Buna seara, prieteni!
În seara aceasta una din bucuriile mele!
Articol publicat în ziarul Delta -Tulcea
Note de lectura la proza Angelei Dumbravă:
Între candoarea copilăriei și neliniștile tinereții
Apariţia în ultimii doi ani a scriitoarei Angela Dumbravă în peisajul prozei tulcene actuale constituie un bun câştigat şi o dovadă în plus că fenomenul creaţiei literare tulcene are resurse nebănuite.
O altfel de copilărie, dar este a mea (2017)

După cum însuşi titlul o arată, „O altfel de copilărie, dar este a mea”, apărută în 2017 este o carte despre copii şi copilăria autoarei petrecută în satul natal, Ilganii de Sus din Delta Dunării, o carte luminoasă după cum au fost şi primii ani din viaţa celei ce a fost educatoarea Angela Dumbravă, aflată astăzi la vârsta pensionării când toate cele petrecute se cern prin sita amintirilor.

Autoarea recompune din fragmente mirifica lume a unui sat pescăresc, văzută prin ochii copilului care a fost – bunicii, căţeluşa Bombonica, vaca Dumana, băbica Matroana, Şterpelitul pepenilor, porumbului şi cartofilor, la pescuit, în căutare de ciuperci şi cuiburi de păsări sălbatice, păsări şi flori, grădiniţa, leagănul, schimbarea dinţilor de lapte, păpuşile, micile şotii, prietenia cu moş Cartoafă-barcagiul, micile şotii şi pozne, dar mai ales joaca cât era ziua de mare. £xistă o prospeţime a scriiturii, rezultată, incontestabil, din talentul de povestitor al autoarei dar mai ales din particularitatea şi autenticitatea toposului narativ căci nici o copilărie nu seamănă cu alta.

Sunt memorabile tablourile când se întorc pescarii cu bărcile încărcate cu peşte iar copiii le aleargă în întâmpinare să-i ajute la înaitarea bărcilor pe canal, pu nându-şi pe umerii fragili funia de tracţiune, apoi cum micii edecari sunt răsplătiţi ca plată dreaptă pentru munca lor, umplându-li-se trăistuţele pregătite din timp, şi peste toate acestea autoarea nu uită să povestească despre cântecele din faptul înserării ale obosiţilor pescari, vocile lor bărbăteşti şi grave în stare să smulgă lacrimi. Atmosfera de basm din paginile cărţii este întreţinută de grafica color – desene copilăreşti sugestive sugerând candoarea vârstei.

Amintirile Angelei Dumbravă din,,O altfel de copilărie, dar este a mea” au şi o valoare etnografică chiar dacă autoarea nu şi-a propus în mod expres o abordare ştiinţifică de acest gen. Fără doar şi poate s-ar putea vorbi separat despre paginile din carte dedicate tradiţiilor şi obiceiurilor din Ilganii de Sus, leacurile băbeşti, descântecele şi plantele medicinale, legende, gastronomie şi ritualuri sărbătoreşti. Aici trebuie să menţionăm povestirile intitulate Despre leacurile bunicii, Priveghiul, un alt fel de a fi împreună, Postul Paştelui, Paştele Blajinilor, Ospăţuri sănătoase, dar secrete.

Boboteaza în satul dintre ape. Ziua babei, sărbătoarea femeilor. Crăciunul copilăriei mele, Uratul mătuşii Gafiţa şi al unchiului Tică, şi eu… cu tot alaiul la nuntă!, O invitaţie la un meniu de-atunci, Despre legende, spaime, poveşti ale copilăriei, Claca-cum ne petreceam timpul în nopţile lungi de iarnă.

