CRĂCIUNUL COPILĂRIEI MELE

Crăciunul este o sărbătoare pe care o am scrisă în sufletul meu încă din copilărie. Cu bucuriile, obiceiurile, tradițiile locului păstrate cu sfințenie de bunica și mai târziu de mama și mătușile mele, ca pe comoara de cea mai de preț pe care eu, copil pe atunci, le-am simțit, trăit cu puritatea copilăriei, a fantasticului, miracolului și misticului.

Să mă întorc în acele timpuri în perioada Crăciunului când iernile nămeții erau cât casa. Bucuria noastră, a copiilor, era când, fără nici o grijă, ne înfofoleam cu ce găseam mai gros în casă și fuga la joacă pe uliță la bulgărit, la sanie, la făcut oameni de zăpadă.

Perioada apropierii Crăciunului era minunată pentru mine. Mai tot timpul eram pe lângă bunica care îmi spunea tot felul de povești, despre Iisus, despre Maica Domnului, despre îngerașul pe care îl avem fiecare de la naștere și pe care nu trebuie să-l supărăm cu vreo faptă rea, sau povești cu întâmplări din copilăria ei. Îmi spunea cum Dumnezeu venea pe Pământ să vadă cum se poartă fiecare, sau povești auzite de ea de la bătrâni, despre nașterea fiului Iisus Hristos, despre Steaua cea mare și luminoasă care se putea vedea pe tot cerul și care anunța venirea pe lume a celui mai mare Împărat de pe Pământ. Mai povestea bunica și despre cei Trei Crai de la Răsărit, care au ajuns primii la ieslea unde Maria Îl născuse pe fiul ei, unde s-au închinat, în genunchi, în fața Pruncului și i-au dăruit aur, smirnă și tămâie ca unui împărat.

Apoi începea să mă învețe colinde. Serile înaintea Crăciunului erau într-adevăr minunate. Toată familia se aduna la bunica și se începea repetiția pentru colind. Eram uimită! Parcă nu mai erau unchii și mătușile mele! Cântau atât de frumos niște colinde vechi, când pe voci înalte, apoi pe voci joase, după care iar pe două voci! Bunica, atentă ca o profesoară, îi asculta, îi punea să repete și doar atunci când îi plăcea, îi aproba.

Cei care mă uimeau cel mai mult erau unchiul Tică și mătușa Gafița care, după mine, cântau cel mai frumos Doamnele, Trei crai de la răsărit, Valerom și Flori de măr. După repetiție, bunica îi răsplătea cu pâine caldă înmuiată în vin roșu, cu zahăr și pampuște cu usturoi.

În acea perioadă se repeta și Plugușorul. Aici, cel mai priceput era unchiul Alexe , soțul mătușii Ștefana. De abia așteptam să vină dimineața de Ajun când ne trezeam și ne pre-găteam să plecăm prin sat cu Bună Dimineața. Nu plecam până nu colindam în casă, unde mama ne făcea primul dar în tobița pe care o aveam special pregătită. Mama, când aștepta colindătorii cu Bună Dimineața, spunea că dacă primul care venea era băiat, însemna că văcuța care trebuia să fete va avea bou, iar dacă era fată, va avea vițică. După urările noastre de Bună Dimineața, mama se pregătea de împărțit pentru morți: colaci, prune cu orez, pelincile Domnului, turtițe coapte pe plită, unse cu miere, și pentru că mama a trăit și printre haholi, familia tatălui meu făcea și cuchea, grâu fiert cu miere și nuci care îmi plăcea foarte mult. Când ne întorceam de la urarea cu Bună Dimineața la Moș Ajun, cu tobița plină de colăcei, mere, gutui și struguri stafidiți, uscați în pod cu grijă, pe care-i primeam cu dragoste de la casele pe unde-am fost, scoteam pe masă toate bunătățile pe care le primisem și le așezam una lângă alta. Mama se uita la fiecare cu ochi de gospodină și mă întreba în treacăt de la cine este colăcelul rumen și crescut, cred că era totuși o întrecere între gospodine… Și după ce ne uitam la tot ce primisem… și eu le număram în gând… câte am primit și de la cine, mama începea să așeze farfuriile pentru împărțit pe la vecine… îmi plăcea să merg cu mama că mă căpătam cu tot felul de dulciuri, mere, spirale, eugenii, de sufletul morților. Era un prilej în care ne vizitam, ne făceam urări de sărbători și ne bucuram că suntem sănătoși să petrecem Crăciunul împreună în înțelegere și armonie ca între vecini. Spre seară iar ne pregăteam de colindat… întâi colindam copiii, mai devreme, pe la vecini, bunici, rude, apoi colindau bătrânii și în noapte târziu colinda ceata flăcăilor. Era o noapte de vis, așteptam până târziu emoționată să ascult colindele și în liniștea așteptării auzeam deodată: „De când seara s-a înserat, Ne primiți să colindăm?!… …Primim!”

Deodată o explozie de glasuri puternice și pline de lumi-nă și credință colindau cu bucurie despre Nașterea pruncului Iisus. Iar noi, în pragul casei, ne primeam colindătorii cu colaci, mere și un pahar cu vin cu care tata îi cinstea pe tinerii care ne-au onorat casa.

Ei, ce ziceți de Crăciunurile de altădată?!

Sărbători binecuvântate cu bucurii și lumină în suflet!