NORUL BINECUVÂNTAT

Se spune că în preajma copiilor întotdeauna se întâmplă lucruri deosebite  și spun cu toată inima și cred asta  pentru că am prins și eu multe  lucruri de acest fel în activitatea mea.

Astăzi povestesc despre o întâmplare la o școală din oraș unde  aveam și clase de grădiniță.

Îmi plăcea mult școala aceea liniștită ,unde copiii erau mai cuminți, față de cei de la blocuri,  un cartier în care bunicuțele erau cele responsabile de copii pe timpul zilei, cât mamele erau la serviciu. De  multe ori copiii erau aduși la grădiniță  de frățiorii mai mari și chiar de vecinii care veneau la școală. Fiind  crescuți mai mult de bunicuțe, copiii erau învățați să respecte dascălii , erau cu bun simț și cu credința în Dumnezeu.

În dimineața de care povestesc se anunța o zi obișnuită  și în curtea școlii forfota obișnuită ,copiii împreună cu bunicile sau  frățiorii se pregăteau să intre în clasă , se suna clopoțelul. Câteva minute le petreceam cu bunicile care-și făceau într-un fel socializarea povestind de cei mici, despre ce  dulciuri făcuseră și  chiar dornice să  îmi dea o rețetă  care iese sigur și printre altele să mă roage ca să am grijă de cel mic și îmi lăsa un mic pachețel pentru gustarea de la ora zece , ca să mă mai îndulcească .

După cele câteva minute cu bunicuțele, ziua își urma pașii obișnuiți :ascultat lecțiile, controlat temele, predat, scris, gustarea. Atenția tuturor s-a îndreptat  spre clopoțelul care suna de zor anunțând recreația mare, așteptată  cu nerăbdare de copii. Imediat holul școlii a fost invadat de o ceată de copii mari și mici fiecare dorindu-și să fie printre primii poate- poate prind  mai mult timp de joacă. Cei drept atunci aveau mai mult timp chiar și pentru un mini fotbal și acum mă gândesc la copiii mai mari, școlarii. Cei  mici  aveau timp și destul loc să alerge după fetița care-și pierduse batista parfumată.

Nerăbdarea cu care voiau să iasă a pricinuit o  îmbulzeală de copii care se împingeau care să ajungă mai repede  în curtea școlii  ,unde sperau să aibă  ceva timp de o zbenguială pe cinste.  Cum au ieșit elevii mai mari mi-am luat și eu școlarii și am ieșit cu ei în curte să ne găseam un loc mai la adăpost departe de jocurile zgomotoase ale celor mari.

Afară era cald  și o  năbușeală aproape de sufocare , noroc cu vântișorul care se pornise din senin și purta norii într-o joacă de colo-acolo. Mi s-a părut că cerul era mai altfel ,decât altădată. Chiar dacă bătea vântul, cerul nu era înnourat așa cum ne așteptam ,ci împânzit cu nori albi de puf cât puteai vedea cu ochii . Din senin, vânticelul a început să fugărească  norii încolo și încoace ca  într-o joacă și  imediat în curtea scolii a pornit vacarmul .Copiii au lăsat mingea și cu ochii pe sus au început să alerge de-a lungul curții acolo și încolo după cum bătea vântul. Noi, cadrele didactice ,nu aveam nici o putere asupra lor.  Săreau , alergau și urmăreau norii albi care erau foarte aproape de pământ aproape să-i atingi. Îi auzeam cum strigau în cor :

,,Uite-o, uite-o, uite-o”!

”- E …Maica Domnului,  ne face cu mâna!

Era ceva aproape de nestăpânit ,o bucurie cum nu mai văzusem și nici o astfel de întâmplare nu am mai avut. Îmi amintesc că în copilărie bunica și mama , atunci când îmi povestea despre Maica Domnului sau de Iisus Hristos îmi spunea că de multe ori coborau pe pământ prefăcuți  într-un om sărac sau femeie săracă ca să vadă cât de buni  și  credincioși suntem , așa că eu mă purtam bine cu oricine ca  să nu cumva să fie  Iisus sau  Maica Domnului. Acum era altceva și se întâmpla în curtea unei școli  cu copiii și  cadrele didactice, însă  noi nu vedeam nimic.

Ca și celelalte colege, mă uitam și eu emoționată trăind  sentimente amestecate de curiozitate, teamă ,mirare. Norii erau albi parcă de zăpadă, vântișorul era ca un zefir  și nu anunțau  ploaie  sau nici vreo calamitate, era mai mult un moment de bucurie intensă, iar în aer era o liniște  parcă nepământeană ,chiar cu gălăgia zgomotoasă a copiilor.

Agitația a durat exact cât recreația mare. Copiii făceau cu mâna ultimului norișor alb care se ridica ușor, parcă cu încetinitorul, sus cât mai sus. Sunetul clopoțelului prelung ne-a adus pe toți cu picioarele pe pământ și încă în efervescența din curtea școlii am intrat  fiecare în clasele noastre să fim între copii și să-i descoasem ca să vedem ce s-a întâmplat..

În clasă copiii încă erau emoționați și povesteau ce-au văzut. Îi ascultam ca să-mi fac o părere, punându-le și câte o întrebare. Nu puteam  să-i liniștesc. Vorbeau toți deodată  că au văzut-o pe Maica  Domnului.

L-am chemat la catedră pe Florin, un copil foarte inteligent, în care aveam încredere:

”-Florin, povestește-mi exact tot ce-ai văzut”!

Emoționat cum nu-l văzusem niciodată ,mi-a povestit că a văzut-o  chiar pe Maica Domnului, pe Cer printre norișorii albi cum râdea și ne făcea cu mâna. Și  ca să mă facă să cred  că așa a fost  mi-a povestit că purta  o haină albă și pe cap o basma la fel  și semăna  cu ”bojica”-icoana  la care se închina  acasă cu bunica. Când norii sau ridicat sus a plecat și ea pe ultimul norișor.

Cum  se apropia prânzul, au început să vină și părinții după copii și fiecare a povestit în felul lor. Bunica lui Florin a spus că i s-a întâmplat și ei în copilărie și povestea bunica oarecum marcată de întâmplarea din copilăria ei.

”Maica Domnului, sfinții, îngerașii li se arată doar copiilor care sunt puri”.

Despre acel eveniment s-a povestit mult, era ceva de pomină pentru un cartier mărginaș al orașului.

Și s-au spus atâtea povești  atunci, care – de -care mai enigmatică și mai cu moț ca atunci când ajung să fie povestită din ”gură-n gură”.

Și totuși  întâmplarea  nu a rămas o poveste și-atât,  pentru că a doua zi ,fiind în recreație , mi-am aruncat ochii  pe corespondența  care tocmai  venise și am citit în ziarul într-o zi de vineri  când ni se aducea corespondența, mi-am aruncat privirea pe un ziar tulcean  de-atunci ,un articol scris cu litere mari ”Maica  Domnului li se arată copiilor”. Articolul  continua : ”În mai multe localități din țară s-a văzut pe cer Maica Domnului zâmbind și făcând cu mâna copiilor, a apărut cel mai mult în zona școlilor”.

După ce am văzut articolul am înțeles că Maica Domnului iubește puritatea și sinceritatea copiilor.

Și de fiecare dat, mulțumesc că am lucrat  între puritate, bunătate, sinceritate.

Copilul …iubit de Maica Domnului!