LOCUL DE TAINĂ DIN GRĂDINA BUNICII

Și pentru că v-am povestit despre locul de taină din grădina bunicii, în cele ce urmează o să vă povesestesc și cum a fost descoperit. De fapt, toată lumea din casă știa de el, dar acceptau, eram la gradiniță.

Începusem școala. Primele zile, stat în bancă, mâinile la spate, scris liniuțe, cerculețe, gândurile mele zburau spre păpușile mele din căsuța mea din grădina bunicii. Și-atunci mi-a încolțit gândul salvator. În fiecare dimineață plecam spre școală, când ajungeam spre ulița care ducea spre casa bunicii, mă uitam în stânga, în dreapta, și tiptil, prin spatele grădinii, mergeam la locul meu.

Și acolo începeam joaca. Îmi aliniam păpușile din cârpe colorate și hazlii pe păturică și începeam lecțiile cu ele. Eram educatoarea. Le spuneam povești, le învățam să construiască căsuțe din stuf și le învățam să facă păpuși din coceni.

Mi-a mers așa cam o săptamână. Nimeni nu m-a pârât mamei. Până când, într-o seară, când eu îmi plămădeam gândurile pentru a doua zi, auzeam că strigă cineva la poartă. Am înlemnit. Era doamna învățătoare. Mama a invitat-o în casă, a omenit-o. Mie îmi bătea inima ca la potârniche și gândurile îmi alergau prin cap mai ceva ca la crosul sportivilor.

Nu știu ce a vorbit mama cu doamna învățătoare, dar spre bucuria mea, mama era foarte liniștită. A urmat o dimineață normală care nu anunța nimic de speriat, deci geanta la spate și către școală. Dar când am ajuns la ulița bunicii, parcă mă chema spre ea, și, pâș, pâș spre grădina bunicii. Dar mama, ca un detectiv autentic, a început demararea urmăririi școlarului fugar. Și tocmai când îmi desfășuram lecțiile cu păpușile, a apărut mama în casuța mea. Nu vreau să vă spun ce s-a întâmplat, căsuța mea dărâmată, păpușile aruncate cât colo și eu cu mama de mână spre școală.

Mi-a placut discreția mamei și a doamnei învățătoare, oricum am avut o „gripă rea”. Și după cum mergeam, nimeni, dar nimeni nu și-ar fi dorit să fie bolnav de „gripa” mea. Doar bunica Ioana, care știa de la mama de ascunzătoarea mea, a avut grijă să-mi salveze păpușile de mânia mamei și mi-a făcut un loc de taină în tinda mică în care bunica își ținea cărțile cu rugăciuni. Acesta a rămas secretul nostru. Bunica a fost zâna mea protectoare.

Frumoasă e copilăria cu jocurile, poveștile și șotiile nevinovate făcute de năzdrăvanii de copii! Și, vorba mamei: „Cine a văzut copil cuminte și babă frumoasă!”