GÂNDURI DE LA ANCUȚA

Nu prea știu cu ce să încep această așternere pe hârtie a gândurilor, ca sa exprim pe înțelesul cititorilor cele mai relevante fațete, finețurile ce o creionează atât de fidel pe Angela Dumbravă – prietena, pe doamna Angela Dumbravă -educatoarea, mentorul, consilierul, scriitorul, omul, pe mama Angela Dumbravă, soția, sora, mătușa, cumătra, nașa, etcetera.

Am cunoscut-o demult și parcă ieri, prin 2008 când, tânără educatoare, am fost repartizată prin concurs de titularizare, la Gradinița de Aplicație a Liceului Pedagogic, locul unde în urmă cu opt ani absolvisem secția învațător-educatoare.

Mă întorceam cumva acasă, dar nu m-am simțit acasă decât după ce am fost cumva asimilată de către doamna Angela ca fiind egală cu dumneaei, ca făcând parte din familia dumneaei, ca fiind parte din sufletul dumneaei.

Știu că acest lucru a fost reciproc, sentimente curate de admirație, sinceritate, curățenie sufletească, transparență, respect, pasiune pentru copii, dragoste pentru oameni, unindu-ne și atunci, și acum sau mai bine spus: de atunci și până acum.

Am cunoscut-o și am observat-o uneori voit, alteori involuntar în diverse momente ale vieții dumneaei: drumurile noastre de când s-au împletit, adeseori se conectează și interconectează, se întrepătrund în cadrul unor proiecte comune, când eram colege de catedră, de educație formală, dar de cele mai multe ori non formală, fie în calitate de „rivali” la concursuri, olimpiade, spectacole pe scenă, în căutare de parteneriate care să-i dezvolte și să-i pună în valoare pe copii sau părinți, în cadrul întâlnirilor cu părinții, al serbărilor, activităților pe care dumneaei le instrumenta și orchestra în calitate de educatoare, și de care eu, în calitate de părinte, mă bucuram, învățam, dar și furam meserie de la maestru.

Am observat-o, am simțit-o și în timpul activităților intime, din familie, când alături de fiica, soțul, surorile, cumnații, nepoții dumneaei era sufletul casei, antrenându-i și unindu-i pe toți, ținându-i legați de firul invizibil al dragostei, respectului, nevoii de apartenență la neam, la suflet.

Am observat-o și în calitate de invitat în casa mea, de musafir, printre ai mei: soț, copii, surori, dar și în calitate de prietenă în momente importante pentru mine: aniversarea mea sau a copiilor, nașterea, botezul, aniversarea vreunui copil al meu, la sărbători: Paște, Crăciun, zile onomastice, alături de familia mea, de prietenele mele, de cei dragi mie.

Am observat-o când îi era bine, când îi era greu, când avea emoții, când era temătoare sau încrezătoare, când deborda de fericire sau când avea spaime, temeri, suferințe, neputințe, când punea la cale proiecte noi sau când cu greutate încheia capitole demult începute.

Am observat cât de bine se comporta ca om.

Am observat-o și am simțit-o în toate ipostazele de mai sus, dar nici eu, nici dumneaei nu am știut, nu am făcut-o teatral, cu intenția de a demonstra sau dezgoli vreun adevăr ascuns. Am observat-o și am simțit-o și din nou știu că această observare făcută nu cu ochii, ci cu porii, cu sufletul, cu toată ființa a fost, din nou, reciprocă.

Am observat-o și când eu am debordat de fericire sau am fost răpusă de neputință, tristețe, eșec.

Nicicând nu s-a schimbat: același OM, integru, sincer, empatic, jovial, tenace, puternic, moral, cu tărie de caracter și coloană vertebrală, de la care poți învăța, de la care poți primi sprijin, de la care poți primi muștruluieli, dojeni și știi că are dreptate, că aceea e calea de urmat.

Este acel om, cum puțini mai sunt astăzi, cum poate vom avea șansa să se mai nască, cu iubire de oameni, cu iubire de Dumnezeu, cu iubire de țară, de glia strămoșească, de solul nisipos al satului dunărean, de valurile cu miros de pește al Dunării, cu respect pentru viață, pentru natură. Cu energie cât 50 de tineri, cu imaginație cât 1000, cu încredere și speranță în bine, cât 10000 dintre noi.

Acum, când spre tipar pornește a treia carte ce o are ca autor, mă minunez în continuare de unde-i vin cuvintele, cum s-au păstrat intact în memorie, situații și fraze ai căror protagoniști sunt generații trecute de 40 de ani de carieră didactică, de părinți și copii?

De unde atâta vâltoare și tumult într-o inimă care doar dăruiește, de unde atâta aplecare spre profesia de suflet, aceea de dăscăliță, căci prin ce scrie continuă să ne împărtășească nouă, cititorilor, lecții de viață, lecții de stil, lecții de moralitate, pilde și cunoștințe care să ne ajute să țintim mai sus, care să ne sprijine parcursul de dascăli, părinți, soți, oameni?

Răspunsul îl intuiesc.

De la Dumnezeu pesemne, care este parte din tot ceea ce este Angela Dumbravă. De la Dumnezeul, pe care îl iubește, îl acceptă și-l cheamă alături ca sfetnic în ceas tainic de ne răspunsuri și neputințe, din iubire, din tot și din toate!