– Crăciunul copilăriei mele –

Crăciunul este o sărbătoare pe care o am scrisă în sufletul meu încă din copilărie.

Sărbătorile în general și cele de iarnă, mai ales, erau primite cu bucurie de toți ai casei, dar mai ales de noi copiii. Crăciunul venea cu colindele, obiceiurile și nu mai spun de darurile primite de la părinți, bunici, nași, unchi și de la Moș Gerilă, care venea întotdeauna așa pe înserate pe hornul casei. Acum, când mă gândesc mai bine, cred că noi, copiii, eram cei mai câștigați.

Și astăzi mă întorc în acele timpuri în perioada Crăciunului când nămeții erau cât casa. Bucuria noastră, a copiilor, era când, fără nici o grijă, ne înfofoleam cu ce găseam mai gros în casă și fuga la joacă pe uliță la bulgărit, la sanie, la făcut oameni de zăpadă.

Nerăbdătoare și curioasă eram mai tot timpul pe lângă bunica care îmi spunea tot felul de povești, despre Iisus, despre Maica Domnului, despre Îngerașul pe care îl avem fiecare de la naștere și pe care nu trebuia să-l supărăm. Și la gura sobei, în timp ce bunica împletea iar eu nu-mi dezlipeam privirea de ghemul care se se rostogolea, ascultam fascinată cum bunica înșiruia cu o voce parcă venită de departe cum Dumnezeu venea pe Pământ ca să vadă cu ochii lui cum se poartă fiecare… sau cum spunea alte povești auzite de ea de la bătrâni despre nașterea fiului Iisus Hristos, despre Steaua cea mare și luminoasă care se putea vedea pe tot cerul și care anunța venirea pe lume a celui mai mare Împărat de pe Pământ. Mai povestea bunica și despre cei Trei Crai de la Răsărit, care au ajuns primii la ieslea unde Maria Îl născuse pe Fiul ei, unde s-au închinat în genunchi în fața Pruncului și i-au dăruit aur, smirnă și tămâie ca unui împărat.

Începea apoi bunica să ne învețe colinde. Serile înaintea Crăciunului erau parcă fermecate. Pe seară, după ce se terminau treburile prin curte, toată familia ne adunam la bunica și se începea repetiția pentru colind. Eram uimită și fermecată la spectacolul pe care-l făceau unchii și mătușile mele. Parcă nu mai erau ei! Cântau atât de frumos niște colinde vechi, când pe voci înalte, apoi pe voci joase, după care iar pe două voci! Bunica, atentă ca o profesoară, îi asculta, îi punea să repete de mai multe ori și doar atunci când îi plăcea, părea mulțumită. Cei care mă uimeau cel mai mult erau unchiul Tică și mătușa Gafița, care, după mine, cântau cel mai frumos. Și în tinda casei luminată doar de lumina lămpii cu gaz se auzeau vocile puternice și tinere cântând colindele Doamnele, Trei Crai de la Răsărit, Valerom și Flori de măr, sub atenta îndrumare a bunicii. După câteva repetiții, bunica ne răsplătea cu pâine caldă înmuiată în vin roșu cu zahăr tos și pampuște cu usturoi.

Dar ce să mai spun de bucuria când, copil fiind, participam la pomana porcului, acasă la părinți când porcul se sacrifica în ziua de Ignat.

În satul nostru nu putea fi numit gospodar omul care nu creștea cel puțin un porc în curtea sa. Cum treceau sărbătorile de iarnă fiecare familie își cumpăra un purcel pe care tot anul îl hrănea și îl îngrășa cu iarbă și porumb din grădină tot anul, astfel ca de Crăciun să aibă slănina destul de groasă, așa ca un lat de palmă, cum calcula tata că porcul este tocmai bun pentru sărbători.

De obicei, ziua ziua când se înjunghie porcul este 20 decembrie atunci când în calendarul ortodox este trecut Sfântul Ignatie Teoforul. Bunicii, și ai mei mai târziu, considerau Ignatul ziua în care conform tradiției este sacrificat porcul din bătătură pentru îndestularea familiei și pentru respectarea tradiției din tată în fiu.

Și parcă văd și cum în dimineața zilei de Ignat. Se adunau la casa noastră unchii și vecinii noștri ca să-l ajute pe tata la tăiatul porcului și nu oricum, ci după un întreg ritual de la care nu se abăteau niciodată. Noi, copiii, abia așteptam acest ritual și cum se făcea dimineața ieșeam în curte înfofoliți și legați cu broboade groase de nu ni se vedeau decât ochii, cu cizme de cauciuc îmblănite, cu mănuși din lână împletite de mama și ne învărteam printre ei, ba mai făceam si câte o tură de alergătură prin curte până la începerea spectacolului, adică înjunghiera porcului. Curioși și speriați cu ochii cât cepele urmăream atenți ca să nu pierdem momentul când tata ne chema să călărim porcul.