Povestirea care încheie volumul se numeşte şi… am început să creştem care anunţă sfârşitul copilăriei şi trecerea la adolescenţă, vârsta primelor iubiri şi următoarea etapă a vieţii, o povestire prin care cititorului i se sugerează că autoarea va reveni cu o nouă carte. Finalul este un îndemn pentu toţi de a rămâne perpetuu copii, întrucât copilăria este un dar al vieţii şi sinonimă cu fericirea.
Prin ochii mei (2018)

Al doilea volum, „Prin ochii mei”, reconfirmă impresia pozitivă din primul, aceea că ne aflăm în faţa unei prozatoare înzestrată cu talent narativ. De altfel, această calitate i-o recunoaşte şi profesoara Floarea Calenic, în prefaţa cărţii arătând că autoarea dispune de priceperea de a mânui naraţiunea aducând în prim plan momente şi evenimente trăite, oameni deosebiţi cu care s-a intersectat, toate spuse pe un ton confesiv, sincer, direct, uneori nostalgic, alteori romanţios şi jucăuş. Din punctul nostru de vedere, „Prin ochii mei” este mai mult o carte de povestiri memorialistice şi mai puţin un roman, neînţelegându-se prin aceasta că e o carte mai puţin valoroasă.

Ea înglobează 65 de povestiri, grupate pe 14 capitole cu referire la anii de liceu şi tinereţea sa iar pe alocuri cu unele momente din maturitate, o carte a cărei epică este reluată din punctul unde fusese lăsată la sfârşitul precedentei cărţi. Este impresionantă strădania autoarei de a-şi feri eroii de ( orice umbră care le-ar putea pune la îndoială reputaţia, mai ales atunci când sunt portretizaţi profesorii- Sunt nume cunoscute mai ales pentru absolvenţii Liceului Pedagogic Tulcea: Gheorghe Bunduc, Ştefan Dumitrescu, Mircea Ciupercă, Ioana Mogoş, Aurică Mihai, Annemarie Galbur, Dumitru Ioniţă, Ioana Borzea, Florea Pandele şi alţii la care autoarea se întoarce în gând cu recunoştinţă, respect şi admiraţie.

Despre sine, autoarea se revede ca fosta elevă Angela Teodorov, o adolescentă visătoare, eleva cu cele mai multe scrisori din internat. descoperind valoarea feminităţii, sociabilă şi în căutarea sufletului pereche şi tocmai de aceea dornică să placă celor din jur, neuitând care-i sunt rădăcinile funciare şi mereu ajutându-şi familia în vacanţe, într-un cuvânt un model de o forţă educativă deosebită.

Secvenţa din primul volum pe care noi am numi-o „Micii edecari” se reia şi în al doilea, la altă vârstă, dar care se citeşte cu acelaşi interes pentru că poartă marca autenticităţii şi originalităţii, un tablou memorabil pe care l-au ratat toţi pictorii şi fotografii dar salvată acum de la neuitare prin proza Angelei Dumbravă.

Să reţinem şi paginile dedicate legăturii afective dintre autoare şi profesorul din Deltă înscris la facultatea de drept (astăzi un cunoscut jurist), dragostea care i-a unit şi obstacolele depăşite pentru a se uni printr-o fericită căsătorie, nunta şi emoţiile trăite în calitate de mireasă.
Ca şi în primul volum, cartea oferă suficiente informaţii de interes pentru etnografia locului legate de diferite evenimente cum ar fi petrecerea de Ziua Babei, Lăsata secului, Boboteaza, Ignatul sau în legătură cu construcţia clădirilor sau valorificarea produselor – povestiri scrise cu o bucurie a destăinuirii cum mai rar se întâmplă să citim.

Cred că principala calitate a acestor povestiri este aceea că ne învaţă sau ne reaminteşte celor care am ştiut deja, dar am uitat, că fericirea umană nu ţine de avere, titluri ori faimă şi că putem fi fericiţi dacă
ştim să ne bucurăm de lucrurile simple şi frumoase pe care ni le oferă viaţa.
„Prin ochii mei” apare prin grija editurii tulcene Aegyssus în condiţii grafice de excepţie, ceea ce îi dă un plus de valoare.

Cartea ne lasă să înţelegem că a existat o colaborare efectivă între autor şi editor, lucru socotit de noi firesc şi util pentru o editură şi un autor care se respectă, dar, din păcate, uneori ignorat, editurile rezumându-se doar la rolul de simpli transmiţători ai manuscriselor către tipografii.
Gheorghe ȘEITAN