Bună dimineața,dragi colege!
Astăzi o să vă povestesc despre…CORDONUL DE MĂTASE
După ce fiica noastră, Oana, împlinise teri ani, o luam cu mine la grădinița unde lucram atunci. Mă feream să o înscriu la clasa mea gândindu-mă că era mai bine așa și că ar asculta mai bine de altă educatoare.
Astăzi îmi vine în minte o întâmplare de la Grădinița numărul 15, acolo unde lucram pe atunci. Îmi plăceau grădinița, colectivul de educatoare, copiii din cartier și nu mai spun de doamna directoare, cu un potențial din toate punctele de vedere. Pe atunci soțul dumneaei era politic bine poziționat, școala și grădinița dispuneau de materiale didactice, iar doamna directoare era o profesoară cum puține erau atunci. În școala de care ținea grădinița unde lucram se organizau destule ședințe și se evalua periodic activitatea didactică a educatoarelor, învățătoarelor și profesorilor și se făceau aprecierile după meritul fiecăruia.
Și cum am amintit de ședințe, povestesc o întâmplare destul de comică.
Acum când mă gândesc, am ieșit destul de bine atunci, neșifonată ca să spun așa. Ca să ajung la grădiniță trebuia să iau autobuzul și de multe ori din cauza asta se întâmpla să mai întârziem, mai ales educatoarele care foloseam transportul în comun.
În una din zile nu am apucat autobuzul și am venit cu următorul liniștită pentru că știam că una dintre colege trecea pe la clasa mea până ajungeam eu. Însă când am ajuns la intrarea în grădiniță, mi s-a părut mie că este prea liniște, așa că pășeam încet-încet, mai mult pe vârfuri fără să mă vadă nimeni. A ieșit în fața mea femeia de serviciu și mi-a spus speriată că doamna directoare, cu încă doi domni, sunt în clasa mea.
Într-o fracțiune de secundă mi-au trecut prin minte tot felul de planuri care să mă scoată din situație. Și din toate l-am ales pe acesta.
Am mers repede în sala de sport, unde aveam depozitate tot felul de obiecte necesare educației fizice, mi-am lăsat acolo pardesiul și am selectat câteva din ele destul de credibile, chipurile urma o lecție de educație fizică foarte pregătită.
Am intrat cu toate materialele direct în clasă ca și când de-abia ieșisem de acolo, am salutat cu respect pe toată lumea. Doamna directoare a intrat în jocul meu și a început să îmi vorbească, ca și când ne mai întâlniserăm în dimineața aceea.
– A, ce faci? Văd că te pregătești pentru activități, rebăgându-i în seamă pe inspectori ca să nu le dea timp ca să își facă vreo părere sau să spună ceva, apoi a continuat. Să știți, domnilor inspectori, că doamna educatoare este deosebită. Dar nu o văd pe fetița ta, lipsește astăzi?
– Nu am adus-o astăzi, nu este nimic serios, este doar puțin răcită și am lăsat-o la verișoara mea, cea care a avut grijă când era mică, am spus eu.
Ne-am întreținut puțin cu diverse, ridicându-mă în slăvi că „ce educatoare sunt”, inspectorii și ei mulțumiți, dar mai ales uimiți că se face atâta carte în micuța noastră urbe, hotărâți să ducă mai departe în capitală vestea despre școlile din provincie. Cu astfel de păreri despre școala din provincie, probabil le creștea punctajul și unde mai pui masa, plata transportului și alte avantaje, au plecat bucuroși din grădiniță după directoare.
Credeți că am scăpat doar cu asta?
Imediat ce au plecat inspectorii, doamna a înțeles despre ce era vorba și ne-a adunat pe toate educatoarele în cancelarie ca să ne spună câteva vorbe, și atunci când se supăra vorbea chiar neaoș, iar când își dădea drumul nu se mai oprea. Nu vreau să le repet, doar traduse ușor:
– Mă păcăliți voi pe mine așa?!
Toate colegele ne uitam una la alta, dar doamna se uita în ochii mei și cu voce tare spunea:
– Credeți că mă duceți, nu?! Mă, da n-am cum să mă supăr! Tare-mi place atunci când omul este deștept și iese din încurcătură frumos!
Repede a trecut peste toate și a spus cu ton de director:
– Astăzi la ora 5 după-amiază avem ședință în școală.
Toate colegele ne uităm una la cealaltă și ne întrebam din priviri.
Ce se întâmplase, nimeni nu știa, dar eu mă simțeam cu „musca pe căciulă” și tăceam chitic.
Ședința anunțată m-a cam pus pe gânduri și în sinea mea îmi făcusem planul să ies din situație. Doamna știa că Oana este bolnavă, așa că am stat frumușel acasă cu fiica mea. Însă cum întotdeauna minciuna iese la suprafață și „are picioare scurte”, a ieșit totul la iveală.
Sâmbătă, așa pe seară, când se mai domolise căldura, am ieșit la plimbare cu fetița mea cât se poate de sănătoasă și veselă prin parcul din Piața Nouă. În fața noastră s-a oprit chiar doamna directoare. Când am văzut-o „am dat în bâlbâială”. S-a făcut că nu observă schimbarea mea și m-a întrebat normal, fixându-mă foarte atent:
– De ce nu ai venit ieri la ședință?
Eu, roșie ca racul, am mormăit ceva:
– Știți… că Oana a făcut temperatură mare, de la gât și am fost nevoită să plec de urgență la spital, tocmai la ora când aveam ședința.
Oana, urmărindu-ne discuția, uitându-se la mine cu ochii mari de mirare mi-a spus cu reproș:
– De ce minți, mama? Am stat acasă, nu-ți amintești?
Doamna s-a prins despre ce este vorba și i-a spus fetiței mele câteva cuvinte de îmbărbătare, a salutat și a plecat repede lăsându-mă să mă zbat ca „un pește pe uscat”, după cum spune bine vorba din popor.
Și furioasă, am plecat spre casă trăgând-o pe Oana de mână, mai mult smucind-o și pentru prima dată amenințând-o.
Speriată venea după mine și-mi spunea:
– Tu m-ai învățat să nu mint.
– Ai să vezi tu ce bătaie iei de de la mine. Și chiar m-am gândit să îi trag pe loc acolo bătaia promisă, dar nu se cădea, era totuși prea multă lume în parc.
Așa că am amânat bătaia în prima scară de bloc, dar cum și acolo erau ochi pe noi am lăsat-o pentru acasă și încă de pe drum i-am spus:
– Când ajungem acasă, îți alegi singură obiectul cu care vrei să te bat!
Ajunsă acasă, supărată m-am apucat de călcat rufe ca să mă mai liniștesc. Timpul trecea și încet-încet și eu vedeam situația cu alți ochi.
– Hai, Oana, ce faci? Adu-mi cu ce să te bat!
Și parcă o văd pe fetița mea cu ochii de culoarea mierii că vine spre mine cu un cordon de la o rochie de mătase.
– Hai, mama, bate-mă!
Și atunci, atingând-o ușor cu cordonul de mătase, i-am spus prima taină a familiei, pe înțelesul ei:
– Sunt situații când ca să salvezi ceva se spun uneori și niște minciuni nevinovate, cum a fost astăzi, iar tu chiar erai răcită și eu am vrut să stau acasă cu tine, să te răsfăț și să văd cum îți este.
Ne-am îmbrățișat și am avut momentul nostru, unde nu mai intra nimeni din afară.
Eram doar noi, mama și fiica.