Cel ce înjunghia porcul era în general gospodarul casei sau unul dintre ai casei mai curajos. În familia noastră tăia porcul unchiul Tică. Pe tata, care crescuse porcul încă de mic cu mâna lui, nu-l lăsa inima!

Cum se termina cu tăierea repede ca să nu sufere prea mult, porcul era acoperit cu paie de grâu, se făcea un foc mic și se pârlea până cand se forma șoriciul. Tata înlătura arsura cu un cuțit bine ascuțit și-l spăla cu apă caldă, apoi răzuia cu cuțite ascuțite până rămânea șoriciul galben cu ușoare urme maronii de arsură. După ce era curațat până la gălbui rumeniu, îi facea niște crestături la cap sub formă de cruce, așternea peste porc o față de masă iar tata invita gospodarii care au participat la sacrificare să cinstească un pahar cu vin fiert pentru sănătate și ca să petrecem sărbătorile în liniște și bucurie. Și printre urări și bună dispoziție aveau și bătrânii familiei un cuvânt de spus, care pica bine la tinerii mirați de cât de multe lucruri știu cei mai în vârstă și mirați urmăreau curioși cum vecinul nostru, Nea Radu și unchiul Alexe se uitau atenți la splina porcului cât este de lungă sau scurtă ca să aprecieze cât ține iarna și cum va fi anul. Și de aici păreri și se mai cădea să mai cinstească încă o cană cu vin fiert. Acum venea rândul nostru, al copiilor ca să încălecăm porcul. Era momentul pe care abia îl așteptam. Tata avea grijă să nu ne supere și ne așeza după vârstă, la început eu, apoi surorile mele. Cea care era pe porc primea bășica porcului, care după ce se spăla și se freca cu mălai ca să se subțieze, era umplută cu boabe de porumb, se umfla și se lega la gură, apoi se punea la uscat și în ziua de Anul Nou când mergeam la urat ținea loc de clopoțel. După ce era încălecat de un copil, porcul era spălat din abundență cu apă caldă, se tăia astfel ca sa iasă șuncile, jamboanele, măruntaiele după cum doreau gospodinele. Aici ele aveau cel mai mare cuvânt și preparau porcul cum apucaseră în familie. Unele puneau carnea în saramură, dar mama întotdeauna o punea în cavarma. După ce prăjea carnea, o așeza bucată cu bucată în borcane, apoi turna untura topită peste carne și astfel se păstra foarte bine chiar până în primăvară, doar dacă mai rămânea ceva până atunci.

După ce porcul era așezat, se aștepta părintele cu „Crăciunul”, care trecea pe la fiecare casă, cu o icoană mare ce reprezenta Nașterea Domnului, purtată în brațe pe un ștergar din borangic și cu flori roșii. Preotul era așteptat cu respect, bărbații se descopereau și cu capul aplecat așteptau binecuvântarea preotului care spunea o rugăciune cântată, apoi toți sărutam icoana și mâna preotului și primeam dezlegare de la postul Crăciunului și puteam să mâncăm carne de porc de Ignat. Femeile și ele trebăluiau pe la bucătărie, fierbeau într-o cratiță curată, vin cu mirodenii și pregăteau pomana porcului din măruntaie și bucăți de carne, alese special pentru asta. În bucătăria de iarnă la plita care duduia de la lemnele uscate, într-un ceaun mare ca să ajungă pentru toți, clocotea carnea, măruntaiele de la porc frăgezite din belșug cu vinul roșu scos din butoi și turnat peste tochitură fără zgârcenie de gospodină. Mirosul din bucătărie ne făcea să înghițim în sec pe cei de-afară. Și fără să mai așteptăm invitația gazdei ne așezam în jurul mesei joase și rotunde cu scaune mici și așteptam bucatele pentru pomana porcului pregătite de harnicele gospodine. Nu se putea ca la o astfel de masă să lipsească mămăliga. Așa că bunica învârtea la greu la o mămăligă cât roata carului pe care după ce a terminat a răsturnat-o pe un fund de lemn, drept în mijlocul mesei și pe care mama o tăia cu ață și o împărțea cu dărnicie mesenilor, care o înmuiau în tava mare în untura care sfârâia încă. Bunica era cea care spunea rugăciunea, iar noi liniștiți și smeriți ascultam rugăciunea în tăcere:

„Cruce-n casă, Cruce-n masă,

Cruce-n patru colțuri din casă!

Maica Sfântă la fereastră,

Dumnezeu cu noi la masă!”

