Și pentru că este weekend, vin cu o rețetă de meniu pentru un picnic reușit…Cine știe poate vă inspiră?

Să mănânc pe ascuns era una din plăcerile mele care nu necesita mari pregătiri, dar care mă făcea să repet mereu această provocare.

Îmi alegeam din magazie o bucată de pește sărat. Îmi plăcea burta peștelui că era mai grasă. Mergeam apoi în grădină de unde îmi alegeam o roșie mare, o ștergeam cu palmele, după care căutam un pepene roșu pe care îl spărgeam cu pumnul. Era desertul minune.

Cu aceste bunătăți mă ascundeam în locul de taină pe care îl aveam în gradină, printre niște măturici care mă fereau de ochii curioși ai celor din casă. Aici aveam câteva lucruri speciale care mă făceau să mă simt ca acasă: o păturică, o păpușă din cârpe confecționată de mătușa, Gafița, o bășică de porc umflată pe post de minge, pietre colorate și bețișoare din stuf din care construiam tot felul de jucării, copii, căsuță, fântână, păsări. Și printre toate minunile pe care le aveam în căsuța mea improvizată era o carte de povești cu coperțile rupte și tocite de atâtea mâini și ochi care le-au citit cu nesaț, pe care o răsfoiam întotdeauna uimită, după ce mâncam cu mare plăcere, bucurie și teama de a nu afla nimeni locul meu drag în care mă găseam pe mine și intimitățile mele. Acesta era cel mai grozav picnic!

Încercați pentru adrenalină.

Cu drag… din minunata copilărie!