Încercări.Vreau să semăn cu cei mari!

PRIMA CĂLĂTORIE CU TRENUL

ȘI PIETRICICA-TALISMAN

Prima mea călătorie cu trenul a fost tot cu bunica Ioana.

De data asta plecam într-o vizită la fratele bunicii, în satul Cataloi. Era într-o zi de sărbătoare, hramul satului, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică.

Cu câteva zile înainte de hram, bunica a început pregătirile: hainele de sărbătoare, daruri pentru frate şi cei ai casei lui, mâncare pentru cei rămaşi acasă, sfaturi, sarcini pentru cei ai casei cât era plecată.

Toţi din casă erau doritori de plecare, dar mai ales unchiul Ştefan care la timpul acela era tânăr şi îşi dorea cel mai mult o plimbare în vederea distracţiei şi de ce nu, poate lega o prietenie cu vreo fată din satul unchiului. Dar bunica a hotărât să mă ia pe mine motivând că eu nu am fost niciodată cu trenul.

Din acea clipă am început să mă gândesc. Cum o fi trenul? După unchiul, care încerca să mă sperie şi poate să renunţ la vizită, trenul mergea cu o viteză mare de te da încolo şi încoace pe bancă, scoatea fum pe horn încât se făcea întuneric de ziceai că-i noapte, şi când sună să anunţe o staţie, trebuie să-ţi pui mâinile la urechi că altfel surzeai. Şi câte, câte… doar, doar mă răzgândesc şi se duce el în locul meu.

Totuşi nu m-a lăsat să fiu atât de speriată şi m-a învăţat ce să fac ca să nu mi se întâmple toate cele. M-a sfătuit să mă duc pe malul Dunării şi să caut o pietricică mică şi netedă pe care să o iau cu mine.

–              Dar ai grijă să nu te vadă nimeni, mi-a spus unchiul. Când te urci în tren, o bagi în gură și o ții până ajungi în sat la unchiul. Dar aceasta pietricică s-o aduci înapoi pe malul Dunării, numai așa te poate ajuta și altădată.

Am făcut întocmai. M-am dus pe malul Dunării, am găsit pietricica și am pus-o în buzunarul bluzei cu care mergeam la hram.

Abia aşteptam ziua în care eu şi bunica plecam în vizită la rude.

În dimineaţa acelei zilei, ne-am gătit, am pregătit bagajele, bunica a dat ultimele sfaturi, ne-am luat rămas bun de la cei din casă şi am plecat.

Eu eram fericită şi în acelaşi timp speriată de cum va fi călătoria cu trenul. La plecare, unchiul a avut grijă să-mi şoptească la ureche să nu uit de pietricică.

Până la Tulcea mergeam cu vaporul. Altă teamă. Pentru că până la vaporul staţionat în mijlocul Dunării mergeam cu barca şi acolo se lăsa o scară până jos la barcă şi urcam uşor pe vapor câte unul cu ajutorul marinarului de pe punte. Nu aveam ponton la vremea aceea.

Până să ajungem la tren mi se făcuse inima cât un purice de teamă ce îmi era. Înainte de a urca, am scos pietricica fără să mă vadă bunica şi am băgat-o în gură aşteptând să văd ce se întâmplă. Când a pornit trenul bunica şi-a făcut cruce şi, liniştită, privea pe fereastră peisajul pe lângă care treceam. Eu, însă, după ce a pornit trenul, am început să urmăresc să văd ce se întâmplă şi, spre liniştea mea, am observat că trenul nu mă dădea de colo, colo pe bancă… şi am mulţumit în gând unchiului pentru sfatul cu pietricica.

Dar încă stăteam speriată. Bunica, în schimb, era atât de liniştită, se uita curioasă și mă îndemna și pe mine  să privesc pe geam locurile frumoase pe unde treceam. Atunci s-a uitat la mine şi a văzut că am un obraz umflat şi m-a întrebat:

–              Tu ai în gură o bomboană?

Eu nu i-am spus nimic ca să nu cumva să treacă magia pietricelei. Dar bunica s-a speriat şi m-a întrebat:

–              Te doare o măsea?

A pus îngrijorată mâna pe obrazul meu, a dat de ceva tare şi când a apăsat, pietricica mi-a ieşit din gură.

Bunica a zâmbit şi a înţeles că am fost păcălită de unchiul.

Probabil asta era o glumă pentru toţi care făceau un lucru nou, pentru prima dată. Bunica însă nu s-a dat de gol că ştia ce s-a întâmplat şi mi-a spus să pun pietricica în buzunar pentru că are aceeaşi putere. Cred că a vrut să-mi întărească încrederea în talisman.

Am ajuns în Cataloi şi acolo am fost aşteptate de fratele bunicii, unchiul Ioniţă, care s-a bucurat foarte mult de venirea noastră. În familia unchiului eram aşteptaţi de toate rudele. Ne-am ospătat. Eu și verișorii mei din partea unchiului am ieșit în curte, pe maidanul din fața casei. Acolo mi-am făcut prieteni noi din copiii vecinilor unchiului Ioniţă şi ai mătuşii Mărioara. …Și am început joaca!

Spre seară am plecat cu toţii la bâlci. Eu nu mai văzusem oameni pe piciorange, leagăne, balansoare, vată de zahăr, turtă dulce, şi toate acestea alături de draga mea bunică, verişorii şi verişoarele pe care i-am cunoscut atunci şi cu care mă împrietenisem. Cel mai mult m-am jucat cu Florica, fiica unchiului Fănel, şi cu Titi, băiatul mătuşii Chița, care erau cam de vârsta mea şi ne apropiaserăm mai mult.

Şi spun acum, unde te simţi mai bine decât între cei dragi?!… Şi oamenii de atunci ştiau să te facă să te simţi bine ca oaspete!… Iar eu am înţeles că este bine să crezi în puterea talismanului ca să poţi depăşi o teamă.

Cu drag… din amintirile mele din copilărie!

angela

4 thoughts on “Încercări.Vreau să semăn cu cei mari!

  1. Vai, cât mi-a plăcut!
    Îi ador pe unchiul și pe bunica ta. Superbe amintiri!
    Îți mulțumesc mult că ne-ai împărtășit și nouă, Angela!
    Minunat! Exact, talismanele funcționează dacă, crezi în ele.
    Mai ales dacă ai inima magică a unui copil.
    Multe felicitări, Angela!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *