PĂZEA!

HURUPȚII MĂNÂNCĂ SEMINȚELE DE

FLOAREA- SOARELUI!

Crescusem și îmi plăcea să mă întâlnesc cu verișorii din partea tatălui meu și ocazia a venit pe nepusă masă, când  băbica a  fost nevoită să plece din sat în Chilia ,satul ei natal, pentru niște treburi urgente de familie .Și ca să lase  totul în ordine acasă a trimis  vorbă prin pădurarul care venea și pe la noi în sat, că îi roagă pe părinții mei să mă lase la ea o săptămână  ca să stau împreună cu verișorii mei din Tulcea, Pașa și Stelică ,pe timpul cât ea lipsea de acasă.

Am plecat împreună cu ai mei cu căruța  spre satul băbicăi. Mama mi-a pus câteva haine pentru schimb și căte ceva de-ale gurii și  m-au lăsat la băbica împreună cu verișorii din Tulcea. A doua zi  după ce  și-a pregătit bagajele de plecare și a pus totul  în ordine , nu a plecat de-acasă până nu ne-a dat ultimele lămuriri despre rostul casei , în limba ei mai pocită, pe jumătate românește, jumătate haholește  ca să înțeleg și eu, verișorii mai înțelegeau puțin vorba băbicii, dar  la noi în casă nu se vorbea hahola.

Oricum, ce am înțeles era  că  trebuia să avem grijă  de casă, de animalele și păsările din curte ,dar mai ales să fim ” cu ochii în patru ” la  hurupți care mănâncă semințele de floarea- soarelui din grădină.( din semințele vândute băbica își sporea veniturile),însă, dacă avem vreun necaz să mergem la unchiul Lefter și mătușa Dunea și să le spunem lor,că  ea a lăsat vorbă ca ei să ne ocolească  pe timpul cât lipsește .

Cum a plecat, noi ne-am făcut planul de bătaie: ce să facem până vine acasă  ca s-o bucurăm. Și ne-am gândit ca să facem curățenie lună în toată casa și , fără să mai pierdem timpul, am început cu saltelele de pe pat care erau umplute din paie de ovăz .

Am scos paiele vechi  și am băgat altele curate pe care le-am luat din saivanul vacilor, le-am împrospătat cum s-ar spune.  Parcă și văd eram plini de praf pe sprâncene și gene, pe față , ne intra în gură, în nas. Ne opinteam  ca să le băgăm în salteaua cusută din pânză de sac, cu multă sârguință, însă până la urmă, după mult efort ,le-am așezat cumva. Miroseau a iarbă uscată, ce-i drept mie îmi plăcea tare ,chiar dacă paiele erau mai lungi, nu mai găsisem prin curte paie de ovăz și le- am umplut cu resturile de paie găsite în saivan.  Când am terminat , eram zgâriați pe mâini, pe picioare și  nu ni se mai cunoșteau nici sprâncenele de praf, dar făcuserăm treaba poate mai bine și ca ea.

Când am luat saltelele  de pe pat, am văzut că  sub  o saltea erau  teancuri de hârtii rupte din ziare ,pe care le-am dus la privata din fundul curții, unde mai  văzusem hârtii  la fel. Ce-a fost mai greu terminaserăm și eram tare mulțumiți de treaba făcută!

A doua zi , cu forțe proaspete, ne-am apucat să spălam și toate țoalele de cârpe la Dunăre,unde aveam apă destulă.Dar,ca să facem treaba gospodărește mai întâi le scuturam  bine de praf, eu și verișoara mea le apucam de câte un capăt și la comanda lui Stelică 1,2,3 le scuturam și din ele ieșea praful,de nici nu ne mai vedeam,apoi le așezam pe o scândură  mai lată  pe malul apei și cu  o bucată mare de săpun de casă, cu miros de izmă,  și cu o perie le frecam , pe o parte ,apoi întorceam preșul pe cealaltă , iar cel care până atunci stătea, lua locul la spălat și le clăteam în apa din Dunăre bine, ca să nu mai rămână niciun pic de spumă.Eram uzi,transpirați,dar fericiți! Vapoarele care treceau pe Dunăre făceau valuri care ne răcoreau și ne plăcea mult, mai ales la căldura de la amiază ,apoi le storceam cu puterile noastre și le puneam la uscat pe gardul din scânduri de la drum.Până seara erau uscate!

Nu le puneam imediat pe jos și așteptam  până aproape când  se întorcea băbica,ca să le vadă curate..

Pe Stelică îl lăsam de pază , ca să aibă grijă ca ciorile(hurupți) să nu mănânce semințele  de floarea- soarelui, care erau tocmai în acea perioadă când se coceau. Mai târziu am aflat că de fapt ”hurupți” sunt vrăbiile…

El avea misiunea  să tragă de sârma de care era legată darabana  legată de un par înalt din grădină,gălăgia se auzea până la noi.Cum termina cu  alungatul ,Stelică venea să ne mai dea o mână de ajutor.

Dacă tot am spălat țoalele, ne-am gândit să dăm  și cu muruială pe jos în camere .Atunci podeaua era lipită cu baligă de cal și pentru asta a trebuit să ne trezim într-o dimineață să mergem la margine unde erau vitele, aveam o găleată cu noi și adunam baliga proaspătă pe care o făcuseră în dimineața aceea caii,mai încurcam puțin  baligile de cal și vacă,dar am văzut chiar pe viu care era de cal.Stelică era cel norocos, el căra găleata și eu cu verișoara mea  mergeam în urma cailor, adunam baliga și o puneam în găleată ,dar și aici  trebuia să fim printre primii să adunăm că în acea perioadă  toată lumea își făcea curățenia pentru iarnă.

Muruiala o făceam într-un lighean în care puneam:pămînt , baligă de cal și apă și ca să fie bună pentru lipit, trebuia să fie de consistența unei vopsele ,atunci dădea  luciu podelei și  nu mai spun de mirosul proaspăt de curățenie și de balegă .

La treaba cu muruiala  eram cea mai pricepută , știam rostul cu pământul și, încă de mică,  eram ajutorul mamei la munca cu lipitul, făcutul boțurilor și a chirpicilor .

De mâncat, nu mai mâncasem ca omul,  să ne așezăm  și noi la masă  tihniți. Doar ce găseam prin grădină,roșii, ardei ,iar pepenii erau  mâncarea noastră de bază atunci, ei ne țineau de foame și sete și mai ne amăgeam foamea, cu semințele prăjite  pe care băbica le vindea. Prin casă avea destui săcuți de tifon cu semințe prăjite din care mai luam câte o mână, ca să ne mai  pierdeam vremea și să păcălim foamea.

Băbica strângea un bănuț și din vânzarea lor ! În fiecare dimineață  se ducea la vapor cu coșul în care avea săcuții cu semințe și oamenii cumpărau ca să le treacă  plictiseala până la Tulcea.

Băbica pusese  pe o bucată  de pământ, pe lângă canal, pepeni și căuni și noi, după ce mai terminam cu roboteala prin curte, ne duceam acolo. Mergeam pe tarlaua de pepeni și  alegeam câte unul  pentru fiecare, ne uitam la cârcelul de lângă codița care lega curpenele și, dacă era uscat,  atunci pepenele era copt. Căutam un loc la umbră sub o salcie pe malul canalului și cu un pumn sigur spărgeam pepenele în două. Era roșu, zemos și bun! Mâncam de la el doar cocoșul  care  nu avea semințe ,iar cojile cu miezul care mai rămăseseră pe ele, le aruncam în apă . De pe marginea canalului, urmăream cum se repezeau spre ele peștisorii și în următoarea clipă  în jurul cojii se aduna un banc de pești.

Stelică ,mare meșter la pescuit, arunca chipcelul  chiar pe sub ei și când îl ridica în lumina soarelui străluceau în toate culorile peștișori mai mici sau mai mari, zbătându-se să iasă din plasă. Ne chinuiam să-i scoatem  din plasă, într-o găletușă cu apă , dar câte unul mai iute ne scăpa din mână și ne bucuram,că se întorceau la casa lor ,apa!

Seara veneau pe la noi chiochea Dunea și unchiul Lefter ca  să vadă ce mai facem, ne aducea  o grămadă de plăcinte pe  o farfurie de tablă cu flori ,ne  întreba  cum a fost, ce-am mai făcut și noi îi arătam bucuroși treburile pe care le făcusem.Mătușa era tare darnică cu laudele și, cred că pe bună dreptate ,iar noi nu ne mai încăpeam în piele de fericiți ce eram. Însă , după câteva zile, parcă am fi vrut să mâncăm și o mâncare caldă , salvarea noastră era tot mătușa care era mai aproape de casa băbicii și am rupt câteva crăițe din curte să facem impresie, că doar mergeam în vizită la o mătușă și așa se cădea.Speram  că ne invita și pe noi la o mâncare caldă.! Am fi mâncat și cu ochii o ciorbă rusească cu toate legumele proaspete din grădină ,dar  dacă era și o supă de găină tot era bine.

