PESTE ANI
Trecuseră mulți ani peste Ilinca și tot atâtea toamne! Ajunsă în toamna vieții rămăsese aceeași Ilinca cu sufletul de copil și ca în copilărie abia aștepta să se întâlnească cu elevii de la clasele ei și colegii, profesorii din școala unde preda încă din primul a de când fusese repartizată acolo. Era o școală de cartier cu elevi din medii obișnuite, dar cu bunul- simț, timiditatea și simplitatea acelor copii crescuți sănătos. Cu atât mai mult își dădea silința să-i pregătească bine ca să facă față cerințelor la liceele cu pretenții din oraș. Rămăsese copilul de atunci, chiar dacă înfățișarea ei era alta, părul blond din tinerețe, parcă rupt din razele soarelui acum ajunsese argintiu. Și nici ochii verzi, nu mai erau ca atunci când scăpărau de voioșie și bucurie. Acum erau blânzi și trimiteau spre cei dragi și mai ales copiilor din clasele ei liniște și pace lăuntrică. Era profesoara care strânsese în inima ei an de an atâta bucurie și sentimente amestecate de tot felul. Toamnele pe care le aștepta cu tot atâta nerăbdare erau mai coapte, mai așezate și mai pline în trăiri și sentimente decât celelalte din tinerețea ei, când se lăsa dusă de elanul și zbuciumul tineresc și de bătăile tumultoase ale inimii …
Așa a fost și toamna din anul acela și pe care abia o aștepta. L-a sfârșitul lunii august când vacanța era aproape pe sfârșite a primit un telefon de la secretariatul Inspectoratului Școlar că în luna septembrie era invitată să participe la un curs de educație pentru părinți și bunici. I-a trecut prin minte că ar pierde prima zi de școală, dar când s-a gândit mai bine a recunoscut în sinea ei că era necesar și binevenit un astfel de curs. A văzut și a simțit pe pielea ei că generațiile noi, de copii, se schimbaseră mult și odată cu ei părinții, dar și bunicii. Ilinca se regăsea foarte bine chiar și în generațiile mai noi de copii, pentru că de când se știa era deschisă spre nou. Așa că a primit bucuroasă invitația de a participa la acest curs și mai ales că își dorea să umble puțin pe la ambițiile bunicilor ca să se facă doar ca ei și să-i învețe cum să se poarte și cum să se bucure de nepoții dezinvolți care spun pe șleau ceea ce gândesc. S-a lăsat în voia gândurilor purtată prin anii ei de dascăl și bucuroasă a sesizat că nu i-a fost greu să se schimbe după vremuri și amuzată își spuse că mai degrabă vremurile s-au schimbat după ea. De mică a fost mai liberă, chiar și la scoală avea curajul să spună când era deranjată de cineva și nu i-a fost greu să se poarte și cu copiii la fel. Și-a învățat elevii să spună ce gândesc și să aibă curajul să întrebe ce vor să afle despre o temă care-i interesa, doar ca întrebările să fie puse cu bun simț și politețe.
Invitația de a participa la curs a luat-o prin surprindere. A simțit asta ca o recunoaștere a dascălului. Se bucura și că ieșea câteva zile din mediul obișnuit și că pleca singură câteva zile în Constanța.
Cum în vara aceea nu reușise să ajungă la mare s-a bucurat că avea ocazia să-și clătească ochii cu frumusețea fără mărgini a Mării. Ilinca știa că nicăieri în altă parte nu își elibera sufletul ca acolo. Simțea că marea cu vrăjile ei reușea să facă o curățenie amănunțită prin sufletul ei. Intra în fiecare colțișor și scana cu ochii ei mari și verzi când albaștri tot ce era acolo și apoi selecta: ce trebuia să păstreze, ce trebuia să dăruiască, ce trebuia pus în așteptare și tot ea, marea, hotăra ce trebuia luat de acolo de pe malul ei. Își propusese încă de acasă ca după cursuri să plece direct la mare și să stea până târziu pe malul ei. Nicăieri nu se simțea mai liberă să dea frâu imaginației ca pe malul ei și septembrie era perioada cea mai potrivită ca să meargă la mare. Nu mai erau foarte mulți turiști, iar copiii își făceau ultimele pregătiri pentru școală și nu le mai stătea gândul la altceva. Abia așteptau reîntâlnirea cu colegii după o vacanță lungă, cu forțe proaspete și noi gânduri de ghidușii.
Orele din prima zi a cursului se terminaseră mai repede decât se așteptase, asta ca să lase cursanților timp ca să se cunoască. Răspunseseră la invitație un număr mare de profesori din toată țara, curioși ca și ea și dornici să învețe noi metode de predare pentru generațiile care veneau. Ilinca se plimba și ea printre ei, se salutau, se complimentau, se interesa de cum mergeau lucrurile în școala de unde lucra unul din colegi, cum erau elevii acolo, dacă părinții ajutau dascălii la bunul mers, dacă autoritățile se implicau în actul educativ. Cădeau de acord că activitățile care urmau să se predea se anunțau interesante, se puneau întrebări, își spuneau părerea de curs, de noile generații care se schimbau de la an la an. Că elevii aveau alte așteptări de la actul predării și că era necesară o strategie nouă de predare și imediată. Se bucurau că activitățile erau ținute de profesori mai tineri, care predau cu metode moderne. Erau permise toate întrebările și intervențiile.
Dacă a văzut că deja cursanții au început să plece prin oraș sau unde erau cazați, Ilinca s -a îndreptat și ea spre stația apropiată de maxi-taxi și a plecat spre mare.
