Cufărul cu amintiri!

 O surpriză-n ceas de noapte!

Parcă simt și acum bucuria pe care mi-a făcut-o familia  din partea tatălui meu, Vasile, într-o zi de 20 ianuarie când îmi sărbătoream ziua mea de naștere. Nu știu cine a gândit această întâlnire,dar era o zi specială pentru mine că doar împlineam șaisprezece ani .

Îmi sărbătoream ziua   în plină iarnă. Și atunci iernile erau foarte geroase,Dunărea  era înghețată  tun și nămeți de zăpadă cât vedeai cu ochii.

De când  mă știu, mama îmi serba ziua de naștere cu mare fast.

Cu mâncarea stăteam bine, în beci aveam de toate:cârnații uscați și atârnați pe o funie ,borcanele cu carne la cavarma, bidoanele cu murături și varză, brânza la butoi, peștele uscat pe frânghie, jumările,slănina fiartă în zeamă de varză,coșul cu ouă,oalele cu smântâna grasă și tare ca untul, legumele așezate în lădițe cu nisip ca să reziste, merele învelite în ziare,  strugurii stafidiți și butoaiele cu vin roșu și limpede.

Pentru mama era chiar ușor  să încropească o masă,când avea  din ce face. Așa că ,toată săptămâna se pregătea pentru cei dragi. Nici nu mă trezeam bine că începeau vizitele, ba câte o vecină, bunica, mătusele și verișorii, nașele, fiecare venea pe rând.Mamei i-ar fi plăcut să vină toți odată , ar fi fost mai ușor ,dar nu era după ea , ci  cum își făcea timp fiecare dintre invitate.

Eu ,sărbătorita ,eram tare fericită ,pentru că fiecare avea o vorbă frumoasă pentru mine și primeam câte un  cadou și trebuie să recunosc , era așteptat cu nerăbdare .Fiind iarnă ,îmi făceam cea mai mare provizie de ciorapi din lână, pieptare, fulare, mănuși,căciuli.

Îmi amintesc că ziua de naștere în acel an a căzut într-o  sâmbătă. Eu, nerăbdătoare și fericită ,îmi așteptam cadourile,acum că eram mai mare s-au gândit să-mi dăruiască pe lângă ce-mi împletiseră ciorapi,căciuli, pieptare  și câte un ban legat strâns într-o batistă pe care să-i folosesc la nevoie.E greu când ești prin străini! spunea bunica.

Veselie,bucurie,însă când se adunau  mătușile laolaltă,începeau și discuțiile. Vezi că Angelica poartă rochiile cam scurte și pantalonii sunt cam largi .Asta mă supăra cel mai tare :când se băgau mătușile în treaba altora!

Și mamei  atâta îi trebuia ,idei ! Imediat  ce plecau mătușile avea grijă să stabilească niște reguli.Totuși,cât erau musafirii, eram scutită de morala mamei.

Ziua a trecut obișnuit ,cu bucuriile , contrazicerile și trăirile unei în familie.Plecaseră oaspeții spre casele lor și mama  își pregătea atacul împotriva mea:despre cum mă îmbrac, cum mă port, cum vorbesc și tocmai  când mă încărcam cu răbdare să primesc dojenile mamei,deodată auzim gălăgie la poartă și  până să ne dumirim ce se întâmplă curtea s-a umplut cu tineri .Printre căciulile căzute pe ochi, fulare, mănuși ,cizme, tropăit,ghiozdane în spate,erau verișorii și verișoarele mele de la Vulturul și Vaideei.

Veniseră cu căruțele  la ziua mea , urmând ca a doua zi , să plecăm cu toti spre Nufăru și de acolo spre Tulcea cu autobuzul,fiecare la liceul unde învățam.

Când i-am văzut,mi s-a umplut sufletul de bucurie.

