Darul râvnit!

PRIMA MEA PERECHE DE CIZME PORTOCALII

Îmi amintesc că toată perioada liceului am umblat încălțată doar cu o pereche de pantofi maro. Bineînțeles că la început, ca orice lucru nou, erau frumoși, călduroși, dar după atâta purtat se tociseră că ajunsesem să fiu mai toată iarna cu picioarele ude.

Ultima dată în iarna despre care povestesc, când am fost acasă, pe mama a prins-o mila și mi-a dat o parte din economiile ei, cu greu strânse, ca să-mi cumpăr o pereche de cizme din piele.

După ce mi-a dat banii, mama m-a dădăcit cum a știut ea mai bine. Să fiu atentă când le cumpăr, să controlez să nu aibă cusur, „dar mai bine”, a zis mama „să iei pe cineva de încredere cu tine, ca să nu te păcălească vânzătoarea”.

Normal că mă duceam cu cineva, dar nu cu cine voia mama, ci cu bunele mele prietene, care nu urmăreau cizme trainice așa cum voia mama, să mă mai țină câțiva ani. Atunci începuseră să se poarte cele înalte până la genunchi și cu tocuri. Banii mamei nu-mi ajungeau să cumpăr decât poate doar o cizmă. Aveam însă o speranță, așteptam banii de la bursa pe care o primeam în decembrie și atunci pe trei luni, pe tot semestrul.

Îmi amintesc de prima mea pereche de cizme portocalii din piele pe care mi-am ales-o și pentru că mi-au mai rămas bani, am mai cumpărat un palton de stofă grena cu guleraș de blană albă artificială și o bască din stofă din aceeași culoare ca paltonul. Imi stătea bine, nu glumă! Abia așteptam să rămân singură în camera de internat și să mă admir în oglinda înaltă pusă pe tot peretele și mă învârteam mândră ca o păuniță prin cameră, bucuroasă de cum arătam. Nu voiam să fiu văzută de colege, că știți cum este cu invidia. Abia așteptam să ajung cu hainele mele noi de Crăciun în vacanța de iarnă acasă, dar, spre nemulțumirea mea, am reușit să port cizmele vreo două săptămâni, timp în care le ștergeam și le îngrijeam în fiecare zi „ca pe ochii din cap”.

Dar cum minunile nu țin prea mult, într-o dimineață care nu anunța nimic rău, când să mă încalț, am văzut că uneia din cizme i se dezlipise talpa și a trebuit să mă încalț din nou cu vechii pantofi, pe care-i pitisem printre lucrurile vechi. Probabil, mă gândesc acum, voiam să-i păstrez ca amintire din anii de liceu.

 În ziua aceea am plâns până târziu…

Nimeni nu-mi intra în voie și nici nu voiam să spun cuiva de necazul meu. Dar până la urmă m-am gândit să merg la magazinul de unde le-am cumpărat și să reclam nemulțumirea și nu m-am gândit la o reclamație obișnuită… am luat adresa și am scris o scrisoare în care îmi arătam bucuria de prima mea pereche de cizme, pe care mi-am cumpărat-o din primii mei bani primiți din bursa care mi se cuvenea pe drept pentru munca mea. Scrisoarea nu este mot à mot. Dar, cred că așa a sunat atunci:

„Dragă Fabrică de Încălțăminte,

Mă bucur mult că exiști și mai ales mulțumesc pentru că încălțați atâția oameni, îi feriți de frig pe timpul iernii, vara îi apărați de nisipul fierbinte, cioburi, mărăcini și ai putut să-mi faci bucurii și să-mi îndeplinești una din cele mai mari dorințe… să fabrici pentru mine prima pereche de cizme din viața mea!

Și nu oricum… ci exact cum le-am dorit: portocalii, înalte, cu tocuri și din piele. E drept, ca să le am, m-am pus bine cu burta pe carte ca să primesc bursă, dar tot nu îmi ajungeau banii, dacă nu punea umărul și mama cu bănuții din munca ei, pe la casele celor mai bogați din sat. Deci când să mă bucur și eu, după o săptămână de purtat numai de la internat la școală și cu toate îngrijirile,  s-au dezlipit așa cum le vedeți.

Dar mă opresc aici, nu mai vorbesc despre asta pentru că este Crăciunul.

Sărbători cu bine!

O elevă care se bucură că existați!

PS: Totuși vă rog mult să le lipiți dumneavoastră și să mi le trimiteți înapoi pentru că eu nu mai am bani să plătesc și cizmarul.”

Am pus scrisoarea în cutia cu cizmele și am trimis-o pe adresa fabricii. I-am spus mamei că nu mi-am cumpărat încă, așteptam să aducă la magazin cizme cum îi plăceau ei.

În trei săptămâni am primit cizmele pe adresa mea la internat și nu erau lipite. Era o pereche de cizme noi, o perie și o cutie de cremă de ghete portocalie, cum erau cizmele. Un mic dar din partea lor pentru înțelegere.

Sau, mai știi celor de la fabrică le plăceau poveștile!

Nu am uitat niciodată prima mea pereche de cizme din piele portocalii și cu tocuri.

Parcă le și văd: înalte până la genunchi, portocalii, din piele, pe atunci la modă și turnate pe piciorul meu.

angela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.