Bună dimineața, dragi doamne!
Astăzi despre LOGOFĂT LA „CURTEA BABEI ILEANA

Ca să vă spun așa, mi-a plăcut cum într-o perioadă din viața ei baba Ileana și-a lăsat destinul în mâinile mele.

În ziua aceea a venit la noi și i-a spus mamei, fără ocolișuri, să mă lase să o ajut să-i scrie fiicei ei, Varvara, o scrisoare pe motiv că pe ea o cam lăsaseră ochii. Cu timpul am aflat că de fapt baba Ileana nu știa să scrie.

„Dragă Varvară,
Să știi că eu sunt sănătoasă ceea ce îți doresc și ție la fel.”
Printre rândurile dictate de baba Ileana care mă lăsa să îmi arăt și eu micul talent mai puneam și de la mine câte ceva.
„Aici timpul este frumos și vară. Este așa cum îți place ție.

Și continuam cuvintele mătușii…
„Dumitru este bine, s-a căsătorit cu Maria, fata babei Marița. E mai mare ca el, dar mă bucur că și-a găsit și băiatul ăsta rostul într-o curte de oameni gospodari.”
…Și iar în cuvintele mele…

…Și din nou mai scriam ce spunea baba Ileana: „Mamă, eu am început să îmbătrânesc. Cel mai mult mă dor picioarele. Aveți grijă de voi și mai veniți pe acasă, că nu se știe cât mai trăiesc, că sunt bătrână, mamă!”
Eu nu puteam să pierd această ocazie de a-mi arăta meșteșugul în ale scrisului, parcă mă zgâria limba să nu adaug câteva cuvinte și de la mine.

Cu timpul, mătușa mă lăsa să scriu ce voiam eu.
Începutul scrisorii era mereu al ei, dar întotdeauna își încheia scrisoarea așa:
„Mama ta, Ileana.”
Și imediat sub ea mă semnam eu.

După ce terminam de scris scrisoarea, o citeam cu voce tare, ea dădea din cap a aprobare și mă privea admirativ.
Drept plată pentru munca mea, mătușa Ileana scotea de la sân un măr mare roșu și frumos sau ce găsea prin grădină atunci, niște zarzări, caise sau câteva oușoare strânse atunci din cuibarul găinilor.
Și nu-i așa?! În acele vremuri nu așteptai să fii plătit în bani. Atunci plata erau dragostea și bunătatea!