Zâmbiți vă rog!

Zâmbiți vă rog!

O SCRISOARE CU ÎNCURCĂTURI

Se apropia Paștele și forfota vacanței de primăvară era în plin, tocmai acea vreme când ne făceam deja tot felul de planuri pentru vacanță mai ales că de Paști trebuia să avem haine noi, altfel te călca Măgărușul. Nu-mi amintesc dacă a fost cineva călcat de Măgăruș, dar era bine totuși să ne ferim de el în acea perioadă.

Știam că mama îmi cumpăra haine, dar de data aceasta am vrut să-i sugerez cam ce vreau și mi-am făcut timp să-i scriu o scrisoare, chiar lacrimogenă, în care îi spuneam în cuvinte cât mai potrivite ca să nu „bată la ochi” ce vreau să-mi cumpere. Și, luând-o mai pe ocolite, i-am spus că am găsit la un magazin de haine o rochie frumoasă. Și ca să-mi întăresc spusele am continuat că este din material trainic, este verde, culoarea mea preferată, îmi stă bine, destul de ieftină, care o să-i placă mult și am continuat, destul de nesigură, dacă poate să-mi trimită bani ca s- o cumpăr. Și ca să pară o treabă adevărată, i-am mai scris că e ultima și că, la rugămintea mea, vânzătoarea a pus-o deoparte pentru mine. Ușurată, am plecat s-o pun la poștă, bineînțeles cu bilet de voie de la pedagogă, altfel nu puteai să ieși din internat.

Și, cum mergeam cu scrisoarea în mână fericită și aproape sigură că mama îmi va trimite banii, în fața poștei mi-a ieșit în cale chiar doamna dirigintă Borzea Ioana pe care am salutat-o timid și, cum mă simțeam cu „musca pe căciulă”, i-am arătat scrisoarea să nu creadă că sunt prin oraș la vreo întâlnire. Spășită, am spus că „o trimit lui mama”.

Atât mi-a trebuit, că doamna dirigintă „zici că a luat foc” și supărată mi-a spus:

  •  Ai nota patru la limba romănă! Luni să mă aștepți cu lecția învățată.

Nu știam ce să mai cred! Ce-am făcut, cu ce am supărat-o pe diriga? Și așa nedumerită cum eram, am pus scrisoarea la poștă, fără să mă mai gândesc ce o să se întâmple mai departe la liceu, pentru că atunci rochia era interesul cel mai mare pentru mine.

Ca să mă mai liniștesc și să mă gândesc la cele întâmplate, am luat-o alene spre internat bucurându-mă totuși de vacanța care se apropia și de rochia pe care mi-o doream atât de mult.

Am ajuns la internat și le-am povestit colegelor despre întâlnirea cu profesoara și de nota patru pe care o să mi-o pună luni direct în catalog. Însă, când m-am gândit că o să-mi scadă media, și aveam note mari la limba română, am început să plâng. Mă simțeam nedreptățită!

Colegele de cameră ca să mă susțină m-au pus să povestesc în amănunt toată întâmplarea, poate și din dorința să se apere de o astfel de situație. Cu profesorii nu știi niciodată, au stiloul în mână.

Și atunci Florica mi-a spus:

  • Gata, știu de ce! Ai spus că „trimit scrisoarea lui mama”. De-asta te-a pedepsit doamna profesoară, pentru că ai folosit limbajul familial.

Da, chiar așa, în săptămâna aceea învățasem la gramatică genitivul și dativul. Atunci am înțeles de ce se supărase. Eu credeam că doar în scris trebuie folosită forma corectă.

A doua zi, am așteptat-o pe doamna dirigintă pe holul liceului la intrarea în clasă și, destul de rușinată, i-am spus că am înțeles de ce vrea să-mi pună nota patru. Am văzut că dirigăi i se muiase vocea și totuși ca să nu treacă peste cuvântul ei m-a ascultat la gramatică lecția cu genurile. Norocul meu este că toată duminica am învățat la limba română și pentru că am învățat cazurile, doamna profesoară a considerat că am învățat lectia de gramatică și nu a avut inimă să-mi scadă nota.

Atunci am înțeles că un bun profesor îți poate da o lecție oriunde: în clasă, pe stradă, în recreație, și m-am gândit ce mult semăna doamna dirigintă cu bunica Ioana. Oriunde și oricând avea ceva de învățat pe cel care voia cu adevărat!

Și atunci totul s-a terminat cu bine! Mama mi-a trimis bani să-mi cumpăr rochia, doamna profesoară m-a iertat pentru greșeala cu „lui mama” și chiar Măgărușul a plecat la altă casă, unde găsea pe cineva ca să-l calce!

angela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.