Timpul trecea tare frumos între micii  ghemotoci ,consătenii mei…

Mă pregăteam pentru examenul de definitivat și strânsesem puțin curelele cu cei mici , de se  întrebau și ei:

-Ce-o fi cu domnișoara?

Aveam inspecție de definitivat și-i voiam ce-i mai tari..

Începusem să-mi pregătesc materialul didactic cu mult timp în urmă , altul decât cel pe care-l foloseam zi-de zi și asta după ce îmi planificasem atent  temele.O activitate matematică de fapt o fixare și o memorizare despre țară…sfătuită și îndrumată chiar de doamna   învățătoare din primară. Pentru  confecționarea materialului (jetoane, coșulețe ) am făcut clacă chiar în familie.

Eu  îmi alesesem cea mai grea sarcină, crearea tiparelor iar ceilalți din casă erau executanții și le stabilisem și rolurile. Mamei îi dădusem cea mai migăloasă treabă și asta că era tare  precisă, trebuia să tăie cu foarfecul  după contur și apoi să  festoneze coșulețele cu lână colorată  pe care o deșira de la căciulile și fularele mai vechi,iar tata și el la fel ca mama de migălos îi dădusem și lui o treabă destul de delicată, nu știu dacă o să mă credeți  colora imaginile jetoanelor.Pregătirea materialului  didactic pentru inspecție era prioritatea cea mai importantă din casa noastră  în acea perioadă.Soțul și el m-a  ajutat cu planificarea , aici el era cel mai tare și eram sigură că nimeni n-ar fi găsit  vreo greșeală în planificare chiar dacă o lua la puricat chiar cu lupa. Mie îmi revenise rolul de regizor și singura sarcină era aceea  să fac tot felul de scenarii pentru desfășurarea lecțiilor din  ziua aceea.

Aveam și spectatori, surorile mele care nu aveau voie să se atingă de nici o hârtie, jetoane sau ce  lucrau cei avizați,dar se puteau uita la ce fac și chiar puteau să-mi de-a sugestii și la  regizare.Ca să vă spun în toată casa  era o întreagă forfotă .

Se apropia inspecția și toți implicații în această treabă:cei din școală ,colegii, familia, mamele și copiii așteptau tensionați și nerăbdători,ziua care se apropia parcă cu încetinitorul…

În sfârșit inspectoratul a trimis adresă spre școală cu data și ziua inspecției făcută de inspectoarea preșcolarilor..Soțul a plecat la Tulcea să găsească un transport o șalupă până l-a sat și după ceva timp  a ajuns cu doamna la grădiniță..

 Eu, ca să vă spun drept  eram  speriată și cu inima bătându-mi, mai ceva ca la puiul de prepeliță din poveste „călcam în străchini” de emoționată ce eram. Copiii , în schimb ,îmbrăcați cu uniformele bleo  cu guler alb , cu funde roșii și cu uniformele scrobite de zici că erau niște astronauți  gata pregătiți să fie trimiși în Cosmos ,erau în elementul lor. Iar fetele cu funde și pompoane colorate la cozile împletite sau la părul strâns moț în vârful capului se uitau în jurul lor  ca să vadă  dacă sunt admirate de băieți.. Asta era cea mai mare preocupare pentru ele..

Cum se obișnuiește la o inspecție, am dat planificarea la control și am trecut peste jocuri doamna intrând în mijlocul copiilor, cumva ca  să-i tragă de limbă și cred că știți cam  ce întrebări se pun în astfel de situații:ce fac la grădi, dacă le place,ce învață și după ce și-a luat informațiile chiar de la sursă (de pe teren cum s-ar spune) cele mai adevărate și sincere își făcuse deja o primă impresie despre cum merg lucrurile pe-acolo, cum este educatoarea , ce face și cât de mult este preocupată de copii.

În acest timp, chiar dacă mai trăgeam cu urechea  la ce făcea doamna cu copiii ,eu îmi vedeam de treaba mea , pregătindu-mi prima activitate, cea de matematică și cum eram aproape de vacanța mare am făcut o evaluare  la numerele de la 1-10 pentru cei mari și de la 1-5 pentru cei mici și ca să se înțeleagă  menționez aveam  grupă combinată,deci lucram cu vârste și materiale diferite…

 Și mi-am început lecțiile.

 Copiii,când au văzut coșulețele și jetoanele colorate atât de frumos , noi ,au început mai pe șestache iar apoi chiar direct să  se certe între ei.Pentru siguranța disciplinei, îi așezasem  la măsuțe unul mare cu unul mic.Dar la vederea unui material nou , cu care nu mai lucrasem  până atunci, au început să se certe între ei.

-”Doamna, eu nu am atâtea pisicuțe ”a zis colegul de bancă ,mai mic ,a lui Florin.

 -”Vreau și eu tot atâtea câte are Florin”era normal ca să primească replica ..

-”Tu să taci piticule, nu vezi că ești mic” și ca să-l  necăjească a început..

-” Piticul, piticul ”și după el și ceilalți..Atât i-a trebuit celui mic…. Supărat a tras fața de masă  spre el, coșulețele cu jetoanele au căzut  iar ei  sub bancă adunau de pe jos, care putea să strângă mai multe jetoane și după ei au început și ceilalți. În fața lor am rămas ca o stană , fără să reușesc să scot măcar un sunet, darmite o vorbă..

Doamna inspectoare m-a scos din această situație  liniștind copiii.

Cum lecția de matematică după”buchea cărții” nu mi-a ieșit  am inventat pe loc un joc.(normal că orice dascăl are un as în mânecă pentru situații de criză).Jocul i-a înviorat pe toți și pe mici ,dar și pe cei mari..

Știți  doar că regulile și exercițiul  fac totul și văzându-i curioși și  ca să-i antrenez am început să  le dau comenzi precise.

”-Când număr până la trei puneți în coșuleț grupa de ursuleți ”și am continuat  tot așa până am reușit să punem tot materialul în coșuleț făcută și am început să lucrez la zețar..

Antrenând jocul ,mergeau strună așa că doamna inspectoare a văzut că toți copiii și-au însușit metoda număratului  de jos în sus prin încercuire și toate noțiunile de la 1-10.Ba chiar și cei mai mici  răspundeau la sarcinile pe care le dădeam tot la fel de bine ca cei mari. După terminarea activității am făcut o pauză trimițându-i cu femeia de serviciu în curtea școlii iar eu rămânând în clasă ca să-mi pregătesc a doua activitate , planșe și ilustrații pentru poezia Țara mea! de Otilia Cazimir. Imediat ce a sunat clopoțelul, au intrat în clasă curioși și liniștiți, după turele de alergătură prin curtea mare a școlii și mi-am început lecția recitând cu patos versurile poeziei, repetând de câteva ori și arătându-le imaginile cu peisaje din țară.Parcă și mie îmi sunau aiurea cuvintele  în urechi și am început să-i chem pe câte unul lângă mine  ca să repete poezia.Când mă gândesc acum ,ei se băteau mai mult ca să ajungă lângă mine decât să fie interesați de versuri..La un moment dat, l-am văzut pe Florin  cu mâna pe sus și am crezut că este interesat ca să spună poezia… L-am chemat la mine , dar el mi-a spus în felul lui direct și sincer uitându-se în ochii mei:

-Doamna, mie nu-mi place poezia, eu vreau să  ne spuneți o poveste și uitându-se în ochiii mei cât putea de frumos  m-a rugat

-”Hai ,doamna… vă rog ”!….și împreunâdu-și mâinile teatral ca să se facă credibil ”..

-„Spuneți-ne  povestea cu  Ivasic”.

Le spusesem de multe ori această poveste ,dar mă puneau s-o repet iar și iar, cred  că făceau legătura între Dunăre și mare.Pusă în această situație, mă gîndeam ce să fac:

Să merg pe pașii planificării sau să le spun povestea !  Intuiția îmi spunea da.. Ce mai ,eram în încurcătură!  Nu știam ce să fac și totuși  voiam să fiu sigură pe mine să nu par inspectoarei că șovăi…și hotărâtă  le-am spus.:

-”Copii ,mâine o să vă spun povestea, dacă astăzi repetați poezia și o învățați..l-am văzut  pe Florin că nu s-a lăsat și încă vocifera ..

– ”Eu vreau acum să spuneți povestea, nu-mi place poezia”!

Tot experiența doamnei inspectoare m-a scos din încurcătură.

-”Doamna educatoare, bine zice Florin ,chiar și eu vreau să ascult această poveste ”.

”-Mai  bine repetați mâine poezia”. Când au auzit imediat sau așezat pe scăunele așteptând nerăbdători.

Pot să spun că  poveștile le inventam pe loc,pentru momentul și situația în care eram în acel moment.

Și îi   duceam  cu imaginația prin alte tărâmuri cu zâne, Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, balauri cu trei capete, ciclopi cu un  ochi la spate.Când începeam să povestesc se făcea liniște de se putea auzi și musca.

După terminarea activităților am dat  în primire copiii mamelor, doamna inspectoare  le-a spus câteva cuvinte că au copii deștepți , că s-au descurcat foarte bine… După ce am rămas singure m-a felicitat cum povestesc și  m-a  sfătuit cum să depășesc un moment care se ivește..Să am  mai multă încredere în mine și să i-au decizia hotărâtă și să nu șovăi ca să se creadă că nu sunt sigură pe mine.Apoi m-a mustrat ușor pentru acele lucruri la care mai trebuia să lucrez . Și a citit procesul verbal pe care trebuia să-l semnez după ce a  citit o listă întreagă de  atenționări, dar și o listă tot atât de mare cu felicitări.

Însă eu pentru  ziua aceea mi-am reproșat că nu am făcut ce trebuia și m-am trimis la colț. După activități și cum era obiceiul în satul meu, se cădea s-o invităm pe doamna inspectoare acasă , la noi, ca pe un oaspete drag și s-o omenim.

Mama a trecut și ea prin emoția examenului, oare ce o să zică oaspetele deosebit de bucatele pregătite de ea..și chiar cu o zi înainte începuse pregăteala,treaba  cu ospățul nu  ținea de inspecția mea.