Pe timpul verii  nu prea mai găseai pe nimeni pe-acasă, ba erau la făcut chirpici sau boțuri pentru construcțiile din baltă, unde era nevoie mereu ca  să repari  ceva și  trebuia să fii tot timpul acolo, că se coceau  pe rând  legumele ,pepenii,căunii  și altfel deveneau hrană pentru păsările cerului sau o agoniseală ușoară pentru cei în trecere pe-acolo. Când am ajuns la casa mătușii,  ne-am făcut curaj să strigăm la poartă tare ca să se audă până în fundul grădinii. După ceva timp , uitându-ne peste gard dacă nu se vede cineva prin grădină, a ieșit din casă unchiul Lefter somnoros și bucuros că ne vede și ne-a lăudat pe fiecare în parte :că suntem cuminți, înalți, frumoși ,harnici,că am făcut atâta treabă la băbica. Bravo, nepoților, să fiți sănătoși!

Nouă ,însă, nu prea ne păsa de laude  ca să zic așa, ne sticleau ochiii de foame .S-a scuzat că mătușa nu este acasă și s-a oferit să ne pregătească o omletă de ouă cum știe el s-o facă și în felul lui pontos ne-a spus: O să vă lingeți pe degete, nu alta!

L-am așteptat  în tinda casei ,uitându-ne la tablourile de pe perete cu unchiul și mătușa mire și mireasă si alte amintiri,doar așa ca să umplem timpul!

Am văzut că întârzie ,dar m-am gândit că durează până aprinde focul la plită, până face surcele, să spele tigaia, să bată ouăle. După un timp, a venit cu  fața toată numai  zâmbet și se uita la noi atent, ca să vadă impresia noastră despre cum arăta omleta, cum mirosea. Nouă ,însă, ,ne ghiorăiau mațele și am luat în grabă furculițele pe care le adusese din bucătăria de vară  și  pe care le ștersese tacticos cu un ziar  chiar în fața noastră și direct din tavă am început să înfulecăm!

Făcuse o omletă destul de mare, cam din  douăzeci de ouă .Ne-a lăsat să mâncăm și după ce ne-am potolit foamea, unchiul ,făcându-ne cu ochiul ,ne-a spus că a păcălit cloșca care stătea pe ouă cu câteva boabe de porumb ca să se ridice de pe cuibar.

Atunci am înțeles că din ouăle pe care le clocea ne-a făcut omleta.  Și ca să se scuze ne-a spus amuzat că nu a găsit prin casă alte ouă și  el nu știa unde sunt cuibarele găinilor,asta-i treaba femeii .

”Dar nu vă îngrijorați, am văzut-o pe Dunea că a pus cloșca ieri seară, la clocit.”!

Ne-am cam speriat puțin, dar omleta merita toate laudele! Am plecat spre casă mai liniștiți și ne-am bucurat că ciorile nu prea mai dădeau târcoale  grădinii, doar, ca niște zvârlugi, vrăbiile  își făceau drum când în grădină ,când în pomi. Nu prea le băgam în seamă, noi  urmăream ciorile , eram bazați  pe darabana din grădină și siguri că nicio  cioară nu făcea stricăciuni.

Curățenia era făcută și o așteptam pe băbica a doua zi, nerăbdători, ca să vedem ce-o să zică de treaba  pe care am făcut-o ,dar o așteptam și  cu darurile pe care o să ni le aducă de la Chilia  sau din Tulcea ,că se oprea  și acolo.

Am așteptat-o pe băbica la ponton să o ajutăm cu bagajele, ne-a îmbrățișat bucuroasă în felul ei ,vorbindu-ne alintat…ioi, ioi, devocica și ioi, ioi hlopcic…am observat, că se înroșise puțin la fată când a intrat în casă  și  a văzut că am schimbat paiele  din saltele și ca să se convingă de ceva  știut doar de ea, a ridicat salteaua și-atunci am văzut-o că și-a pus mâinile pe  cap și se plângea tânguit.. ioi, ioi, ioi… am sărit repede să-i dăm ajutor, dar a plecat în grădină , să vadă floarea- soarelui. Pălăriile florii -soarelui erau aproape goale , mâncate de vrăbiile din curte care făceau zboruri dese prin grădină..

