Tradiții și obiceiuri!

ȘI EU… CU TOT ALAIUL LA NUNTĂ!
Una dintre bucuriile mele era să particip la nunțile la care era invitată toată familia și chiar tot satul. Se știa dinainte de nuntă, mergea vorba din gură-n gură „…s-a măritat fata lui cutare… cu băiatul lui cutare… Bravo… se potrivesc, sunt din familie de oameni înstăriți… O să fie o nuntă frumoasă!…” și fiecare se pregătea și avea de câștigat în felul său… Fetele se bucurau că pot să se întâlnească cu băiatul care i-a fost ursit de busuiocul dat de părintele în ajunul Bobotezei și se pregăteau cu cele mai frumoase haine scoase din timp la aerisit, din lada de zestre. Băieții se gândeau și ei că deja au timpul de însurătoare și poate chiar fac vorbele cu fata pe care o iubesc. Mamele care aveau fete nemăritate se duceau să vadă ce tineri harnici și înstăriți mai sunt prin sat… și aveau prilejul să mai spună la horă ce zestre are și ce harnică este fata ei… bărbații se gândeau că ar avea nevoie de un braț puternic să-l ajute la treburi, care erau destule prin curte… Și fiecare avea un motiv să se bucure…
Eu însă eram în al nouălea cer și mai ales atunci când eram cu bunica, mama,mătușile, unchii mei, verișorii,verișoarele mele și eram primiți chiar în hora mare, lângă toți nuntașii… Ce mai, se făceau tot felul de vorbe… și pentru că eram nelipsită de la nunțile unde eram invitați, știu toate obiceiurile.
…Dar acum am să povestesc în amănunt o nuntă din familia noastră… Nunta unchiului Tică și a mătușii Gafița. Ei se iubeau foarte mult și s-au căsătorit din dragoste. Erau amândoi săraci, dar frumoși și fericiți.
Bunicilor le-ar fi plăcut un băiat mai înstărit, dar nu s-au îndurat să le strice dragostea și le-au făcut o nuntă ca-n povești… am și eu un merit în căsătoria lor… le duceam bilețele să se întâlnească… pentru aceasta primeam de la mătușa mea tot felul de lucrușoare brodate, batiste, băsmăluțe, coronițe de pus pe cap, făcute chiar de mâna mătușii… și unchiul Tică îmi cânta întotdeauna un cântec cu fluierul pe care-l avea la el întotdeauna, la brâu.
De obicei tinerii se căsătoreau prin „vorbă bună”, adică mergeau părinții băiatului la părinții fetei și făceau vorbele, de față fiind și tinerii. Erau întrebați dacă se plac și stabileau ziua nunții. La această întâlnire veneau și rude din partea tinerilor și asistau la înțelegerea dintre cuscri, care era ca o lege nescrisă. După această întâlnire între familii, tinerii în continuare locuiau fiecare la casa lor. Bunicii au hotărât să facă o logodna mai întâi și cu această ocazie au făcut cununia civilă. În această situație puteau să locuiască împreună la casa mirelui. Nunta fiind stabilită, se începeau pregătirile…
În curtea casei se amenaja un cort mare. Bunicii mei, fiind socri mici, au cumpărat darurile pe care le ofereau nașilor, socrilor mari și rudelor acestora. Iar bunica, fiind mama fetei, trebuia să cumpere și darurile tuturor mesenilor, adică prosopul pe care-l oferea fiecărui mesean în semn de prețuire că a onorat nunta tinerilor. Apoi ginerică stabilea cine este vornicul sau cavalerul de onoare, cel mai bun prieten al mirelui, iar mireasa numea domnișoara de onoare, cea mai bună prietenă, în cazul acesta, a mătușii. Se înțelegeau cu lăutarii, cu bucătăresele, cu stolnicii, cu preotul…
După organizarea nunții se pregăteau hainele pentru eveniment. Fiecare dintre noi doream să fim îmbrăcați frumos și, în special, îmi amintesc câte pregătiri se făceau în casa bunicii. Fiind multe femei în casă, peste tot erau fuste, bluze, funde, basmale, care mai de care mai colorate, mai vesele. În acea săptămână, vornicul umbla prin sat cu o sticlă cu vin din poartă în poartă și anunța evenimentul, invitându-l pe fiecare sătean să servească o gură de vin în cinstea tinerilor. Tot în acea săptămână se tăiau porcii, găinile, se făceau sarmalele, friptura la cuptor, colacii, neapărat cu model pe ei, bunica le zicea capete de pupăză. Sâmbătă seara veneau și lăutarii. În sat cânta orchestra fraților Drăgan, iar la clarinet, acordeon și la tobă, fratele mamei cel mai mic, Barbu Manole. Petrecerea de sâmbătă seara se numea Mărgelele. Veneau nașii, tinerii, tinerele, și se dansa în curtea miresei până târziu, în timp ce nașa și cu femeile din partea ei făceau închinăciune voalului cu beteala de pe cap. O punea provizoriu pe capul miresei și o așezau apoi la locul ei așteptând ziua nunții. În noaptea de sâmbătă spre duminică mirii dormeau separat ca să le meargă bine în viață și să fie curați la împărtășania cununiei. A doua zi, pe la prânz, se începea nunta. Veneau muzicanții acasă, făceau o horă, apoi primeau din partea mamei băiatului o tavă cu colac, prosop, gaină, vin, și cu o parte din nuntași mergeau să-i aducă pe nași. Acolo se ofereau darurile și nașul, după ce își omenea oaspeții, plecau împreună spre casa miresei. Între timp fetele își ajutau prietena să se îmbrace, o încurajau și în gândul fiecăreia venea neașteptat întrebarea „…oare când și nunta mea?”
Muzicanții, nașii și nuntașii cu tot alaiul, cu cavalerul de onoare, care aducea pe o tavă voalul miresei, se întorc din nou la socrii mici urmăriți cu emoție de prin toate curțile de bătrâni și bătrâne care se gândeau ce repede a trecut viața lor. Ajunși din nou la socrii mici, din nou sunt omeniți, iar nașa cu femeile intră în casă unde, pe un scaun cu pernă, în fața oglinzii, mireasa este gătită în timp ce muzicanții cântă Ia-ți miresă ziua bună… Fiecare își șterge pe furiș o lacrimă… și fiecare are motivul său. Eu am plâns de-adevăratelea. Credeam că mătușa Gafița nu mai vine deloc acasă, iar eu o iubeam. Dar cel mai mult plângea mama fetei care se desparte de fiica ei și o dă altei mame. Urmează ritualul de a face cruce cu voalul miresei peste cap ca să fie binecuvantată. Pantofii sunt aduși de ginerică și trebuie să o încalțe în timp ce mireasa se preface că îi sunt prea mari și cavalerul de onoare trebuie să pună bani înăuntrul lor ca să-i intre în picior. Este momentul să intre mirele care trebuie să o ridice pe mireasă cu scaun cu tot, moment în care mirii sunt felicitați de nuntași. Mireasa pune flori în piept nașilor, părinților, socrilor, iar domnișoara de onoare celorlalți invitați. La băieți se pune în piept și o batistă, iar domnișoarele apropiate de mireasă sunt legate la mână cu batice. Mirii sunt opriți în prag și sunt scoși din casă cu un prosop de soacra mică. În curte, pe o bancă se așează nașii, socrii mari și socrii mici și în fața lor pe un covor sunt așezați în genunchi tinerii. Este momentul iertăciunii. Un unchi mai în vârstă sau bunicul, spune Tatăl Nostru și tinerii sărută mâna părinților și nașilor de care sunt binecuvântați. Apoi nașa rupe colacul pe capul miresei și îl aruncă în formă de cruce la nuntași. Se cântă hora miresei… și aici sunt omeniți cu vin și cozonac.
Mirii cu tot alaiul pornesc spre biserică unde sunt cununați fiind prezenți toți cei care îi iubesc. Și aici, în biserică, fiecare urmărea ce-i plăcea… noi, copiii, așteptam cel mai mult momentul când nașa arunca grâu și bomboane înfășurate în staniol deasupra mirilor și noi ne aruncam pe jos, printre picioarele nuntașilor să adunăm cât mai multe. La ieșirea din biserică sunt așteptați cu o găleată de apă în care nașul trebuie să pună bani și apoi să verse găleata. Este momentul în care nașul plătește pentru onoarea pe care o are de a cununa o tânără familie. Se întorc la locul unde se desfășoară petrecerea. Aici oamenii nașului sunt ospătați, iar tineretul dansează. Din nou, nașii sunt conduși acasă cu muzică și apoi aduși înapoi. Începe nunta propriu-zisă.
Și noi, copiii, eram neobosiți de mersul după nuntași încolo și încoace. Ne minunam de spectacolul făcut chiar de sătenii noștri care erau altfel la o sărbătoare… chiuiau, ziceau strigături, iar tinerii dansau înaintea mirilor și nașilor, persoane foarte importante la o nuntă.
Primul moment este Hora stolnicilor, cei care servesc… Soacra mică, în mijlocul horei, dăruiește fiecăru stolnic un șorț… apoi nașul spune Tatăl Nostru și câteva vorbe de bun venit mesenilor și o urare de început bun în căsnicia tinerilor și neaparat urarea: „Ca la anul să ne chemați și la botez!” și începe masa, glume, hora, sârba, geamparaua… și darul… Pe atunci darul era mic… mai mult se dăruiau animale, păsări, pește de la pescari.
Spre dimineață se făcea legătoarea miresei… adică se dădea jos de către nașă voalul miresei și i se punea un batic, semn că mireasa a trecut la alt statut, de la cel de fată la cel de femeie… mireasa pune voalul ei pe capul unei prietene ca să se mărite după ea… și aruncă buchetul cu spatele la grupul de fete. Cea care îl prindea, se mărita în curând.
După legătoare se cânta Hora miresei la care participă fetele și femeile măritate care dansează cu mireasa oferindu-i bani.
A doua zi se organizeaza Borșul… vecinii, prietenii aduc găini, legume și din aceste daruri se pregătea borșul pentru dregerea după nuntă. Acum se fac glumele adevărate, se maschează femeile în țigănci, mirese, socrii sunt plimbați pe măgar, cu roaba, trec peste foc și alte glume. Bunicul Ghiță și Tata Doi cum îi spuneam eu, era fratele bunicului și făceau la toate nunțile un spectacol… jucau pe casă, acum avea muzică chiar în casa lui… fluierul și solzul de pește ale unchiului Tică.
Dacă unul din miri este cel mai mic copil al unuia din socri, se face și momentul Spălatului picioarelor. Părinții sunt spălați la picioare de către copii și apoi primesc daruri din partea acestora… și nunta durează cam toată săptămâna pentru diverse motive… să ajute să se spele vasele, să se strângă cortul, să se mănânce sarmalele, să se mai guste vinul… și câte prilejuri de bucurie poți să găsești atunci când oamenii sunt de omenie!
…Și mi-au plăcut atât de mult obiceiurile nunții în satul meu încât, atunci când am făcut nunta fetei noastre, am organizat-o exact ca la noi în sat, doar sunt nepoata bunicii mele și i-ar fi plăcut mult să vadă cu ochii ei ce am învățat de la ea! Dar sunt sigură ca a văzut!
Ei, cam așa sunt nunțile pe la noi, în satul de pe malul Dunării, văzută cu ochii mei de copil, cu bucuria și cu ochii mari de emoție și mirare!

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *