Școala. Si noi am fost școlari!

Școala. Si noi am fost școlari!

COPILUL ȘI IDEEA DE A CHIULI

COPILUL ȘI IDEEA DE A CHIULI

Ca în orice copilărie, și în vremurile mai de demult, copilului îi încolțește ideea de a chiuli măcar o dată de la școală.

Mie, cel puțin mi-a trecut prin cap… și nu numai o dată!

Cam așa s-au întâmplat lucrurile….

Eram cam prin clasa a doua și în școala noastră s-a îmbolnăvit o fetiță de „gălbinare”, cum se spunea atunci, iar ca să nu se îmbolnăvească și alți copii, s-a luat măsura ca eleva să rămână acasă pe perioada bolii.

Era spre vacanța de vară… Mie ideea de a sta acasă, pe atunci, mi se părea de vis… Și am început să-mi fac planurile. Aproape în fiecare dimineață îi spuneam mamei că îmi este rău, că mi-e somn, că sunt obosită. Asta după ce am aflat cam ce simptome avea colega noastră.

Mama, îngrijorată, i-a spus doamnei învățătoare că nu mă simt bine și m-a învoit o zi de la școală, ca să stau acasă și să urmărească cu atenție cum mă simt. Bucuria mea!!! Am lenevit în pat toata ziua și m-am jucat cu păpușile încât am și uitat că mai trebuie și să mănânc. Ce mai, îmi plăcea atât de mult statutul de „bolnavă-sănătoasă”!

Mama cred că începuse să-și dea seama de prefăcătoria mea și m-a trimis la școală a doua zi.

Acolo se vorbea despre colega noastră că încă îi este rău, că s-a îngălbenit la față. Eu, cu urechile cât o pâlnie, ascultam atentă cam cum trebuie să te simți ca să fii bolnavă. Și m-am gândit… deci aveam toate simptomele, dar la față mai aveam de lucrat!

Astfel, într-o zi, când am venit de la școală, informată în amănunt despre cum trebuie să arăt ca să fiu bolnavă, am început să cercetez prin casă, să văd cu ce mi-aș putea colora fața ca să fiu crezută.

Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost să mă dau cu gălbenuș de ou. Zis și făcut!

Am spart într-o farfurie un ou și am început să mă dau pe față. Toate bune, până când a început să se usuce și să mă strângă fața ca și când ar fi fost într-un clește. Repede m-am și spălat pe față.

Însă eforturile mele nu s-au oprit aici. Cercetările au continuat. De astă dată, mi-am lărgit perimetrul de investigații. Grădina! Și chiar în fața mea, pe lângă gardul casei, am văzut mușețel și rapiță cu flori galbene. Exact ce-mi trebuia! Am adunat într-o punguță câteva flori și am intrat în casă. Cu florile galbene adunate din grădină mi-am frecat fața cât am putut în fața oglinzii. M-am uitat bine. Într-adevăr, acum semănam cu o bolnavă legitimă!

Mama o să mă creadă! Deja mă și gândeam cât de răsfățată voi fi și cât de bine îmi va fi în casă, fără lecții, doar eu și păpușile mele.

Cu aceste gânduri, de cât de minunat este să stai acasă în timpul anului școlar, am mers în gradină, unde mama săpa legumele. Mi-am luat cel mai nevinovat aer de bolnavă în ultima fază. Abia îmi târam picioarele. I-am spus mamei că îmi este rău și că nu știu ce s-a întâmplat că mi s-a îngălbenit fața.

Mama s-a uitat la mine îngrijorată și a început să-mi șteargă de pe față petalele florilor rămase, pentru că, în nerăbdarea ca mama să-mi dea „verdictul” de bolnavă, am uitat să șterg urmele prefăcătoriei mele de copil „nevinovat”… Ce-i drept, m-am cam rușinat… pentru că de altfel mie îmi plăcea școala, dar să lipsesc în timpul anului era o provocare… cum s-ar zice acum, „îmi încercam limitele”! …

Despre copilăria din toate timpurile… cu dragoste!

