CUTREMURUL DIN 4 MARTIE 1977

Ce povestesc acum se întâmpla într-o primăvară mult

așteptată de toată suflarea din sat: oameni, păsări, animale,

după o iarnă cumplit de geroasă. Lucram în sat ca educatoare și

era tocmai în acea  perioadă când pregăteam surprize cu copiii pentru mame.

Se apropia ziua femeii.

Eram căsătorită, iar soțul meu lucra în Tulcea și ne era

destul de greu toată săptămâna până sâmbăta când ne

întâlneam. Ne iubeam și abia așteptam să ne vedem și să fim

împreună.

Mi-aduc aminte de parcă ar fi acum! Era într-o vineri,

seara în jur de ora 21 și eu mă uitam la televizor  la filmul Dulce și

amar, însă cu gândurile mai mult la ziua de sâmbătă când se

întorcea soțul meu de la Tulcea, la cât de dor îmi era de el și de

bucuria că aveam de stat două zile împreună.

În camera unde era televizorul dormeau toți din casă,

surioarele și părinții noștri care trebăluiseră prin grădină toată

ziua. Primăvara bătea la ușă, apăruseră și mugurii copacilor și

tata începuse să taie crenguțele de prisos de prin pomii din

curte. Cățelușa noastră, Bombonica dormea și ea iepurește sub

cotruța plitei. Deodată am văzut-o agitată, s-a ridicat de la locul

ei și a început să scheaune și să zgârie cu ghearele preșul de la

ușă. Mi-am dat seama că se petrecea ceva cu ea, i-am deschis

ușa și ea a zbughit-o afară speriată. Cât am deschis ușa am

auzit de afară urlete de animale și un vuiet care se auzea în aer

și atunci am știut că este cutremur fără să fi apucat așa ceva

vreodată, dar învățasem la școală despre el. Speriată, i-am trezit

pe toți și am luat-o pe sora mea cea mică în brațe. Toți erau

buimaci de somn și abia am reușit să ieșim din casa care se

clătina încolo și încoace de zici că se dădea în leagăn. Abia ne

puteam ține pe picioare, afară se auzea un vuiet mare care

venea dinspre Dunăre, iar valurile se ridicau înalte parcă să

vină spre noi.

Am ieșit toți pe malul Dunării, singurul loc unde credeam

că eram mai apărați fără să se dărâme ceva peste noi. Totul era

într-o zdruncinătură, până și stâlpii de curent electric se

clătinau, se aplecau și veneau peste noi. Aveam impresia că se

deschide pământul și ne ia pe toți înăuntrul lui. Vedeam totul

ca prin ceață. Se auzeau strigăte din toate părțile, iar ecoul se

auzea prelungit, venind de departe spre noi.

S-a întrerupt și curentul electric. Norocul nostru a fost că

pe cer era lună plină și parcă o și văd acum mare, galbenă și

luminoasă ca un soare.

Urletele câinilor, mugetele vacilor, cotcodăcitul găinilor

și croncănitul păsărilor de prin pomii din grădini ne

înspăimântau. Sora mea cea mică, pe care o lăsasem jos din

brațe pentru că era grea, s-a întors speriată în casă unde credea

că este mai sigur și se putea liniști în pătuțul ei ca într-un

leagăn.

În noaptea aceea nimeni nu a dormit! Am făcut noapte

albă pe drum de unde așteptam veștile care veneau din toate

părțile, care mai de care mai înspăimântătoare. Fiecare se

gândea la ai lui.

Noaptea târziu totul se liniștise, dar parcă durase o

veșnicie! Noroc că era destul de cald și am mai stat pe-afară

până s-au liniștit toate: pământul din zdruncinătură, animalele,

spaima noastră și țipetele oamenilor din toate părțile.

Mai târziu am intrat în casă, încă speriați să nu se repete

replica. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile si telefonia

fixa nu prea funcționa, așa că și veștile despre ce s-a întâmplat

în alte părți veneau destul de greu.

Într-un târziu am ațipit iepurește, dar încă simțeam cum

se mișcă pământul și, speriată, mă ridicam din pat și fuga spre

ușă. Încă temătoare și obosită am adormit până la urmă și m-

am trezit abia dimineață.

Îi auzeam pe ai mei vorbind tare. Aflaseră primele

zvonuri de ce se întâmplase prin sat. Veștile le adusese mama

de la vecine când a dus vacile la cireadă. Totul era amplificat:

că la deal a căzut casa lui cutare, că la ponton au sărit găinile

pontonierului în Dunăre, că vaca unuia a fătat un vițel de frică,

dar bine că nu a pățit nimic nici vițelul, nici vaca, că pe baba

„cutare” a luat-o durerea de inimă, și veneau tot felul de vorbe

de la fiecare povestite mai cu „moț”.

În dimineața de după cutremur, unchiul  Ștefan a venit cu

bicicleta la noi ca să ne spună câte ceva de fiecare dintre ai

noștri pe care-i ocolise între timp. Era bucuros că niciunul

dintre ei nu pățise nimic rău.

Asta ne-a liniștit!

Eu însă eram încă îngrijorată că nu știam nimic de soțul

meu, număram minutele și orele până venea vaporul și odată cu

el și soțul meu, pe care-l așteptam nerăbdătoare!

Abia după ce a ajuns acasă m-am liniștit și eram fericită

că nici el nu aducea vești proaste de la ai lui. După ce s-au

liniștit lucrurile, mama ne-a povestit de cutremurul din 1940 pe

care l-a prins atunci copilă.

Și spunea mama… „Parcă a fost mai spăimos atunci!”

„S-a întâmplat în noiembrie. Era frig și ne-a prins

cutremurul când dormeam toți tun! Era spre dimineață.

Speriați, am ieșit afară așa cum eram la somn, ne dârdâiau

dinții și nu am apucat să luăm nicio haină cu noi afară și am

înghețat. Dar a fost bine că tot așa ca acum nu ne-a căzut casa

față de alții care stăteau în bordeie și care au avut de pătimit,

după ce că erau și săraci. Pământul le-a astupat casa cu tot ce

aveau în ea, dar și atunci, ca și acum, Cel de Sus ne-a apărat”,

și a continuat mama cu înțelepciune… „Parcă cineva de acolo

de Sus are grijă de satul nostru! Știi ce cred eu, mamă? Că

oamenii din satul nostru sunt credincioși și apa care ne

înconjoară din toate părțile ne apără de pericole.”

Și după ce ne-a povestit mama despre celălalt cutremur,

ne-am bucurat și i-am mulțumit Domnului că am fost apărați și

de data aceasta.

Dimensiunea dezastrului la cutremurul din 4 martie 1977

a fost mare! Au căzut blocuri și clădiri ale instituțiilor, școli,

grădinițe, spitale, au murit oameni loviți de pietre, de grinzi sau

de alte obiecte care cădeau de sus, pe scări, sub dărâmături și

au fost pierderi mari, atât umane cât și materiale.

Dar ne-am încurajat și am pornit mai departe cu bucurii,

tristeți, împliniri, speranțe, și le primeam pe toate așa cum ni le

trimitea Cel de Sus. Viața mergea înainte!