ÎNCEPUT DE NOIEMRIE CU DOR ȘI GER

Să fie de la vreme sau poate de la noiembrie, pentru că e

toamnă! Și chiar nu știu de unde, de ce, pentru ce mi-am adus

aminte de o altă toamnă mai de demult, când după ce făcusem

nunta în octombrie, ne pregăteam să sărbătorim împreună

prima aniversare a soțului meu.

Atunci aveam douăzeci și unu și douăzeci și patru de ani.

Eram doi copii. O pereche frumoasă și fericită și cu toată viața

înainte.

Îmi amintesc de parcă este acum!

Cu o zi înainte de sărbătorirea soțului meu, mai precis

într-o sâmbătă, m-am hotărât să merg la Tulcea ca să-i cumpăr

ceva pentru ziua lui. Aș fi vrut să-l surprind cu ceva deosebit:

un ceas, un tort, o carte sau altceva cu care să-l bucur de ziua

lui. Mama, acasă, urma să pregătească mâncarea (mai pe

ascuns) pentru oaspeții pe care-i aveam invitați a doua zi. Ne

doream să fie o surpriză!

Era o zi de toamnă încă frumoasă, toamnă târzie, cu

temperatura potrivită acelei perioade și frunzele încă atârnate

pe crengile copacilor, coloritul și mirosul ei încă mai erau în

aer. Oamenii își terminaseră deja pregătirile pentru venirea

iernii! Lemnele erau așezate rânduri-rânduri, stivuite într-o

magazie specială pentru depozitarea lor, iar cămara de alimente

era doldora cu bunătăți. Ne bucuram de ultimele zile frumoase

ale toamnei. Începuse postul și ne pregăteam sufletește pentru

Crăciun.

Dar ziua aceea era o zi frumoasă de toamnă, ca acum, și

se anunța așa pentru toată ziua.

Am plecat din sat cu vaporul, dar când am ajuns aproape

de Ceatal, dintr-o dată cerul s-a înnourat de ziceai că se făcuse

noapte și în mai puțin de cinci minute s-a dezlănțuit o vijelie că

ne lua pe sus și îndată a început să ningă. Ningea ca în toiul

iernii, cu fulgi mari care se așezau pe pământ, mai ales că

începuse să se răcească și timpul.

Toți cei de pe vapor eram îmbrăcați în haine subțiri și

nepregătiți pentru iarnă, mai ales noi, tinerii. În această situație

eram și eu, cu capul descoperit, un pardesiu destul de subțirel și

încă cu pantofi.

Pe vapor în ziua aceea eram mulți săteni, unii mergeau cu

treburi de o zi la oraș ca să cumpere câte ceva pentru casă, alții

să ducă copiilor mâncare pentru școală. Deci fiecare pentru

altceva!

Până să ajungem în Tulcea, zici că eram la Polul Nord.

Iarnă în toată splendoarea ei. Pe vapor era și nașa mea de botez,

Anghelița, care atunci când a văzut cum e vremea, m-a luat cu

ea și pe încă două vecine tinere și nu ne-a lăsat să plecăm

singure în oraș prin vijelia care se pornise. Am apucat totuși să

intrăm doar într-un magazin ca să ne cumpărăm niște ciorapi

mai groși, iar pentru mine am găsit o căciulă mai groasă și cam

atât. Ne grăbeam să cumpărăm cele necesare pentru că deja

magazinele se închideau. Nu aveam nici posibilitatea ca să ne

anunțăm familiile. Totuși trebuia să trimitem vorbă prin cineva,

așa că ne-am întors la ponton să vedem dacă circulă vaporul

înapoi după-amiază. Nicio șansă, cursele nu mai circulau!

Ne-am strâns toți din sat să ne sfătuim ce să facem.

Câțiva bărbați mai puternici au hotărât să plece pe jos. Parcă

mă bătea și pe mine gândul, însă nașa nu ne-a lăsat pe noi,

fetele, să plecăm cu niciun chip. „Vreți să degerați pe drum?!”

Așa că am rămas cu nașa Anghelița care ne-a dus la o

rudă a ei. Chiar dacă aveam unde să mergem în altă parte, era

mai bine să fim în grup și să nu ne rătăcim. Ningea atât de tare

că nu vedeai nici la un metru în față. Cu greu străbăteam prin

nămeți, cu zăpada bătându-ne direct în față și cu vântul care ne

lua pe sus, mai ales pe mine care eram atât de subțirică. Pe o

așa vreme să fii subțire nu prea era un avantaj!

Într-un târziu am ajuns la ruda nașei noastre, o familie

foarte primitoare. Ei ne-au uscat hainele și ne-au așezat la

masă.

Seara, pentru că nu aveau multe camere, ne-am așezat în

pat una lângă alta și ne-am pregătit de somn. Prea mult nici nu

am putut să ne vedem pentru că s-a oprit lumina în tot orașul.

Dimineața, când ne-am trezit, încă ningea, iar zăpada

astupase ușa casei, așa că gazda a făcut o potecuță ca să poată

merge la păsări și să avem și noi pe unde să trecem. Nu știu

cum erau oamenii atunci, dar imediat au ieșit la muncă pe străzi

la deszăpezire și nimeni nu aștepta ca acum, să vină primăria,

militarii sau pompierii.

Gazda a scos făină din magazie, ouă, brânză și noi am

început să o ajutăm pe gospodină să pregătească masa. Nu era

ușor pentru atâtea guri. Și bineînțeles au început amintirile cu

întâmplări despre iernile de altădată care au luat oamenii tot așa

pe nepregătite ca acum.

„De-aia este bine să te îmbraci potrivit cu vremea, când

pleci la drum!”

Bineînțeles se făcea aluzie la noi, tinerele.

Mi-au plăcut acele zile, chiar și mai multe, dacă nu mi-ar

fi fost dor de soțul meu. A treia zi, cu greu am străbătut orașul

prin nămeți spre port, unde prin unele locuri erau curățate

străzile, iar prin altele nu.

Între timp, a stat și ninsoarea, a venit lumina și vaporul

din ziua aceea circula spre Sulina, că avea vizibilitate.

La ora stabilită am plecat spre casă. Eram atât de

nerăbdătoare să-l văd pe soțul meu încât mi se părea că vaporul

stă pe loc. Am ajuns acasă după trei zile, pe 24 noiembrie, și

am sărbătorit ziua de naștere a soțului meu cu o zi mai târziu de

ziua când împlinea 24 ani.

O zi de naștere fără tort, dar ce însemna tortul pe lângă

bucuria noastră că ne-am întâlnit și fericirea care se citea pe

fața noastră că suntem împreună!

Și anii au trecut unul după altul cu bune și cu rele, dar noi

i-am petrecut alături, mână în mână, cu aceeași bucurie.

: înțelepciunea, speranța și

dragostea nemăsurată pentru omul lângă care crești, înflorești

și îmbătrânești!