Doamne ,ce frumoși erau! Înalți,blonzi și îmbujorați la față:Stela, Florica, Nelu,Marusea, Michea,Iordan era cel mai mare verișor al nostru ,care locuia în sat cu unchiul Dumitru  și atunci a venit cu harmoșca după el să facă puțină atmosferă între verișorii mai mici. Surpriza a fost unchiul Lefter care a venit sa-i aducă pe” țâncii” care cred că e ușor să pleci la drum prin zăpadă.„Eheii , ce știu ei? Iarna nu-i ca vara„ a spus unchiul sfătos.

În iarna de care povestesc, Dunărea era înghețată tun și  au trecut cu căruțele la noi ,gerul le înroșise fața și tropăiau din picioare ca niște căluți ca să se încălzească. Mama i-a invitat în casă și după ce s-au scuturat de zăpadă , s-au dezbrăcat și imediat le-a dat un pahar cu vin  de la temperatura camerei   să se încălzească.

Ne-am așezat la masă.Bine că încă nu plecaseră  acasă toate mătușile,că era de muncă cu atâția tineri sănătoși și cu poftă de mâncare după aerul rece de-afară. Și mama și mătușile nu știau cu ce să înceapă mai întâi;să pună la uscat ghetele ude, fularele, căciulile, hainele,să care mâncarea din cămară, pentru atâtea guri ,că erau flămânzi zici că  nu mâncaseră de- o săptămână.

            Căminul cald, gerul de afară,zăpada, căruța cu verișorii și căluții tropăind pe Dunărea înghețată,unchiul  Lefter cu grijă  aducându-și nepoții și nepoatele la casa fratelui său, mătușile,emoțiile zilei, mă făceau să plutesc  de fericită ce eram.

Ce de oaspeți dragi!!!

 După ce au mâncat,nea Iordan și-a luat  harmoșca și atunci dă-i veselie. Am petrecut până târziu.Problema era că iarna se făceau în casă doar două focuri.În tindă și în camera mare mama a așternut pe jos țoale,pături, plăpumi și ne-am așezat unul lângă altul. Zbenguiala,chicotelile înfundate, ca să nu ne audă mama și unchiul, ne-au trimis în lumea somnului spre odihna binemeritată. Cred că a  fost cea mai frumoasă noapte pentru mine   și verișorii mei. Între somn și veghe auzeam ca prin vis,  cum unchiul și mama vorbeau despre mine, cum se  descurcă cu taxele , animalele, că este destul de greu iarna,cu vitele, cu adăpatul, cu făcutul copcilor în Dunăre, când tata este plecat în baltă. E greu,dar bine că suntem sănătoși !  a spus mama.

În dimineața următoare, trăgeau de noi să ne trezim.

Noroc cu nea Iordan care a  început să cânte o geampara, care scula și morții.. Dispoziția vine, când veselia era la ea acasă. În casă era cald,mirosurile mâncării te îmbia din toate părțile și iar la masă.

 Cu greu am început să ne pregătim bagajele să plecăm spre Nufăru și de acolo spre Tulcea cu autobuzul. Mama a avut grijă sa facă fiecărui nepot sau nepoată  un pachețel și l-a ajutat pe fiecare să-și  pună  fularul ,căciula ,care se uscaseră între timp puse cu grijă de mama pe sobă la uscat că în nerăbdarea de a ne vedea ,toate erau aruncate prin toate părțile. A fost cea mai frumoasă petrecere de ziua mea.

Am plecat cu  două căruțe spre Nufăru ni se mai alăturaseră si alți copii din vecini Luca și Mihai. Pentru că era atât de ger, unchiul ne dădea voie să ne dăm jos din căruță și acolo joacă, bulgăreală, răs ,tropăit, bătut din palme și iar în căruță.

 La Nufăru ,unchiul Lefter a avut grijă să ne treacă  Dunărea să fie sigur că ajungem teferi  dincolo de unde luam autobuzul către Tulcea spre gazdele noastre.

Și mă gândeam ,cât de fericiți și protejați eram de părinții,unchii mătușile și vecinii noștri. Atunci,demult ,aveai pe cine să pui umărul la greu.

Și, chiar dacă eram săraci,încrederea și iubirea erau cea mai prețioasă avere pe care o aveam!

angela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *