Era anul când, după ei, mă făcusem mare

 

O ANIVERSARE DE POMINĂ!

PETRECERE CA LA 20 ANI

Petrecerea din iarna când împlineam douăzeci de ani se

voia a fi majoratul meu. Așa credeau atunci părinții mei sau

poate nu numai ei, dar asta nu am de unde să aflu.

Știu doar că mama așa a socotit de cuviință să-mi facă

ziua când am împlinit douăzeci de ani. Și a căzut destul de bine

atunci. Se întâmpla într-o sâmbătă și puteam să ajung acasă de

la liceu și să-mi anunț și prietenii. Eram liberi și în general

sâmbăta veneam acasă ca să ne întâlnim între noi, să luăm

haine curate și pachete de acasă ca să ne ajungă pentru o

săptămână. Deci am avut grijă să ne trimitem veste ca să

ajungem toți în sat în sâmbăta aceea.

Pregătirile acestei petreceri începuseră de luni. Mama

voia să facă petrecere mare cu lăutari, doar fata ei avea 20 ani.

Nu am fost întrebată cum mi-ar plăcea să petrec. Pe atunci

nimeni nu te întreba. Se hotăra și gata. Deci toată săptămâna

mătușile s-au spetit de muncă făcând cozonaci, sarmale,

plăcinte, friptură la cuptor, pește prăjit, mâncărurile

tradiționale.

Când am ajuns acasă, mama, mătușile, bunica, au tăbărât

pe mine cu îmbrățișări, pupături, mai câte un șters cu batista pe

furiș la ochi, bucuroase că am crescut mare, frumoasă și

deșteaptă, după ai mei. Ce credeau ceilalți nu intra în calculul lor.

Au început să-mi dea darurile și de la fiecare am primit

câte ceva special. Și acum îmi amintesc fusta înflorată și creață

de la mătușa Gafița; de la bunica am primit cartea cu rugăciuni

din care citea, tușa Fănica mi-a dăruit o broboadă roșie cu flori

galbene și frunze verzi cusute chiar de mâna ei și mi-a pus-o pe

spate. Se potrivea tare bine cu rochia mea albastră cu floricele

galbene la poale. Am primit de la fiecare câte un dar care m-a

uns la suflet: șorțuri brodate, batiste, brobodițe, câte un bănuț,

dar, cel mai mult, m-a uimit darul pe care mi l-a dat tușa Maria,

vecina noastră. Un șirag de mărgele pe care și l-a dat jos de la

gât atunci și l-a pus la gâtul meu. Erau niște mărgele mov,

lunguiețe. Mai târziu am aflat că erau ale mătușii Marița,

primite de la mama ei. Erau ametiste, chiar piatra norocoasă a

zodiei mele. Am înțeles atunci că tușa mă considera ca și fiica

ei pe care n-a avut-o niciodată.

Petrecerea se ținea în două camere.

Camera în care stăteam noi, tinerii, era tinda și ca să

încăpem mai mulți la mese au așezat băncuțe pe care au pus

pături noi.

În camera mare erau așezate mese și la fel ca și în camera

noastră erau așezate băncuțe ca să încapă mai mulți. Doar

pentru bunica, nașa bătrână, cumnatele bunicii erau așezate

scaune,ele fiind considerate mai de vază. Atunci respectul

pentru cei mai în vârstă era pe primul loc.

Au început să vină invitații mei, dar și invitatele mamei,

vecinele, nașele, prietenele, mătușile erau acolo de vreo

săptămână. Eu însă abia îi așteptam pe ai mei, și pe rând au

început să vină. Mai întâi cei din mahalaua noastră. Și parcă-i văd …

toți frumoși, gătiți, emoționați. Fiecare mi-a adus câte ceva

deosebit!

Am primit atâtea materiale de rochii de nu mai știam ce

să mai fac cu ele. Mama însă cu un ochi atent se uita ce

primeam de la fiecare ca să știe cam ce să dea și ea dacă eram

chemată și eu la o onomastică. Se uita la daruri, le mulțumea,

pipăia materialul cu mâini sigure să vadă dacă este de calitate

sau doar o stambă simplă.

Tanti Tudorița mi-a spus că o să-mi coasă niște rochii,

fuste, bluze, de o să se mire tot satul. O credeam pe mătușa.

Era pricepută la croitorie. Planul era bun, dar mama le și

împărțise în gând cui să le dea cu anumite ocazii.

După ce s-au așezat la masă, startul petrecerii l-a dat Ticu

cu acordeonul și nea Manole cu toba. Unchiul Tică a venit și el

pregătit cu fluierul și solzul de pește. Veselia cea mai mare era

la masa adulților, mai ales că mama își îndemna cam des

musafirile „Noroc! Și paharul cum l-a făcut sticlarul!”. Se

făceau multe urări: pentru mine să fiu sănătoasă, pentru mama,

tata, surorile mele, mătuși, bunici, nașe, pentru toți invitații de

la masă și pentru cei care nu mai sunt printre noi. Între

ciocnitul paharelor, mâncarea gustoasă, atmosfera plăcută,

veselia și buna dispoziție creșteau în camera adulților de ziceai că

ei erau sărbătoriții.

Și la masa noastră se încălzea atmosfera, dar mai timidă.

Mie îmi era rușine să mănânc la masă cu atâția tineri. Rușinată,

gustam din câte un fel și mă fâstâceam când unul dintre băieți

se uita mai atent la mine. Eram fericită cu atâția prieteni care au

venit la ziua mea.

Mă simțeam frumoasă și fericită!

Băieților li se dezlegase limba după ce au mai gustat câte

puțin vin, îndemnați de nea Tică și de tata care voiau să vadă

cât țin la băutură „țâncii aceștia școliți”, cum spunea tata.

Încet-încet, murmurul veseliei creștea și la masa noastră,

dar nu atât ca la invitatele mamei. Acolo se auzeau și cântece,

chiar deocheate și, la un moment dat, casa se clătina de horele

care începuseră la masa adulților. Mătușa Gafița, care era foarte

veselă, a propus să mergem afară să jucăm, că este mai mult

loc. La îndemnul ei, au ieșit în curte toți, îmbrăcați cu ce

găseau prin casă.

Și acolo au încins niște hore cu chiuituri de se auzea în

toată mahalaua! Veselia femeilor ne-a molipsit și pe noi. Am

ieșit și noi la horă lângă ei. Nea Tică, care era tare pontos și-a

scos cureaua de la brâu, a rotit-o deasupra capului și am

început să jucăm un joc distractiv: cureaua. Am făcut un șir și în

ritmul muzicii ne învârteam în cerc, cel cu cureaua conducea

jocul și se rotea repede ca să-l ajungă cu cureaua pe ultimul din

șir, care nu era atât de iute și primea o curea drept pedeapsă

pentru încetineala lui.

Jocurile se schimbau. Au început mătura. Unchiul Fani

cu o mătură de curte în mână, o ridica în sus și la comanda

„mătura”, perechile se schimbau și cel care nu avea pereche lua

mătura și jocul continua până ajungea fiecare cu mătura.

Femeile la bucătărie aveau grijă să fiarbă vin și țuică, să

ne încălzim. Friptura scoasă din cuptor fierbinte era pusă pe o

masă la discreție pentru toți. Petrecerea se mutase afară.

Mâncam, mai dansam, chiuiam, noi, tinerii, ne bulgăream și fiecare

făcea ce simțea.

În liniștea nopții, în aerul curat și rece, în aburii care

ieșeau din găleata cu vin fiert și din gurile noastre, au început

să cânte toti în cor, chiar pe mai multe voci, la ce încălziți erau

„Mulți ani trăiascăăă!”. Glasurile noastre, ale tinerilor și ale

adulților se ridicau în sus. Ecoul se întorcea spre noi cu un

„mulți aaani” prelung, parcă tot universul îmi transmitea

bucuria împlinirii anilor frumoși pe care-i făceam.

Nu știu cui i-a venit ideea să mă ia pe mâini și să mă

arunce în sus în urările tuturor. Mătușile nu s-au lăsat mai

prejos și pe bună dreptate s-au gândit că sărbătorită este și

mama care a adus pe lume o fată așa frumoasă. Atunci mătușa

Gafița a luat o pătură de pe bancă, au pus-o pe mama pe ea

au apucat de colțuri și la comanda mătușii mele de „Heiii rup!”

au aruncat-o în sus. Dar tușa Maria a alunecat cu galoșii mai

mari pe care-i luase de la ușă, s-a împiedicat și a căzut. Și peste ea toate!

Ne-am amuzat foarte tare, mai puțin cele care au pățit-o,

nu mai spun de tușa Maria care a intrat în casă cam șontâc.

După aerul rece de afară se mai liniștiseră și discuțiile.

Tata însă, care era foarte comic, a început să cânte Voineo,

voinicule, acompaniat de solzul de pește al unchiului Tică.

Bunica, nașele și cumnatele ei mustăceau pe ascuns de pățania

mamei și a celorlalte femei care au luat trânta, dar, una peste

alta, a fost o petrecere frumoasă și veselă.

În ziua următoare vorbele circulau de la o casă la alta.

„Ai auzit, vecina, ce petrecere frumoasă a fost la Ionică

Munteanu? Ziua fetei mai mari, Angelica. A împlinit 20 ani. I-au

făcut majoratul. Cică a fost foarte frumos, cu lăutari. Au jucat

în curte…”, și amuzându-se șopteau la urechea vecinei și

despre căzătura în zăpadă.

Despre petrecerea majoratului meu s-a vorbit multă

vreme în sat. Normal să se vorbească! Era anul când, după ei,

mă făcusem mare!

 

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *