătrânii care nu aveau sprijin
sau pentru copiii săraci și ajutorul cu clacă la construitul case-
lor celor tineri.
Între acești oameni am crescut eu, surorile, verișorii și
prietenii mei. Mă gândesc acum cu înfrigurare și mă întreb un-
de sunt acei oameni?
Sunt sigură că mai suntem mulți români ca atunci.
Cred că e ușor să fim buni, prietenoși, omenoși, ospitali-
eri, și să ne păstrăm credința din străbuni!
