Poftiți la masă ca pe-atunci!

O poveste spusă de mama, în special, pentru Lucian

Să mănânc pe ascuns era una din plăcerile mele care nu cerea mari pregătiri, dar care mă făcea să repet mereu această provocare.

Îmi alegeam din magazie o bucată de pește sărat. Îmi plăcea burta peștelui că era mai grasă. Mergeam apoi în grădină de unde îmi alegeam o roșie mare, o ștergeam cu palmele, după care căutam un pepene roșu pe care îl spărgeam cu pumnul. Era desertul minune.

Cu aceste bunătăți mă ascundeam în locul de taină pe care îl aveam în gradină, printre niște măturici care mă fereau de ochii curioși ai celor din casă. Aici aveam câteva lucruri speciale care mă făceau să mă simt ca acasă: o păturică, o păpușă din cârpe confecționată de mătușa mea, Gafița, o bășică de porc umflată pe post de minge, pietre colorate și bețișoare din stuf din care construiam tot felul de jucării, copii, căsuță, fântână, păsări. Și printre toate minunile pe care le aveam în căsuța mea improvizată era o carte de povești cu coperțile rupte și tocite de atâtea mâini care le-au răsfoit și ochi care le citeau  cu nesaț și întotdeauna uimită, după ce mâncam cu mare plăcere și teama de a nu afla nimeni locul meu drag în care mă găseam pe mine și intimitățile mele. Acesta era cel mai grozav picnic!

Povestea pe care o spun acum  a venit ca o învățătură pentru Lucian, nepotul nostru cel mai mic, care este cam firav, după cum zice mama.

Lucian, ca orice copil de astăzi, dă atenție mai multă mâncărurilor de la oraș. La mama, însă, se gătește sănătos, cu totul din curte: gâște, rațe, găini, ouă, carne de vită, de porc, lapte, brânză, miere de albine; din baltă: pește sălbatic, raci; din grădină: legume, fructe; de pe câmp: grâu, porumb după care se macină și din faină de grâu și porumb mama pregătește pâinea, plăcinta, cherdelele, varenicile,mămăliga, și borșul de putină.

Deci, ca să vă pun în temă în familia noastră se mănâncă tradițional, cu produse naturale, din curtea noastră, din baltă, din gradină.

Noi, copiii ei, așa am mâncat și, mai târziu, ca mame, am pregătit mâncarea ca și mama, care ne trimitea alimente din curtea ei. Copiii noștri, în schimb, prețuiesc mai mult mâncărurile din McDonald’s, KFC, Mall.

În vizita pe care am făcut-o acasă în iarna aceasta împreună cu Lucian, nepotul cel mai mic, mama ne-a așteptat ca de obicei cu masa încărcată cu bunătăți. Și să le iau pe rând: mămăliga care trona în mijlocul mesei, borș de pește cu mujdeiul alături, brânză cu smântână, pește prăjit, sarmale cu varză, friptură de porc scoasă de la cavarma și un castronel de icre de știucă cu ceapă, desert plăcinte cu dovleac și cu brânză. Din toate acestea Lucian doar, doar gusta câte puțin și atunci mama ia spus: „Tu de ce crezi, Lucian, că eu am trăit atâția ani? Pentru că am mâncat sănătos.” Și mama a început să povestească:

„Când eram copil așa ca tine, noi mâncam numai din grădină, din baltă și doar ce făcea mama în casă. Aveam o magazie mare și acolo țineam alimentele: saci cu faină, cu mălai, putina cu brânză, butoaiele cu murături și varză, vase de pământ cu smântână, icre de pește, coșurile cu ouă, borcanele cu untură și jumările, carnea pusă la cavarma în untură, peștele uscat, cârnații și slănina afumată, borcanele cu compot și magiun.

Din bucătărie, pe niște scări, coborai în beci unde erau ținute legumele: cartofii, ceapa, morcovii, țelina, pătrunjelul și fructele: merele, strugurii uscați făcuți stafide, butoaiele cu vin și țuică, și pentru copii, mustul stat din fiert, pus în sticle.

Așa mâncam noi atunci, și nu prea ne îmbolnăveam.

Eram roșii în obraji și ne jucam toată ziua. Când ne era foame mergeam în cămară, luam cu noi o pâine, o rupeam în bucăți puneam untură pe ea, puțină sare sau zahăr, după gust, și iar la joacă.

Altădată luam cu o lingură din oala cu icre sau smântână, după preferințe. Noi nu eram bolnavi cum sunteți voi acum, ne îmbolnăveam doar de bolile copilăriei.

Când se întâmpla asta, mama ne freca cu gaz pe spate, la gât, ne făcea o baie fierbinte la baia cu aburi pe lijancă, ne bătea cu măturica de stejar pe spate, ne dădea un degetar de vin rece și gata, ne făceam bine.

Așa trăiam noi atunci când eram copii, și eram veseli și fericiți de dimineață până seara. Așa că, Lucian, dacă vrei să fii sănătos, trebuie să mănânci numai mâncăruri naturale gătite în casă. Și acum, la masă!”

Și-a făcut cruce. „Cruce-n casă, cruce-n cele patru colțuri de masă, Dumnezeu cu noi la masă!”, și după ce ne-a dat mama binecuvântarea, „turcii s-au bătut la gura noastră”, mai ales că am venit cam înfrigurați și speriați cu bacul printre sloiuri.

Dar în fața bunătăților, teama a trecut și vă poftim la masa noastră pregătită de mama .

Eu cred că Lucian a înțeles, și poate și alți copii iubitori de mâncare gen fast food!

 

 

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *