Eveniment pe care l-am trăit!

CUTREMURUL DIN 4 MARTIE 1977
Ce povestesc acum se întâmpla într-o primăvară mult așteptată de toată suflarea din sat: oameni, păsări, animale, după o iarnă cumplit de geroasă. Lucram în sat ca educatoare și era tocmai când pregăteam surprize cu copiii pentru mame. Se apropia ziua femeii.
Eram căsătorită, iar soțul meu lucra în Tulcea și ne era destul de greu toată săptămâna până sâmbăta când ne întâlneam. Ne iubeam și abia așteptam să ne vedem și să fim împreună.
Mi-aduc aminte de parcă ar fi acum! Era într-o vineri, seara în jur de ora 21 și eu vedeam la televizor filmul Dulce și amar, însă cu gândurile mai mult la ziua de sâmbătă când se întorcea soțul meu de la Tulcea, la cât de dor îmi era de el și de bucuria că aveam de stat două zile împreună.
În camera unde era televizorul dormeau toți din casă, surioarele și părinții noștri care trebăluiseră prin grădină toată ziua. Primăvara bătea la ușă, apăruseră și mugurii copacilor și tata începuse să taie crenguțele de prisos de prin pomii din curte. Cățelușa noastră, Bombonica dormea și ea iepurește sub cotruța plitei. Deodată am văzut-o agitată, s-a ridicat de la locul ei și a început să scheaune și să zgârie cu ghearele preșul de la ușă. Mi-am dat seama că se petrecea ceva cu ea, i-am deschis ușa și ea a zbughit-o afară speriată. Cât am deschis ușa am auzit de afară urlete de animale și un vuiet care se auzea în aer și atunci am știut că este cutremur fără să fi apucat așa ceva vreodată, dar învățasem la școală despre el. Speriată, i-am trezit pe toți și am luat-o pe sora mea cea mică în brațe. Toți erau
buimaci de somn și abia am reușit să ieșim din casa care se clătina încolo și încoace de zici că se dădea în leagăn. Abia ne puteam ține pe picioare, afară se auzea un vuiet mare care venea dinspre Dunăre, iar valurile se ridicau înalte parcă să vină spre noi.
Am ieșit toți pe malul Dunării, singurul loc unde credeam că eram mai apărați fără să se dărâme ceva peste noi. Totul era într-o zdruncinătură, până și stâlpii de curent electric se clătinau, se aplecau și veneau peste noi. Aveam impresia că se deschide pământul și ne ia pe toți înăuntrul lui. Vedeam totul ca prin ceață. Se auzeau strigăte din toate părțile, iar ecoul se auzea prelungit, venind de departe spre noi.
S-a întrerupt și curentul electric. Norocul nostru a fost că pe cer era lună plină și parcă o și văd acum mare, galbenă și luminoasă ca un soare.
Urletele câinilor, mugetele vacilor, cotcodăcitul găinilor și croncănitul păsărilor de prin pomii din grădini ne înspăimântau. Sora mea cea mică, pe care o lăsasem jos din brațe pentru că era grea, s-a întors speriată în casă unde credea că este mai sigur și se putea liniști în pătuțul ei ca într-un leagăn.
În noaptea aceea nimeni nu a dormit! Am făcut noapte albă pe drum de unde așteptam veștile care veneau din toate părțile, care mai de care mai înspăimântătoare. Fiecare se gândea la ai lui.
Noaptea târziu totul se liniștise, dar parcă durase o veșnicie! Noroc că era destul de cald și am mai stat pe-afară până s-au liniștit toate: pământul din zdruncinătură, animalele, spaima noastră și țipetele oamenilor din toate părțile.
Mai târziu am intrat în casă, încă speriați să nu se repete replica. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile si telefonia fixa nu prea funcționa, așa că și veștile despre ce s-a întâmplat în alte părți veneau destul de greu.
Într-un târziu am ațipit iepurește, dar încă simțeam cum se mișcă pământul și, speriată, mă ridicam din pat și fuga spre ușă. Încă temătoare și obosită am adormit până la urmă și m-am trezit abia dimineață.
Îi auzeam pe ai mei vorbind tare. Aflaseră primele zvonuri de ce se întâmplase prin sat. Veștile le adusese mama de la vecine când a dus vacile la cireadă. Totul era amplificat: că la deal a căzut casa lui cutare, că la ponton au sărit găinile pontonierului în Dunăre, că vaca unuia a fătat un vițel de frică, dar bine că nu a pățit nimic nici vițelul, nici vaca, că pe baba „cutare” a luat-o durerea de inimă, și veneau tot felul de vorbe de la fiecare povestite mai cu „moț”.
În dimineața de după cutremur, unchiul Fani a venit cu bicicleta la noi ca să ne spună câte ceva de fiecare dintre ai noștri pe care-i ocolise între timp. Era bucuros că niciunul dintre ei nu pățise nimic rău.
Asta ne-a liniștit!
Eu însă eram încă îngrijorată că nu știam nimic de soțul meu, număram minutele și orele până venea vaporul și odată cu el și soțul meu, pe care-l așteptam nerăbdătoare!
Abia după ce a ajuns acasă m-am liniștit și eram fericită că nici el nu aducea vești proaste de la ai lui. După ce s-au liniștit lucrurile, mama ne-a povestit de cutremurul din 1940 pe care l-a prins atunci copilă.
Și spunea mama… „Parcă a fost mai spăimos atunci!”
„S-a întâmplat în noiembrie. Era frig și ne-a prins cutremurul când dormeam toți tun! Era spre dimineață. Speriați, am ieșit afară așa cum eram la somn, ne dârdâiau dinții și nu am apucat să luăm nicio haină cu noi afară și am înghețat. Dar a fost bine că tot așa ca acum nu ne-a căzut casa față de alții care stăteau în bordeie și care au avut de pătimit, după ce că erau și săraci. Pământul le-a astupat casa cu tot ce aveau în ea, dar și atunci, ca și acum, Cel de Sus ne-a apărat”, și a continuat mama cu înțelepciune… „Parcă cineva de acolo de Sus are grijă de satul nostru! Știi ce cred eu, mamă? Că oamenii din satul nostru sunt credincioși și apa care ne înconjoară din toate părțile ne apără de pericol.Și după ce ne-a povestit mama despre celălalt cutremur, ne-am bucurat și i-am mulțumit Domnului că am fost apărați și de data aceasta.
Dimensiunea dezastrului la cutremurul din 4 martie 1977 a fost mare! Au căzut blocuri și clădiri ale instituțiilor, școli, grădinițe, spitale, au murit oameni loviți de pietre, de grinzi sau de alte obiecte care cădeau de sus, pe scări, sub dărâmături și au fost pierderi mari, atât umane cât și materiale.
Dar ne-am încurajat și am pornit mai departe cu bucurii, tristeți, împliniri, speranțe, și le primeam pe toate așa cum ni le trimitea Cel de Sus.
Viața mergea înainte!

angela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.