 

 

Ca în orice copilărie, și în vremurile mai de demult, copilului îi încolțește ideea de a chiuli măcar o dată de la școală.

Mie, cel puțin mi-a trecut prin cap… și nu numai o dată!

Cam așa s-au întâmplat lucrurile….

Eram cam prin clasa a doua și în școala noastră s-a îmbolnăvit o fetiță de „gălbinare”, cum se spunea atunci, iar ca să nu se îmbolnăvească și alți copii, s-a luat măsura ca eleva să rămână acasă pe perioada bolii.

Era spre vacanța de vară… Mie ideea de a sta acasă, pe atunci, mi se părea de vis… Și am început să-mi fac planurile. Aproape în fiecare dimineață îi spuneam mamei că îmi este rău, că mi-e somn, că sunt obosită. Asta după ce am aflat cam ce simptome avea colega noastră.

Mama, îngrijorată, i-a spus doamnei învățătoare că nu mă simt bine și m-a învoit o zi de la școală, ca să stau acasă și să urmărească cu atenție cum mă simt. Bucuria mea!!! Am lenevit în pat toata ziua și m-am jucat cu păpușile încât am și uitat că mai trebuie și să mănânc. Ce mai, îmi plăcea atât de mult statutul de „bolnavă-sănătoasă”!

Mama cred că începuse să-și dea seama de prefăcătoria mea și m-a trimis la școală a doua zi.

Acolo se vorbea despre colega noastră că încă îi este rău, că s-a îngălbenit la față. Eu, cu urechile cât o pâlnie, ascultam atentă cam cum trebuie să te simți ca să fii bolnavă. Și m-am gândit… deci aveam toate simptomele, dar la față mai aveam de lucrat!

Astfel, într-o zi, când am venit de la școală, informată în amănunt despre cum trebuie să arăt ca să fiu bolnavă, am început să cercetez prin casă, să văd cu ce mi-aș putea colora fața ca să fiu crezută.

Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost să mă dau cu gălbenuș de ou. Zis și făcut!

Am spart într-o farfurie un ou și am început să mă dau pe față. Toate bune, până când a început să se usuce și să mă strângă fața ca și când ar fi fost într-un clește. Repede m-am și spălat pe față.

Însă eforturile mele nu s-au oprit aici. Cercetările au continuat. De astă dată, mi-am lărgit perimetrul de investigații. Grădina! Și chiar în fața mea, pe lângă gardul casei, am văzut mușețel și rapiță cu flori galbene. Exact ce-mi trebuia! Am adunat într-o punguță câteva flori și am intrat în casă. Cu florile galbene adunate din grădină mi-am frecat fața cât am putut în fața oglinzii. M-am uitat bine. Într-adevăr, acum semănam cu o bolnavă legitimă!

Mama o să mă creadă! Deja mă și gândeam cât de răsfățată voi fi și cât de bine îmi va fi în casă, fără lecții, doar eu și păpușile mele.

Cu aceste gânduri, de cât de minunat este să stai acasă în timpul anului școlar, am mers în gradină, unde mama săpa legumele. Mi-am luat cel mai nevinovat aer de bolnavă în ultima fază. Abia îmi târam picioarele. I-am spus mamei că îmi este rău și că nu știu ce s-a întâmplat că mi s-a îngălbenit fața.

Mama s-a uitat la mine îngrijorată și a început să-mi șteargă de pe față petalele florilor rămase, pentru că, în nerăbdarea ca mama să-mi dea „verdictul” de bolnavă, am uitat să șterg urmele prefăcătoriei mele de copil „nevinovat”… Ce-i drept, m-am cam rușinat… pentru că de altfel mie îmi plăcea școala, dar să lipsesc în timpul anului era o provocare… cum s-ar zice acum, „îmi încercam limitele”! …

Despre copilăria din toate timpurile… cu dragoste!

 

 

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *