PRIMA ÎNCERCARE DE CHIMISTĂ

Se știe că una dintre bucuriile mele din copilărie erau dulciurile.

Mama îmi făcea tot felul de cocături, plăcinte de toate fe-lurile: cu brânză, cu marmeladă, cu varză, cu struguri, cu dude, pe plită sau la cuptor. Cu toate acestea, la magazinul alimentar se găseau dulciurile mele preferate: halvaua, marmelada, turta dulce, spiralele, eugeniile și, nu în ultimul rând, zahărul.

Acasă luam o felie de pâine, o ungeam cu unt și presăram deasupra zahăr. Era o minune de dulce! Câteodată, în loc de unt, pe felia de pâine întindeam untură peste care presăram zahăr sau sare, la alegere, după cum voiam să fie masa. Cu sare presărată, se considera un aperitiv și cu zahăr, un desert. Dacă vreți să știți părerea mea, mă dădeam în vânt după cea cu zahăr. De multe ori, de nerăbdare, doar înmuiam pâinea în apă și o mâncam cu zahăr.

Într-o zi, când eram singură acasă, am început să cotrobăiesc prin magazia cu alimente căutând ceva dulce. Nu am găsit nimic din ce mi-ar fi plăcut mie. Însă, într-un dulap, am zărit un borcan cu zahăr. Am luat borcanul și o linguriță și m-am așezat turcește pe pat să savurez dulcele preferat. Linguriță după linguriță, închi-deam ochii de plăcere, încă una. Ce bunătate! Când m-am dumirit, borcanul era aproape gol. Ce-o să zică mamă când o să vadă?! Am zărit, tot în dulap, un borcan cu sare. Și atunci m-am gândit că nu o să se prindă nimeni dacă am să adaug sare peste puținul zahăr care îmi rămăsese. Zis și făcut. Le-am amestecat și am gustat din nou. După mine era un gust dulce-sărat. Totuși, par-că nu era prea dulce și-atunci m-am gândit că dacă pun apă peste ele, gusturile se amestecă și o să fie dulce. Am pus apa, am închis borcanul și l-am băgat în dulap.

Acum era timpul să fac ceva treburi prin casă, să vadă mama ce fetiță hărnicuță are. Nimeni nu a observat până a doua zi, duminică, când mama se pregătea să facă pișcoturi. Când a văzut borcanul de zahăr, și-a dat seama cine este autorul. M-a mustrat zicându-mi că putea să mi se facă rău de atâta dulce. Eu, spășită și vinovată, ascultam cu luare aminte dojenile ma-mei. Ai mei s-au amuzat copios când le-am povestit pe îndelete cum am vrut să-mi ascund urmele. Am scăpat ușor, mai ales că în ziua aceea aveam și oaspeți în vizită. Nu se cădea o pedeapsă în zi de duminică!

Totuși experiența mea de a amesteca zahărul cu sare a fost cunoscută în tot satul. Să știe lumea ce mare cercetător în chimie s-a născut pe malul Dunării!

Cu dragoste …din copilăria mea!

[wp_ad_camp_1]