PETRECERE CA LA 20 ANI

Petrecerea din iarna când împlineam douăzeci de ani se voia a fi majoratul meu. Așa credeau atunci părinții mei sau poate nu numai ei, dar asta nu am de unde să aflu.Știu doar că mama așa a socotit de cuviință să-mi facă ziua când am împlinit douăzeci de ani. Și a căzut destul de bine atunci. Se întâmpla într-o sâmbătă și puteam să ajung acasă de la liceu și să-mi anunț și prietenii. Eram liberi și în general sâmbăta veneam acasă ca să ne întâlnim între noi, să luăm haine curate și pachete de acasă ca să ne ajungă pentru o săptămână. Deci am avut grijă să ne trimitem veste ca să ajungem toți în sat în sâmbăta aceea.Pregătirile acestei petreceri începuseră de luni. Mama voia să facă petrecere mare cu lăutari, doar fata ei avea 20 ani. Nu am fost întrebată cum mi-ar plăcea să petrec. Pe atunci nimeni nu te întreba. Se hotăra și gata. Deci toată săptămâna mătușile s-au spetit de muncă făcând cozonaci, sarmale, plăcinte, friptură la cuptor, pește prăjit, mâncărurile tradiționale.Când am ajuns acasă, mama, mătușile, bunica, au tăbărât pe mine cu îmbrățișări, pupături, mai câte un șters cu batista pe furiș la ochi, bucuroase că am crescut mare, frumoasă și deșteaptă, după ai mei. Ce credeau ceilalți nu intra în calculul lor.Au început să-mi dea darurile și de la fiecare am primit câte ceva special. Și acum îmi amintesc fusta înflorată și creață de la mătușa Gafița; de la bunica am primit cartea cu rugăciuni din care citea, tușa Fănica mi-a dăruit o broboadă roșie cu flori galbene și frunze verzi cusute chiar de mâna ei și mi-a pus-o spate.Se potrivea tare bine cu rochia mea albastră cu floricele galbene la poale. Am primit de la fiecare câte un dar care m-a uns la suflet: șorțuri brodate, batiste, brobodițe, câte un bănuț, dar, cel mai mult, m-a uimit darul pe care mi l-a dat tușa Maria, vecina noastră. Un șirag de mărgele pe care și l-a dat jos de la gât atunci și l-a pus la gâtul meu. Erau niște mărgele mov, lunguiețe. Mai târziu am aflat că erau ale mătușii Marița, primite de la mama ei. Erau ametiste, chiar piatra norocoasă a zodiei mele. Am înțeles atunci că tușa mă considera ca și fiica ei pe care a avut-o niciodată.Petrecerea se ținea în două camere.Camera în care stăteam noi, tinerii, era tinda și ca să încăpem mai mulți la mese au așezat băncuțe pe care au pus pături noi.În camera mare erau așezate mese și la fel ca și în camera noastră băncuțe. Doar pentru bunica, nașa bătrână, cumnatele bunicii erau așezate scaune, ele fiind considerate mai de vază. Atunci respectul pentru cei mai în vârstă era pe primul loc.Au început să vină invitații mei, dar și invitatele mamei, vecinele, nașele, prietenele, mătușile erau acolo de vreo săptămână. Eu însă abia îi așteptam pe ai mei, și pe rând au început să vină. Mai întâi cei din mahalaua noastră. Și parcă-i văd pe Mihai, Luca, Niculai, Ștefan, Melania, Petruța, Nicu verișorul meu, Ileana, Vica, Valerica și cei din mahalaua de la la deal: Larion, Vasilică, Grigore, Maria, Ioana, Vali, Dumitraș, Maria, Nina, Marcela, Dima, Fănel, Gheorghită, Mitică, verișorii mei, toți frumoși, gătiți, emoționați. Fiecare mi-a adus câte ceva deosebit!Am primit atâtea materiale de rochii de nu mai știam ce să mai fac cu ele. Mama însă cu un ochi atent se uita ce primeam de la fiecare ca să știe cam ce să dea și ea dacă eram chemată și eu la o onomastică. Se uita la daruri, le mulțumea, pipăia materialul cu mâini sigure să vadă dacă este de calitate sau doar o stambă simplăTanti Tudorița mi-a spus că o să-mi coasă niște rochii, fuste, bluze, de o să se mire tot satul. O credeam pe mătușa. Era pricepută la croitorie. Planul era bun, dar mama le și împărțise în gând cui să le dea cu anumite ocazii.După ce s-au așezat la masă, startul petrecerii l-a dat Ticu cu acordeonul și nea Manole cu toba. Unchiul Tică a venit și el pregătit cu fluierul și solzul de pește. Veselia cea mai mare era la masa adulților, mai ales că mama își îndemna cam des musafirile „Noroc! Și paharul cum l-a făcut sticlarul!”. Se făceau multe urări: pentru mine să fiu sănătoasă, pentru mama, tata, surorile mele, mătuși, bunici, nașe, pentru toți invitații de la masă. Între ciocnitul paharelor, mâncarea gustoasă, atmosfera plăcută, veselia și buna dispoziție creșteau în camera adulților de ziceai că ei erau sărbătoriții.Și la masa noastră se încălzea atmosfera, dar mai timidă. Mie îmi era rușine să mănânc la masă cu atâția tineri. Rușinată, gustam din câte un fel și mă fâstâceam când unul dintre băieți se uita mai atent la mine. Eram fericită cu atâția prieteni care au venit la ziua mea.Mă simțeam frumoasă și fericită!Băieților li se dezlegase limba după ce au mai gustat câte puțin vin, îndemnați de nea Tică și de tata care voiau să vadă cât țin la băutură „țâncii aceștia școliți”, cum spunea tata.Încet-încet, murmurul veseliei creștea și la masa noastră, dar nu atât ca la invitatele mamei. Acolo se auzeau și cântece, chiar deocheate și, la un moment dat, casa se clătina de horele care începuseră la masa adulților. Mătușa Gafița, care era foarte veselă, a propus să mergem afară să jucăm, că este mai mult loc. La îndemnul ei, au ieșit în curte toți, îmbrăcați cu ce găseau prin casă.Și acolo au încins niște hore cu chiuituri de se auzea în toată mahalaua! Veselia femeilor ne-a molipsit și pe noi. Am ieșit și noi la horă lângă ei. Nea Tică, care era tare vesel și-a scos cureaua de la brâu, a rotit-o deasupra capului și am început să jucăm un joc distractiv: cureaua. Am făcut un șir și în ritmul muzicii ne învârteam în cerc, cel cu cureaua conducea jocul și se rotea repede ca să-l ajungă cu cureaua pe ultimul din șir, care nu era atât de iute și primea o curea drept pedeapsă pentru încetineala lui.Jocurile se schimbau. Au început mătura. Unchiul Fani cu o mătură de curte în mână, o ridica în sus și la comanda „mătura”, perechile se schimbau și cel care nu avea pereche lua mătura și jocul continua până ajungea fiecare cu mătura.Femeile la bucătărie aveau grijă să fiarbă vin și țuică, să ne încălzim. Friptura scoasă din cuptor fierbinte era pusă pe o masă la discreție pentru toți. Petrecerea se mutase afară. Mâncam, mai dansam, chiuiam, noi, tinerii, ne bulgăream și fiecare făcea ce simțea.În liniștea nopții, în aerul curat și rece, în aburii care ieșeau din găleata cu vin fiert și din gurile noastre, au început să cânte toți în cor, chiar pe mai multe voci, la ce încălziți erau „Mulți ani traiască!”. Glasurile noastre, ale tinerilor și ale adulților se ridicau în sus. Ecoul se întorcea spre noi cu un „mulți aaani” prelung, parcă tot universul îmi transmitea bucuria împlinirii anilor frumoși pe care-i făceam.Nu știu cui i-a venit ideea să mă ia pe mâini și să mă arunce în sus în urările tuturor. Mătușile nu s-au lăsat mai prejos și pe bună dreptate s-au gândit că sărbătorită este și mama care a adus pe lume o fată așa frumoasă. Atunci mătușa Gafița a luat o pătură de pe bancă, au pus-o pe mama pe ea au apucat de colțuri și la comanda mătușii mele de „Hei rup!” au aruncat-o în sus. Dar tușa Maria a alunecat cu galoșii mai mari pe care-i luase de la ușă, s-a împiedicat și a căzut. Și peste ea toate!Ne-am amuzat foarte tare, mai puțin cele care au pățit-o, nu mai spun de tușa Maria care a intrat în casă cam șontâcăit.După aerul rece de afară se mai liniștiseră și discuțiile. Tata însă, care era foarte comic, a început să cânte Voineo, voinicule, acompaniat de solzul de pește al unchiului Tică. Bunica,nașele și cumnatele ei mustăceau pe ascuns de pățania mamei și a celorlalte femei care au luat trânta, dar, una peste alta, a fost o petrecere frumoasă și veselă.În ziua următoare vorbele circulau de la o casă la alta. „Ai auzit, vecina, ce petrecere frumoasă a fost la Ionică Munteanu? Ziua fetei mai mari, Angela. A împlinit 20 ani. I-au făcut majoratul. Cică a fost foarte frumos, cu lăutari. Au jucat în curte…”, și amuzându-se șopteau la urechea vecinei și despre căzătura în zăpadă.Despre petrecerea majoratului meu s-a vorbit multă vreme în sat. Normal să se vorbească! Era anul când, după ei, mă făcusem mare!