S-a grăbit să ajungă mai repede acolo. Pe malul mării se mai plimbau doar câțiva oameni ca și Ilinca, care din nu se știe ce pricini nu ajunseseră la mare anul acela, alții erau doar în trecere acolo. Și-a căutat din ochi un loc, chiar lângă apă și s-a așezat pe o piatră mare și netedă lustruită de câte valuri o bătuseră. De acolo putea privi marea până în largul ei S-a lăsat în voia gândurilor o mai trezea din visare un pescăruș care croncănea chemându-și perechea sau un peștișor care sărea deasupra apei stropind-o înadins cu picături reci. Cu ochii în depărtare îi trecea prin minte ca pe o peliculă de film frânturi din viața ei. Pe imensitatea liniștită fără niciun val al mării se rula filmul vieții ei cu bune și rele și s-a văzut în multele ipostaze din viață: tânăra îndrăgostită, dăscălița inimoasă, femeia împlinită, mama legănâdu-și puiul în brațe, speriată la prima boală a fiicei, la prima notă pe care a luat-o, prima zi de liceu, prima zi de studentă, nunta ei și tihna, siguranța și frumusețea trăirilor alături de alesul ei, omul bun, sufletul ei pereche. Urmărea cu uimire momentele vieții ei care se depănau pe pelicula de film pregătită de marea cea mare și nu știe cum și de ce pe luciul apei în depărtare l-a văzut pe Matei, doctorul care se îndrăgostise de tânăra liceana internată la un spital din București pentru o operație de urgență …De unde până unde această amintire! Nu s-au mai văzut de atunci.
Ce-i drept au mai ținut legătura prin telefon multă vreme. Matei ajunsese doctorul cardiolog renumit și apreciat într-un spital mare din Sibiu. A ales Sibiul, tocmai ca să fie aproape de casa părintească. Ilinca, și ea ajunsese profesoară într-un oraș din Delta Dunării, de altfel amândoi se stabiliseră pe lângă locurile unde au copilărit. La telefon vorbeau de toate și mai ales în ce punct ajunsese viața lor. În tot acest timp marea își continua programul ei vrăjitoresc și o plimba prin locuri și timpuri unde numai trecuse de mult și chiar niciodată. Ilinca se lăsase în mâna ei și ascultătoare mergea acolo unde o ducea. Din gândurile care-i treceau prin minte o mai trezea un câine, o chitară, cineva care întreba dacă nu are nevoie de cazare. Se lăsase în vraja mării după un timp a simțit că o luase cu frig și a văzut că afară începuse să se întunece. Pe cer apăruse Luna. S-a ridicat cu greu de pe piatra pe care stătuse, își simțea picioarele amorțite, a luat-o spre stația maxi taxi care o lăsa chiar în fața căminului studențesc unde era cazată. I-a plăcut întâlnirea cu marea și-a pus în gând ca și a doua zi să dea o fugă la mare. A doua zi abia aștepta să se termine cursurile și de nerăbdare nu prea a fost activă la cursuri și lua notițe aproape automat pe caiet. Aștepta să ajungă acolo și parcă ceva o chema la mare, își simțea inima în gât, de bucurie și nerăbdare ca să ajungă mai repede!
După cursuri colegii se întâlneau la o terasă, vorbeau între ei, se cunoșteau, își împărtășeau gânduri și se legau prietenii. Ilinca însă avea programul ei de întâlnire cu marea. Ajunsă la locul unde fusese cu o zi înainte, a intrat din nou în vorbă cu marea și se înțelegeau cu ochii, îi trimitea gândurile ei, îi punea întrebări, iar Marea îi răspundea în felul ei trimițând spre ea valuri și odată cu ele un melc, o scoică, pietricele colorate care semănau cu o sirenă, cu o cheie, cu o floare. Ilinca trebuia doar să descifreze mesajul pe care i-l trimitea marea. Se făcuse târziu și afară se răcorise, dar de data aceasta a avut grijă să ia la ea un șal mai gros cu care să se acopere de răcoarea serii. Cum valurile mării o stropeau s-a ridicat de la locul unde stătuse până atunci și s-a așezat pe marginea unui șezlong tot aproape de apă. Au început să se adune și alți curioși să vadă spectacolul mării, a soarelui și a lunii. Soarele aproape adormise, iar marea l-a luat bucuroasă în leagănul valurilor. Pe cer îi luase locul luna și mai târziu stelele, era timpul ca visurile îndrăgostiților să se împlinească. Ilinca era fericită cu viața și amintirile ei, a văzut cum se apropia de ea un bărbat cu părul cărunt. Părea obosit de cât mersese pe jos, s-a așezat pe marginea șezlongului de lângă ea. La un moment dat privirile li s-au intersectat și atunci s-au recunoscut după ochi. Erau ei, Ilinca și Matei, peste care trecuseră anii frumos! Cei de-atunci, tinerii Ilinca și Matei rămăseseră în urmă cu ce le hărăzise Divinitatea, iar ei cei de acum erau doi prieteni vechi care s-au întâlnit la un moment dat, atunci când viața le-a întins mâna și inimile lor nu știau ce să facă. Erau tineri și trăiau între confuzii, speranțe, amânări, neliniști, căutări, dileme și clocotul inimii…
În noaptea luminată de stelele ca niște făclii pe marginea unui șezlong stăteau doi oameni în floarea vârstei care-și depănau amintirile. Erau un bărbat și o femeie care pentru un timp au avut aceleași vise. Vântul lin le lua gândurile și le trimiteau pe marea albastră acolo de unde veniseră și în noaptea rece care se lăsase peste toamna celor doi se auzea în surdină o chitară, iar ei își depănau viața cu înțelepciunea și bucuria omului împlinit. Marea liniștită, chitara care se auzea în surdină, lumina lunii, stelele jucăușe și tăcerea dintre ei spuneau totul…