Întotdeauna în Săptămâna Mare când toate gospodinele, bunici, mame, tinere pregătesc cozonacul, îmi vine în minte o întâmplare din tinerețea mea, despre primul cozonac făcut de mine și primul Paște împreună cu soțul meu.

Întâmplarea care o povestesc acum se petrecea la începutul căsătoriei noastre, după ce ne mutaserăm la oraș, într-un apartament primit de la serviciul soțului meu. Eram tare fericiți în apartamentul nostru! Se apropiau sărbătorile de primăvară și ne pregăteam să sărbătorim primul Paște în casa noastră nouă. Obișnuiam ca la sfârșitul săptămânii să plecăm acasă, de unde ne făceam provizii proaspete, toate din curtea noastră.

Dar acum era altceva, mergeam să ducem cadourile lăsate de Măgăruș în casa noastră pentru ai mei.

Mama nu mai prididea cu pungile, să mai pună și aia și aia, ouă adunate direct din cuibar, vopsea de lână în toate culorile pentru vopsitul ouălor, într-o punguță frunze de leuștean, ca să decorez ouăle așa cum le făcea ea, miel tăiat, o găină, pește, brânză proaspătă ca să avem de toate pe masa de Paște. Și pentru că tot era vacanță, am luat surorile la noi ca să nu fim singuri. După ce mama ne-a dat ultimele povețe și ne-a îmbrățișat cu strângere de inimă că nu eram de Paști cu ei, am plecat cu surorile mele în vacanța de Paște în casa noastră, urmând ca mama să ne aducă în Sâmbăta Mare cozonac, pască și ouă roșii făcute de ea.

Prin minte îmi treceau niște gânduri care nu prea îmi dădeau pace: „Dar ce, eu nu sunt în stare să fac cozonaci?”

Și, ca orice gospodină la casa ei, m-am gândit să fac o surpriză familiei și să pregătesc singură cozonacul. Am început să-mi fac cumpărăturile fără să știe nimeni și în dimineața de Joia Mare, am început să pregătesc ingredientele pe masă.

Aveam însă o mare nedumerire …câte kilograme să plămădesc?!

M-am gândit la mama și mi-am amintit că ea cocea câte două cuptoare de cozonaci: pentru familie, pentru bunica, pentru vecini, nași, prieteni, bătrâni care nu mai aveau pe nimeni.

Pentru siguranța mea, am întrebat-o pe una dintre surorile mele:

– Din câte kilograme de făină face mama cozonacul?

Sora mea mai mică mi-a răspuns cam nesigură:

– Cred că vreo 20 kilograme.

Și mi-am făcut niște calcule în gând: „Dacă mama plămădește cam 20 kilograme de făină, eu o să fac din zece kilograme.”

Am mers pe pașii pregătirii cozonacului, dar marea mea disperare a fost atunci când au început să dospească și creșteau, „ca-n poveste”. Atunci, mi-a trecut prin minte un gând nu tocmai ortodox, să arunc cam jumătate din cocă, că nu o să știe nimeni câtă cocă am avut, și chiar și așa tot era multă!

Ce să vă mai spun de frământat …curgeau apele pe mine, veneau gândurile pe bandă, unul după altul, poți să arunci coca, chiar și „nu știe nimeni că fac cozonac”,dar mi le alungam pentru că eu chiar voiam să am în ziua de Paște cozonacii făcuți de mine.

Și pregătirea cozonacilor și-a urmat cursul: așezarea lor în tăvi, unsul cu gălbenuș de ou, presărat zahăr, pus miez de nuci deasupra, lăsat să mai dospească în tăvi. Problema grea pentru mine era că nu aveam atâtea tăvi câți cozonaci am făcut, dar am găsit soluția salvatoare, să folosesc tot ce aveam în casă: cratițe, tăvițe, ligheane mai mici, mai mari. Ca să spun așa, m-am descurcat până aici…

Următorul pas: coptul cozonacilor. …Creșteau dublu cât tava, că dădeau și pe-afară și aproape de sfârșit, când să mă bucur și eu, se turteau atât de mult că de-abia se mai vedeau pe fundul tăvii.

