Micii edecari

Autor Angela Dumbravă, Tulcea

In satul in care m-am născut, majoritatea bărbaților erau pescari sau măcar o persoana de la fiecare casă.

Era obligatoriu sa ai o barcă, de fapt, barca si căruța erau mijloacele de transport pe care le cunoșteam atunci in satul nostru.

Mă întorc in copilăria mea si parca văd cu ochii mintii cum se lăsa înserarea peste sat, pe Dunăre  începeau sa se adune bărcile cu pescari.

Se începea de la deal, prima barca, apoi alta si tot așa de la fiecare casă se legau una de alta si începeau cântecele.

Noi, copiii ,știam când vin pescarii, lăsam joaca de-a mijita sau ~noua pietre~, vitele la margine si alergam de pe unde eram, in picioarele goale ,să ascultam cântecul pescarilor si să le facem cu mana la plecare in balta.

Aveam acest spectacol de două ori pe săptămână, când plecau si când se întorceau.

Iubeam acest moment…

Veneau la vale cu bărcile legate una de alta, pescarii ,printre care si bunicul  Ghiță, cu fețele  arse de soare, puternici si curajoși făceau spectacolul serii.

Cântau, niciodată pe aceeași voce, cu tonuri joase, înalte, duioase, cântece de dragoste, de război. Noi ascultam nemișcați cu respirația oprită.

Cate o tânără mamă, își ștergea pe ascuns lacrimile poate pentru o dragoste tăinuită sau pierdută.

Când ajungeau în dreptul casei nostre săream, țipam, ne bucuram, ii salutam si ei cu mâna la pălărie ne făcea un semn de bun rămas.

În dreptul canalului Arhipencu ,treceau Dunărea pe partea cealaltă spre baltă, unde înnoptau si veneau a doua zi sau chiar peste două zile, după cum cădea peștele

Seara se lăsa peste sat si noi, copiii cu picioarele obosite si pline de zgârieturi , de atâta joaca si alergat, mergeam la culcare si ne lăsam in vraja viselor

.           A doua zi gata ne făceam gașca, care sa meargă sa ajute pescarii la tras bărcile când se întorc.

Câștigătorii, eram noi ,cei de la vale.Se făcuse un obicei, toți copiii băieți si fete, conduși cu barca de frații mai mari, treceam Dunărea în așteptarea pescarilor.

Din cauza căldurii, apa din canal scădea si noi trăgeam bărcile la edec. Erau încărcate cu pește din toate soiurile, cu raci  și ciulini, Pescarii nu reușeau sa vâslească fără ajutorul nostrum, pentru aceasta fiecare dintre noi primeam drept plată peste pe care pescarii ni-l dăruiau cu drag.

Ei nu aveau o ora fixa când se întorceau ,așa că noi plecam de acasă în zorii zilei când cantau cocoșii , pregătiți cu undițe, rame găseam destule acolo,ne luam cu noi sare, paine, otet pentru ca daca pescarii întârziau trebuia să și mâncăm.

Făceam un foc si puneam peștele prins de noi pe jar, îl coceam, nici o mâncare nu se compara cu cea făcuta de noi în baltă.

Când prindeam pește ,si mai ales bibanul cădea bine il coceam pe jar si așa fierbinte îl mâncam de pe foc. Daca nu aveam toți, îl împărțeam frățește ca sa ne ajungă…

.           . Parca vad, cum stăteam unul lângă altul cu unditele in apa, Vasilică era cel care aduna pestele si-l punea într-un minciog pe care-l țineam in apa cu peștii prinși.

Si in timp ce aruncam pe spate undita aud. Au, stai..măiii…

Cârligul unditei se prinsese de pleoapa ochiului lui Vasilică si-l trageam spre mine.M-am speriat dar mai ales el. Am desprins ușor cârligul si i-am spălat ochiul cu apa de balta, unde de abia găseai un loc limpede de cata mătasea broaștei era…Așa ne vindecam noi, ne puneam o mână de pământ pe locul zgâriat si eram ca si noi. In așteptarea pescarilor mai făceam si cate o mijită printre salcii, alergam o data cu pasările printre mărăcini, broscuțe, melci, nu ne era teamă de nimic. Eram noi,balta,apa si minunatele zile ale copilăriei…Chiotele noastre de bucurie erau întrerupte doar de ciripitul pasărilor, orăcăitul broaștelor, susurul apei, si șuieratul vântului..

Si, într-un târziu se auzea cântecul pescarilor, cu vocile lor puternice, duioase,calde. La ieșirea din baltă pe canal ,pescarii ne dădeau funia o puneam pe umerele noastre fragile de copii si la îndemnul pescarilor de ~Hei rup.~, trăgeam barca încet, pleosc,pleosc pe ușoarele valuri unduitoare lăsate de forța bărcii…

Si noi copiii, ne contopeam cu apa, cu vântul, cu liniștea si  chipul  aspru,.dar fericit al pescarilor.

Când ajungeam la Dunăre unul câte unul , treceam pe la pescari cu trăistuțele pregătite si primeam cu dărnicie peste, raci , nuferi, plata dreaptă pentru munca noastră. Apoi fiecare dintre noi urcam într-o barca si in inserarea care se lasă  cântecele se înălțau sus, ca o mulțumire pentru ziua minunată care a trecut.

Copii si pescari mergeam spre casele noastre fericiți si fermecați de atâta pace, bucurie si simplitate.