Și noi care credeam că hurupți  sunt ciorile! Dar nu poți să le știi chiar pe toate!

Ne-am culcat supărați și am hotărât că a doua zi dimineață să plecam spre casă cu vaporul , eu mă opream în satul meu și verișorii mei  plecau mai departe la Tulcea. Toată seara ne-am uitat chiorâș la băbica… Nu am vrut  să mâncăm ,dar nici să vedem ce ne-a cumpărat…Dar noaptea, care este un sfetnic bun, ne-a limpezit gândurile. ”Să plecăm chiar acum când a venit băbica și ne răsfăța..”!

Ne târnâiam prin pat , prefăcându-ne  că dormim, de fapt așteptam să ne roage să mai rămânem și printre ochii mijiți  la pândă, am văzut-o pe băbica intrând în casă cu teancul de ziare de la privată, pe care-l găsisem sub saltea. Era bucuroasă că a găsit  ziarele  de sub saltea, nu i-a mai păsat prea mult de floarea- soarelui( am aflat mai târziu că prin ziare avea ascunși banii pe care-i strângea din vândutul semințelor și ce mai vindea din curte și grădină.

În dimineața aceea  ne-a răsfățat așa cum știa ea mai bine: ne-a făcut varenichi,  supă de găină, compot de pere și ,după o așa zi ,nu aveam cum să nu ne mai prelungim vacanța.

În vara aceea, am ajutat-o mult pe băbica la toate treburile, mai ales că rămăsese singură. După  munca prin curte, mergeam la tarlaua cu pepeni ca să facem mierea de pepeni. Acolo avea o plită  făcută din chituci de bușteni uscați. Noi o ajutam ca să adune pepenii copți și îi duceam lângă băbica, care , într-un ceaun mare, punea miezul de la pepeni peste care arunca  din ochi câțiva pumni de zahăr și cu un linguroi mare de lemn,  mesteca de zor miezul de pepene din care ne făcea dulceața sau mierea de pepene, un dulce  care ne plăcea mult. Și, ca să-i fie mai ușor, o  mai ajutam  și  la strâns găteje, vreascuri , coji uscate  pentru foc de la buturugile de pe marginea canalului.

Aruncam între timp și un chipcel la care vărul meu, Stelică ,era foarte priceput și pentru seară aveam asigurată mâncarea la plita improvizată din doi chituci si o tablă. Coceam peștii pe tabla încinsă și așa încă fierbinți îi luam direct de pe plită și-i mâncam. Erau sățioși și foarte gustoși! Mirosul de pește copt, de mâl, de iarbă, de flori de foc, de fum, parcă ne amețea. Ne adunam puterile  ca să udam grădina și obosiți ,abia târșindu-ne picioarele, plecam spre casă fericiți..

Vacanța era aproape pe sfârșite și ne pregăteam să plecăm spre casă cu vapor băbica  care se  învățase cu noi, își ștergea cu colțurile șorțului ochii pe furiș . Începea școala!  Când aproape să urcăm pe vapor, ne-a dat la fiecare bani ,ca să ne cumpărăm haine și, câte un coș împletit din răchită încărcat cu ce se găsea prin curtea ei. Mie din grădină îmi plăceau cel mai mult perele mălăiețe și puțin înecăcioase ,dar foarte gustoase, după care mă dădeam în vânt, nu alta.  După ce ne-a dat banii pentru haine  pentru tot ajutorul pe care i l-am dat toată vacanța, a spus: „nimic nu-i pe degeaba”. Asta mi-a plăcut întotdeauna la bunici ,că ne răsplătea munca.

Și atunci  copil  am înțeles ceva foarte simplu, pentru care nu ne trebuiau tratate ca să învățăm cum stă treaba.

Atunci lucrurile erau simple: să mănânci, să te îmbraci, să te încalți, trebuia să muncești!  Îmi amintesc cât de bine m-am simțit în hainele cumpărate din munca mea, pe care le păstram  curate și îngrijite…

Învățăturile de-atunci veneau simple, mai mult din exemplul celor care ne creșteau ca dintr-o carte și pentru toată viața!