Păzea, sunt în spatele tău!
PRIMUL REVELION SINGURI…
DAR CU PĂRINȚII
Prin anul III, îmi petreceam vacanța de iarnă acasă cu ai
mei. Trecuseră sărbătorile Crăciunului și am început să ne
întâlnim pe uliță cu prietenii mei, de data aceasta ca să repetăm
uratul. Repetiția o făceam tot așa, pe cete: cea de la deal și cea
de la vale. Ne întreceam între noi care știe cel mai frumos și
mai vechi urat.
Noi, cei din ceata de la vale, învățaserăm un urat vechi de
la unchiul Alexe. Îl repetam seara, fără să știe ceilalți. Era
întrecerea între noi. Ne bucuram de obiceiurile care urmau:
uratul, Semănatul, Sorcova, dar parcă ne doream și altceva,
mai ales noi, tinerii, care plecaserăm de acasă la școli.
Auziserăm pe la colegii noștri de la liceu că în satele lor
se organizează revelionul tineretului. Când ne întâlneam pe la
cămin se făceau propuneri ca să facem o petrecere împreună.
Odată ce încolțise ideea, am început să ne gândim cum să
facem o petrecere împreună la trecerea anului, fete și băieți,
pentru prima dată singuri. Petrecere cu mâncare, dans, băutură,
toată noaptea, și fără ochii mamelor pe noi, care erau mai ceva
ca defectivele.
În serile când aveam repetiția ne făceam planuri ce să
alegem și cum să ne organizăm, dar să ținem secret față de
mame.
Au urmat nenumărate tratative cu profesorii noștri, mai
ales cu domnul profesor Mitran Ion, pe atunci directorul școlii,
care a fost de acord și bucuros ca să fie gazda noastră într-o
clasă din școală la primul revelion al tinerilor. Condiția era ca
Angela DUMBR AV Ă
122
să participe și prietenii lui. Asta era de bine, dădea credibilitate
părinților.
Clasa unde ne organizam revelionul, pe teren neutru, era
punctul cel mai important din programul nostru.
Nenea Mihai, cel care răspundea de cămin, a fost de
acord să ne împrumute pick-upul. Lucrurile astfel așezate,
urma ca băieții să se ocupe cu pregătirea sălii: mese, scaune,
decor, focul la teracotă, băutura, pe care de altfel o beau tot ei.
De celelalte ne ocupam noi, fetele, care eram responsabile cu
mâncarea. Stabiliserăm câte persoane suntem, s-au anunțat și
câțiva invitați de încredere cu care urma să facem cunoștință.
Vesela și tacâmurile le aduceam fiecare de acasă. Cea mai grea
treabă pentru mine era să-i spun mamei!
Într-o dimineață din săptămâna revelionului când am
început pregătirea mâncării pentru petrecerea dintre ani și eu o
ajutam pe mama cuminte, iubitoare, printre treburi mi-am făcut
curaj și i-am spus că noi, tinerii, vrem să facem revelionul la
școală.
Am rămas uimită că mama nu a luat foc imediat, așa cum
avea obiceiul. Asta m-a făcut să fiu mai atentă la discuție și
exact cum m-am gândit, mama a început cercetarea și „să mă
tragă de limbă”, cum s-ar spune.
– Dar cine mai vine, dintre fete?
Și eu am început să-i număr pe degete, însă aveam grijă
să amintesc mai întâi persoanele în care mama avea încredere:
i-am spus că vine și verișoara mea Mitica care era atunci
bibliotecară, domnul profesor Mitran…
– Dar, a întrebat mama, ce băieți vin?
La această întrebare trebuia să fiu foarte diplomată și am
început să-i spun și ce băieți vin:
– În primul rând domnul profesor Mitran, Luca, Mihai,
Larion, Vasilică, Dumitraș…
– Dar Grigore, băiatul lui Dumitru Ichim, vine? a întrebat
mama.
– Sigur, i-am răspuns eu. Vine cu sora lui, Veronica, și cu
Felicia, profesoara de limba română din sat, cu care mă
împrietenisem și stătea în gazdă la ei.
Am văzut că mamei i se luminase fața. Știam că mamelor
noastre tare mult le-ar fi plăcut să fim prieteni, ba chiar își
făceau planurile.
– Bine, a zis mama.
Am crezut că totul rămâne în stadiul acesta, însă mai
târziu am aflat că părinții noști ne-au furat ideea și în secret s-au
vorbit să facă și ei revelionul la Cămin. Normal, ideile bune se
împrumută!