Făceam cu rândul ca să păzim cozonacii și am copt până în noapte târziu. Toată casa mirosea a cozonaci, se simțea că în casa noastră era așteptat Paștele.

După ce s-au răcorit, i-am așezat pe toți mari și mici pe ștergare pe masa din sufragerie de douăsprezece persoane. Parcă văd și acum, erau atât de mulți că am pus și unii peste alții. Dimineața, după ce ne-am trezit, m-am bucurat că în casa noastră nouă mirosea așa ca la mama, când noi, mici atunci, o urmăream pe mama, cuminți, într-un loc ca să n-o deranjăm și când explozia de mirosuri invada toată casa… noi, cu ochi curioși și pofticioși, așteptam nerăbdătoare să scoată mama cozonacii și să rupă unul în bucăți să-l gustăm…

Așa am făcut și eu și cu dărnicie le-am dat surorilor mele câte unul pe alese, dar am văzut privirea lor, cozonacii nu erau așa cum se așteptau să fie, erau gustoși, dar atât de tari încât nimeni nu s-a încumetat să se atingă de ei, nu de alta, dar atunci cabinetele stomatologice erau închise de Paști!

Sâmbătă însă a venit mama încărcată cu toate bunătățile de acasă. …Și cum a intrat în casă, a spus: „Miroase a cozonac!” Sora mea cea mică a luat-o de mână să-i arate cozonacii, însă mama a rămas „ca la dentist”, ca să spun așa, când a văzut câți cozonaci am făcut.

M-a întrebat ușor speriată dacă mai știe cineva de pe scară sau dacă i-a văzut cineva și când a aflat că nimeni nu i-a văzut mi-a spus sigură pe ea să-i dau doi saci, în care a pus cozonacii făcuți de mine și a scos cozonacii ei, rumeni, crescuți și gustoși, pe care i-a pus pe masă. Și așa, ca în copilăria noastră, mama a rupt unul în bucăți și ne-a împărțit la fiecare din casă. Mama m-a sfătuit ca în ziua de Paște să împart cozonacii făcuți de ea pentru că nimeni n-o să se prindă că nu sunt ai mei, mai ales că din casa noastră a mirosit a copt în tot blocul, ba chiar și prin jur.

Și în anul acela, a fost un Paște adevărat pentru toate animalele din curtea mamei: porci, păsări, câini. ba chiar și păsările cerului care-și făceau veacul prin pomii noștri ,Pe mine nu m-a lăsat inima și am oprit unul și pentru Bița, cățelușa din fața blocului, pe care o iubeau toți vecinii.

Încercarea mea nereușită a rămas cea mai tare glumă a familiei pentru ziua de Paști!

Multă vreme nu am mai făcut cozonac, dar uitându-mă prin rețetele vechi, am găsit una de cozonac pe care scria…

„Pentru Angela”….

„Înainte de a te apuca de cozonac, primul lucru cerne faina.”…

Și m-am hotărât să fac doi cozonaci sub îndrumarea de specialist a doamnei învățătoare Matei.

Cu teamă, dar cu atâta bucurie!

Oricum, au ieșit mult mai bine decât la prima încercare…

Mulțumirea mea este că o să fac și anul acesta!

În cazul în care nu-mi iese, am la îndemână și o mică șiretenie. Comand doi cozonaci fără să știe cei din familie și în situația în care nu-mi reușesc cozonacii, îi ung cu gălbenuș pe cei cumpărați, peste care presar zahăr, în casă miroase a cozonac ca la „mama acasă”! …și noi, fetele, avem un timp și pentru noi! …Singura care-mi știe taina este fiica mea… Păi de la cine să învețe o fiică, dacă nu de la mama ei?

De când mai practic și aceste metode mai noi, să știți că mi-a trecut teama de făcut cozonaci…

Deci în orice lucru, importante sunt variantele!

Să avem sărbători ca cele de demult cu simplitate, bucurie și pace în suflet!