Despre viață, destin, miracol
DESPRE NELINIȘTI, CURIOZITĂȚI ȘI DESTIN
Cam prin clasa a VII-a începuserăm să ne descoperim sentimente ciudate față de prietenii cu care până mai ieri alergam cu picioarele goale pe islazul și bălțile de la marginea satului. Începea să ne bată inima mai repede când eram lângă un anume coleg, voiam să-l vedem mai des și să fim mai tot timpul lângă el.
În aceste căutări, Ștefan , prietenul, vecinul și colegul meu de bancă, ne-a fost de mare ajutor. Bunica lui, Baba Chilina , era cea care descifra toate neliniștile tinerilor, femeilor și bărbaților din sat. Dădea în bobi, ghicea în cărți, dar, mai ales, deschidea și citea fiecărei persoane destinul și viitorul dintr-o carte moștenită de la mama ei, și odată cu cartea și darul de ghicitoare.
Firește că Ștefan crescând pe lângă bunica lui a învățat și el câte ceva din tainele ghicitului și chiar începuse să se dea mare printre noi. Ca să fie și mai convingător, ne-a spus că o să ia cartea de la bunica lui să ne ghicească din ea, dar are însă nevoie de ajutorul nostru. Cartea era destul de greu să fie scoasă din casă pentru că Baba Chilina o ținea sub cheie. Deci, din nou ne trebuia un plan! Așa că în una din recreații, ascunzându-ne de ceilalți colegi din școală, am gândit cum să facem.
Bunica lui Ștefan, pe lângă cititul în carte, mai vindea și semințe, de unde mai scotea câte un bănuț. Așa că am chemat-o la poartă să ne vândă semințe în timp ce prietenul nostru , prin fundul grădinii, a intrat în casă și a luat cartea de unde era ascunsă. Locul de taină unde ne întâlneam era păduricea de la marginea satului .Ștefan , vrednic și priceput asistent al bunicii lui , a scos cartea și a început să ne citească viitorul ca un adevărat cunoscător. Însă voia să se lămurească despre fiecare și pentru asta avea nevoie ne de date, când ne-am născut, pe ce dată, la ce oră, și cu ochii mijiți, se uita când în carte, când la noi și ne descifra câte ceva din tainele vieții noastre. Noi, unul lângă altul, stând turcește pe iarbă verde, îi sorbeam vorbele din gură. Ne lua pe rând și ne spunea despre soartă, cât vom trăi și câți copii vom avea, iar noi atenți să auzim ce spunea de fiecare, ca să facem legăturile. Nu cumva destinul era chiar lângă noi!
Timpul trecea și ghicitul îl cam obosise pe Ștefan. Nu este atât de ușor să ghicești din viața fiecăruia și deci avea nevoie neapărat de o pauză. Cartea trebuia dusă acasă, la bunica lui, până să se prindă că lipsește de la locul ei. Așa că ne-am vorbit să ne mai întâlnim și altă dată, și, la fel ca și atunci, am mers din nou să cumpărăm semințe. Babei Chilina îi cam creșteau veniturile în ultima vreme încât se mira ce noroc a dat peste ea. Din nou am „împrumutat” cartea ca să ne lămurim mai bine ce-i cu noi.
De data aceasta am hotărât să studiem cartea chiar în clasă. Cine se putea prinde! Era o carte. Și unde-i stătea mai bine unei cărți! Normal că într-o școală! Cartea era mare ca un ceaslov, cu copertele groase și filele îngălbenite de atâta vechime și mâini care au răsfoit-o. Trebuia totuși să o citim cu atenție și cu grijă față de alți curioși. Atunci ne-am gândit ca unul dintre noi să țină de „șase”. Ștefan, cu atenția unuia care știe multe, ne citea din carte, în palmă, chiar și în bobi. Viața noastră era în mâinile lui! Și în carte ne cădea că mai toți colegii noștri aveau o viață lungă, ne căsătoream, aveam câte patru sau cinci copii, alesul sau aleasa începea cu litera A, B, C. Și pentru fiecare altă literă, noi făceam legăturile, iar dacă se nimerea litera acelui sau aceleia pe care îl, o, iubeam, ne bucuram în gândul nostru și parcă zburam. După cum vorbea, șoptit, tainic, credeam toate vorbele pe care le scotea din gură. Că doar era nepotul Babei Chilina !
Eram atât de atenți la ce spunea Ștefan încât nici nu am văzut când a intrat diriginta în clasă. S-a bucurat pentru că citeam o carte, însă când a văzut că era o carte de zodii, i-am trezit curiozitatea. Și cine nu este curios despre soarta lui?! Doamna dirigintă le-a spus despre carte și celorlalți profesori tineri. Așa că Ștefan a început să-și mărească clientela și să citească doamnei diriginte, dar și celorlalți profesori tineri, pentru că și ei, ca și noi, își puneau întrebări despre viață, destin, miracol. Și vă întreb… cine nu-și pune?!
Din copilăria mea… cu dragoste!