Bineînțeles, s-au gândit că e mai bine să fie aproape de
noi la trecerea dintre ani. Dar de fapt voiau să ne urmărească,
mai ales mamele care spuneau:
– Copiii noștri sunt foarte tineri și mai știi ce le trece prin
minte? gândeau ele.
Ca și băieții, tații noștri au pregătit în secret sala cu mese,
scaune, tacâmuri, ba chiar au închiriat un taraf cu muzicanți din
satul nostru, printre lăutari unchiul Tică era nelipsit.
Cu o zi înainte de Anul Nou, am început pregătirile cu
mama și pentru acasă, zicea că așteaptă să vină la noi finii și
vecinii noștri. Nu prea m-am prins de planul mamei pentru că
mie îmi zburau gândurile la petrecerea noastră… „Cum o să fie,
cu ce să mă îmbrac și cum să-mi așez părul?! Oare cu ce se
îmbracă fetele? Dacă-mi pun în păr floarea roșie, m-ar prinde
bine? Sau să-mi las părul pe spate? Și oare ce aduc fetele de
mâncare? Ce prăjituri? Mi-ar plăcea ca eu să am cele mai
gustoase dulciuri.”
Și întrebările treceau prin capul meu în vârtej fără măcar
să mă gândesc la răspunsuri. Am văzut că și mama avea
gândurile ei.
Treaba însă mergea ca pe roate și am ajuns la ziua mult
așteptată!
Încă de dimineață am început să mă gătesc și încercam
toate hainele pe care le aveam. Mama și surorile mele mai mici,
mă priveau cu admirație.
– Ești frumoasă! mi-a spus mama.
Și am început să cred și eu pentru că nu spunea numai
mama, ci și vecinele, mamele cu băieți și nu mai spun de
prietenii mei din copilărie care cu orice prilej își făceau întotdeauna
drum la vale. Acum, de ce să nu recunosc, și mie îmi plăcea
tare mult să fiu curtată.
Se apropia seara dinaintea trecerii dintre ani!
Băieții mergeau pe la casele fiecărei fete ca să adune
mâncarea și dulciurile și să le ducă la școală ca atunci când
ajungeam și noi masa să fie pregătită.
Aproape de înserat ne-am întâlnit pe ulița satului, ca
atunci când eram copii, și am trecut pe la casele noastre să
urăm familiilor noastre un An Nou mai bun, cu sănătate
și bucurii.
Și fericită că mergeam la revelion, parcă zburam, am
plecat spre școală, acolo unde ne petreceam trecerea dintre ani.
Prima impresie a fost una de ce frumos. Admirație. Curiozitate.
Bucurie. Neliniște.
Mă uitam la masa pregătită de băieți și de câteva mame
din apropiere. Adevărul că mâncărurile „îți lăsau gura apă”.
După ce am văzut mesele așezate mi-am dat seama că a fost
întrecere între mame. Mi-am aruncat ochii către fete, cum
arătau și cum erau îmbrăcate și în gând am făcut comparații:
„Parcă Valerica a avut rochia cu care este îmbrăcată acum și anul
trecut la bal”, dar privirea caldă și îmbrățișarea ei m-au făcut
să nu mai mă gândesc la răutățile ascunse pe care le aveam,
cei drept, față de unele fete, mai ales atunci când era la mijloc un
băiat!
Și băieții erau frumos îmbrăcați, și pe rând ne-am salutat
cu ai noștri, dar și cu invitații lor.
Printre ultimii au venit la petrecere și cei de peste
Dunăre. Eu îl așteptam cu nerăbdare pe Larion, care mi-a spus că
vine cu prietenul lui. Și mi l-a prezentat: „Fratele meu” și
atunci m-am gândit că parcă îl mai văzusem. Am început să
caut prin minte… da, era băiatul care a venit în clasă să ceară o
mică sumă pentru războiul din Vietnam!
Ca și atunci, ochii ni s-au întâlnit intens, cald, în care nu
mai avea loc nimeni din sală și atunci am făcut cunoștință
spunându-ne numele și pe care din emoție nu l-am reținut, dar
în mintea mea îi dădusem deja un nume: „băiatul cu ochi
verzi”.
După ce am făcut cunoștință cu invitații, am admirat
hainele cu care eram îmbrăcați, ne-am așezat fiecare la masa unde
aveam numele. Unde ne așezam fiecare era o treabă aranjată de
băieți după cum voia fiecare sau lângă ce fată. În situația în
care mai mulți băieți voiau să stea lângă o fată anume, asta îl
costa pe băiatul cu pretenții ca să facă cinste cu băutură la
ceilalți.