Fiecare mâncam cum apucam cu dumicături mai mici sau mai mari după cât de flămânzi eram și cât de repede eram învățați să mâncăm. Aveam grijă să nu dăm nimic pe jos, că altfel, Maica Domnului, cum spunea bunica, stătea în genunchi și se ruga pentru fiecare din noi. Mâncarea gustoasă și paharul de vin roziu și limpede, scos atunci din butoiul de lemn de dud, ca să gustăm vinul de „anul ăsta”, cum spunea tata. Trebuia să gustăm toți. Tata își turna din carafa plină cu vin, cam jumătate de pahar, ridica sus paharul ca să vadă în lumina zilei cum arăta. Îi citeam bucuria pe față, vinul era limpede, roșu, dulce acrișor și ușor sifonat. Era ușor după tata, adică băubil!

Îl punea pe limbă și închidea ochii ca să simtă și să se bucure de aroma lui și ca un degustător de vinuri îl plimba cu limba prin gură, pe cerul gurii, se bucura, dădea din cap, iar noi, copiii, ne uitam fascinați la spectacolul pe care-l făcea. Și după ce bea tot din pahar, dându-l pe gât dintr-o dată, dădea verdictul vinului:

– E bun! Să fim sănătoși ca să-l putem bea!

Și ne punea la fiecare câte un păhărel, chiar și nouă, copiilor, și ciocneam cu părinții pentru sănătate. În ziua aceea, la tăierea porcului, cine trecea pe la noi, mama îi invita să guste din pomana porcului, iar tata îi omenea cu un păhărel de vin, scos atunci proaspăt din butoiul cu vin nou. Vinul le dezlega limbile și se încingeau vorbind ba de una, ba de alta… cică vecinii de la vale, care intrau mai des în gura satului, aproape au terminat vinul, au avut grijă să-l bea când era încă tulburel… și cum vorbele nu se terminaseră, tata mai venea cu o carafă, și atunci aducea și un vecin încă o carafă să le gustăm și noi, dar și cei prezenți la pomana porcului.

„Ne-ajutat Dumnezeu ca și anul acesta să gustăm împreună pomana porcului”, spunea tata, ciocnind împreună din vinul rece aromat de la poama tămâioasă pe care o aveam în grădină…. și fiecare venea cu un gând bun pentru vecini, familie, copii.

După masa pomana porcului, toată săptămâna până la sărbători, începeau pregătirile pentru masa de Crăciun: cârnați, caltaboși, sarmale, borș, tobă, leber, răcitură, jumări.

Dar trebuia făcută și curățenia! Casa trebuia să fie lună. Se văruia bucătăria ca să miroasă a proaspăt pentru atunci când ne veneau oaspeții și colindătorii. Chiar și noi, fetele, dădeam o mână de ajutor, fiecare după puteri. Cele mici scuturau preșurile, cărau lemne la bucătărie, măturau prin casă, mama spăla mileurile, le apreta, le călca și le așezau pe pereți la locul lor. Fiecare avea ceva de făcut.

Treaba mea era aceea ca să șterg sticlele de lampă și felinarele ca să strălucească și să lumineze când ne veneau colindătorii și, spunea mama, ca să mă încurajeze că mă pricep cel mai bine.

Pregătirile le începea și tata. Spărgea butucii de lemne și le stivuia într-o magazie aproape de casă ca să nu ne prindă iarna cu lemne ude, rânea în saivanul vacilor să fie curat, că, zicea mama, musafirii care ne intră în casă poate aruncă un ochi și pe la animale, căra apă la văcuțe și pentru casă sau era invitat la gard de un vecin să cinstească o țuică și să depene amintiri despre Crăciunul de altădată. Trecea de câte două, trei ori pe la cocina porcului să-i de a apă și boabe și pe la curnic unde aveam un curcan pe care-l îndopa ca să fie fraged. Cu toate că aveam ditamai porcul, tăia și curcanul ca să nu cumva să nu ne ajungă căci eram destui la masă: bunica, finii, unchii și mătușile și noi, fetele.  Pe atunci te puteai aștepta cu oricine în casă… vecinul din spatele casei sau un prieten din copilărie al tatei sau pur și simplu o cunoștință a unchilor, a mătușilor, a vecinilor sau chiar un om care trecea pe drum. Casa era deschisă pentru toți oamenii buni.

Mama se apuca din vreme și de cocături. Și făcea mama niște cozonaci gustoși și crescuți de te lingeai pe degete, nu alta! De sărbători mama făcea multe dulciuri în casă: cozonaci, plăcinte, dar mie dintre toate îmi plăceau pișcot urile făcute cu untură de casă și ouă proaspete și făină albă pe care mama o afâna cernând-o la sita cea mai fină ca să iasă coca fragedă. Aveam și mașină  , dar de Crăciun mama făcea pișcoturi cu forme de brăduți și steluțe speciale pentru sărbători.

Cu două zile dinaintea Crăciunului, mama începea să pregătească răcitura, cârnații, caltaboșii, cavarmaua, jumările, untura, slănina afumată. Pâinea, colacii de împărțit prin vecini și pentru colindători.

Stați pe-aproape , voi povesti în continuare despre toate obiceiurile din această perioadă, așa cum le-am trăit și simțit!