Și noi am fost școlari!

DESPRE NELINIȘTI, CURIOZITĂȚI ȘI DESTIN
Cam prin clasa a VII-a începusem să ne descoperim sentimente ciudate față de prietenii cu care până mai ieri alergam cu picioarele goale pe islazul și bălțile de la marginea satului. Începea să ne bată inima mai repede când eram lângă un anume coleg, voiam să-l vedem mai des și să fim mai tot timpul lângă el.
În aceste căutări, Mihai, prietenul, vecinul și colegul meu de bancă, ne-a fost de mare ajutor. Bunica lui, Baba Ivina, era cea care descifra toate neliniștile tinerilor, femeilor și bărbaților din sat. Dădea în bobi, ghicea în cărți, dar, mai ales, deschidea și citea fiecărei persoane destinul și viitorul dintr-o carte moștenită de la mama ei, și odată cu cartea și darul de ghicitoare.
Firește că Mihai crescând pe lângă bunica lui a învățat și el câte ceva din tainele ghicitului și chiar începuse să se dea mare printre noi. Ca să fie și mai convingător, ne-a spus că o să ia cartea de la bunica lui să ne ghicească din ea, dar are însă nevoie de ajutorul nostru. Cartea era destul de greu să fie scoasă din casă pentru că Baba Ivina o ținea sub cheie. Deci, din nou ne trebuia un plan! Astfel că, într-o recreație, ascunzându-ne de ceilalți colegi din școală, am gândit cum să facem.
Bunica lui Mihai, pe lângă cititul în carte, mai vindea și semințe, de unde mai scotea câte un bănuț. Așa că am chemat-o la poartă să ne vândă semințe în timp ce Mihai, prin fundul grădinii, a intrat în casă și a luat cartea de unde era ascunsă. Locul de întâlnire era păduricea de la marginea satului unde ne simțeam foarte bine. Mihai, vrednic și priceput asistent al mătușii Ivina, a scos cartea și a început să ne citească viitorul ca un adevărat cunoscător. Însă voia să se lămurească despre fiecare și ne cerea date, când ne-am născut, pe ce dată, la ce oră, și cu ochii mijiți, se uita când în carte, când la noi și ne descifra câte ceva din tainele vieții. Noi, unul lângă altul, stând turcește pe iarbă verde, îi sorbeam vorbele din gură. Ne lua pe rând și ne spunea despre soartă, cât vei trăi, câți copii vei avea, iar noi eram atenți la fiecare, să facem legăturile. Nu cumva destinul este chiar lângă noi!
Timpul trecea și ghicitul îl cam obosise pe Mihai. Nu este atât de ușor să ghicești din viața fiecăruia și deci avea nevoie neapărat de o pauză. Cartea trebuia dusă acasă, la bunica lui, până să se prindă că lipsește de la locul ei. Așa că am hotărât să ne mai întâlnim și altă dată, și, la fel ca și atunci, am mers din nou să cumpărăm semințe. Babei Ivina îi cam creșteau venituri-le încât se mira ce noroc a dat peste ea. Din nou am „împrumutat” cartea ca să ne lămurim mai bine ce-i cu noi.
De data aceasta am hotărât să studiem cartea chiar în clasă. Cine se putea prinde! Era o carte. Și unde-i stă mai bine unei cărți! Normal că într-o școală! Cartea era mare ca un ceaslov, cu copertele groase și filele îngălbenite de atâta vechime și mâini care au răsfoit-o. Trebuia totuși să o citim cu atenție și cu grijă față de alți curioși. Atunci am stabilit ca unul dintre noi să țină de „șase”. Mihai, cu atenția unuia care știe multe, ne citea din carte, în palmă, chiar și în bobi. Viața noastră era în mâinile lui! Și în carte cădea că mai toți colegii noștri aveau o viață lungă, ne căsătoream, aveam câte patru sau cinci copii, alesul sau aleasa începea cu litera A, B, C. Și pentru fiecare altă literă, noi făceam legăturile, iar dacă se nimerea litera acelui sau aceleia pe care îl, o, iubeam, ne bucuram în gândul nostru și parcă zburam. După cum vorbea, șoptit, tainic, credeam toate vorbele pe care le scotea din gură. Că doar era nepotul Babei Ivina!

Eram atât de atenți la ce spunea Mihai încât nici nu am văzut când a intrat diriginta în clasă. S-a bucurat pentru că citeam o carte, însă când a văzut că era o carte de zodii, i-am trezit curiozitatea. Și cine nu este curios despre soarta lui?! Doamna dirigintă le-a spus despre carte și celorlalți profesori tineri. Așa că Mihai a început să-și mărească clientela și să citească domnișoarei diriginte și celorlați profesori tineri, pentru că și ei, ca și noi, își puneau întrebări despre viață, destin, miracol. Și vă întreb… cine nu-și pune?!
Din copilăria mea… cu dragoste!

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.