Și revelionul începuse atât frumos!
DJ-ul ales de noi punea muzica după situații. La început
în surdină ca să ni se dezlege limbile și să ne acomodăm cu
atmosfera. Am început să ne uităm unii la alții, mai ales băieții
se încurajau din când în când cu băutura aflată din abundență
pe masă.
Și când credeam că suntem singuri, am început să primim
și vizite de la părinții care organizau revelionul la Cămin. La
început destul de timid câte unul din ei care ducea informațiile
la ceilalți. Mă gândesc că își propuseseră să fie cât mai discreți.
Mai des au început să vină mamele și m-am cam speriat că erau
câteva cunoscute drept femei care duceau vorbele din casă în
casă. Într-un moment în care ringul era plin cu perechi la dans,
a început un tangou care ne apropia sufletul, dar și unul de altul
de zici că eram lipiți cu superglue atunci când erai cu perechea
potrivită. Și eu chiar eram atunci, cu băiatul cu ochii verzi.
Zvonurile începeau să circule de la o mamă la alta!
Îmi închipui cum se stăpânea mama, dar o cunoșteam
bine. Mama nu se arunca în luptă imediat, ci după ce își aduna
toate informațiile. Și după, a început cu întrebările, mai ales că
erau destule vecine cu guri slobode.
– Angelica cu cine joacă?
Și îmi și închipui scenariul cu vecina spunându-i:
– Cu un băiat pe care nu-l cunosc!
– Mai du-te odată și vezi, Grigore cu cine joacă?
Vecina avea avantaje destule din a fi spionul mamei, era
așezată lângă mama care avea niște mâncăruri de te „lingeai pe
degete”. Norocul ei! Și cu ochii „cât cepele” s-a mai dus o dată
ca să vadă cum stă treaba cu tinerii. Și a scanat cam tot ce era
pe-acolo, ca să nu mai fie nevoită să mai meargă odată. Se
ferea totuși să nu o ia la ochi cei din sală.
– Ei, ce se întâmplă în sală? a întrebat mama.
Și a aflat adevărul, Grigore era la dans cu Marcela. Deci
planurile ei și ale Anuței, mama băiatului, erau duse „pe apa
sâmbetei”. Și atunci a văzut roșu înaintea ochilor și a intrat în
sală ca o furtună, m-a smucit din brațele băiatului cu care
dansam și m-a scos furioasă din sală.
Nu știu dacă m-au văzut mulți din sală, erau prea ocupați
să trăiască muzica. Eu am avut timp să mă smulg din mâinile
mamei la timp, pentru că după calculele mele mama se
pregătea să-mi facă părul permanent. S-a întors în sală să-mi ia
paltonul.
Așa cum eram îmbrăcată, supărată și încălzită, am luat-o
la fugă spre casa bunicii.
Norocul meu că bunica nu avea casa departe de școală și
cu cât mă apropiam, lumina care strălucea la fereastra de la
camera unde dormea începea să mă liniștească. Bunica, spre
bătrânețe, locuia în curte cu unchiul Fani, dar în căsuța ei,
acolo unde copilărisem și eu.
Am ajuns la bunica, speriată și supărată că mama m-a
făcut de rușine față de prieteni, dar între timp a ajuns și mama,
plângând în hohote „că o să râdă toate vecinele de ea”.
În camera liniștită a bunicii se răfuiau, să zic așa, trei
generații.
Bunica privea momentul cu înțelepciunea bătrâneții.
Mama credea și ea că dau cu piciorul la norocul de a intra
într-o familie bogată și văzută din sat.
Bunica ne-a ascultat pe fiecare și a liniștit pe fiecare în
felul ei.
– Tu nu îți amintești, i-a spus mamei, când te-ai ascuns în
căpița cu fân, când a venit să te pețească de acasă familia
băiatului de care nu-ți plăcea? Și tu, iart-o pe mama ta, că din prea
multă iubire mamele mai fac greșeli. Dar până vă liniștiți, a
spus bunica, e bine să lași fata o perioadă la mine.
Cum știa bunica să mă liniștească, nu putea nimeni!
Și de atunci am făcut multe revelioane. Unele mai reușite,
altele ca primul meu revelion, dar am înțeles că atunci când ești
împreună chiar în orice moment din viața ta, totul trece mai
ușor pentru că ești între ai tăi și te înțeleg așa cum ești, cu bune
și cu rele!