Primisem nota față de directoarea școlii așa că nu putea zicea nimeni nimic că doamna venea la masă acasă la noi.

La masă, discuțiile erau altele, acum mama era cea inspectată și dacă fac sincer o analiză, cred că mama a luat o notă mai mare ca mine.

Bine , nu mă supăram că mai avem timp să învăț până ajungeam la vârsta ei.Discuțiile s-au închegat repede și acum doamna inspectoare era cea care lua lecții de la mama:

-”Cum de iese plăcinta atât de pufoasă ”? sau 

”-Ce puneți în mujdei ca să iasă ca o pastă”? și întrebările curgeau.. de aia și aialaltă și mama zici că era o profesoară dădea toate secretele talentului ei în ale bucătăriei. Și nu-i așa profesorul adevărat  dă  tot ce știe ca să-și învețe discipolii.

În ziua aceea, am fost eclipsată de mama..Nimeni nu mai vorbea nimic despre lecțiile mele,noroc cu surioara mea care își înșirase păpușile pe pat și le spunea  înainte de culcare povestea pe care a auzit-o la  grădiniță.

Și cum ideile treceau prin mintea mea ca un taifun ,căutam  și eu ceva tot din ale gurii,ca s-o pun pe mama la pământ și să nu-și mai dea atâtea ifose. Și am găsit…la dulcețuri  nimeni nu mă întrecea și în perioada aceea tocmai pregătisem o dulceață de trandafiri.  Este adevărat mă ajutaseră și surioarele mele la strânsul petalelor  , treabă migăloasă , de altfel.Lăsasem două borcane la bătaie pentru ai casei ,iar restul de borcane le-am tupilat într-un loc știut doar de mine ca să am cu ce să-mi ”spăl obrazul„ în ocazii deosebite  și bucuroasă i-am spus doamnei inspectoare că vreau s-o servesc cu dulceață de trandafiri făcută de mine.

Mama când era vorba ca să mă laude a început și ea că ”vezi Doamne”.

– ”Nimeni nu mai face așa dulceață bună ca fiică-mea în tot satul”, iar eu, fericită am plecat ca  să aduc un borcan din ascunzătoare. Dacă mă gândesc acum,  ascunzătoarea era chiar la vedere , după o noptieră din sala pe unde treceau toți.Când am ajuns acolo ,borcanele erau toate la numărătoare   , doar că erau goale. Mi-am  dat seama că de locul acela știau toți ai casei.

 Supărată am luat borcanele goale și am plecat ca o furtună spre masă, fără să îmi mai pot ascunde starea și am început să-i cert .Tata făcea fețe-  fețe ,iar cele mici, parcă se evaporaseră din casă.

Doamna inspectoare a stins incendiul pe care-l pornisem povestindu-ne cu mult haz o amintire la indigo cu a mea și m-am gândit totuși .Ce metode bune are.

Aș  putea putea spune că mi-a dat și o lecție de viață. Până la urmă pățania mea cu dulceața mâncată pe furiș de tata primul vinovat și surioarele mele a făcut  ca ziua să fie cu adevărat o zi de vacanță..

 Și cum trecuse de amiază   ne-am pregătit să o ducem pe doamna inspectoare la Nufărul unde trecea Dunărea cu barca și de-acolo pleca cu autobuzul spre Tulcea.

Tata a pregătit caii la căruță  a invitat-o pe inspectoare să urce pe leagănul căruții le-am luat și pe surioarele mele și după ce și-a luat rămas bun  de la mama am plecat  prin tot satul mândră de oaspetele pe care-l avusesem.

Am văzut că pe la toate porțile erau ochi  curioși care urmăreau  iar tata  nu-și mai  încăpea   în pene ca un cocoș că el era  căruțașul care ducea înaltul oaspete.

Din urma căruții alergau elevii mei și cel mai înverșunat dintre toți ,Florin, care nu s-a lăsat până nu a oprit căruța.

– ”Ce vrei măi Florine?…a zis tata

 ”-Du-te acasă c-o să te caute maică-ta!

– ”Nea Ionică, ia-mă cu mata ca să-i țiu de urât directoarei”…a zis el în hazul tuturor din căruță.

Tata l-a luat și până la Nufărul  am stat într-o veselie.Treceam cu căruța pe drumul bătătorit de tractoare, căruțe animale și nu ne mai săturam de  frumusețea  naturii în plină vară pe lângă care treceam..și ca și în copilărie primeam de la sălcii invitația să mă dau în leagănele făcute din crengile lor  iar florile își scuturau parfumul și din sălcii corul de păsări ne conduceau în trilurile lor..  Drumul prin pădure  a fost ca un vis.

Prima  înspecție de grad  a rămas în mintea multora:părinți, copii, săteni.!

Știu însă  că doamna inspectoare și -a amintit mult de ea și  a povestit la tot inspectoratul..

Și în primăvară când ajungeam pe la inspectorat cu treburi, doamna mă întreba…

 -Ce faci Angela ai făcut dulceața de trandafiri?