Cu timiditate aduc mulțumirile mele celor care m-au susținut și mi-au întărit încrederea în scrisul meu ușor naiv, chiar timid uneori de parcă aș călca pe vârfuri într-o cameră în care doarme în leagăn un pui mic..Și mă gândesc totuși să nu-l trezesc,dar în sinea mea îi spun:-Haide, trezește-te și ascultă cu atenție despre ce scriu și din care poți să afli multe :despre viața de-atunci simplă,dar frumoasă..E drept, cu probleme de tot felul ca și acum,dar care se limpezeau în timp scurt așa cum au venit!Hei, dar am făcut o abatere de la tema propriu-zisă.Deci vă rog îmi acceptați mulțumirile dragii și dragile mele!În primul rând îi mulțumesc soțului meu care fost cel care m-a corectat pe ici-pe- acolo, fără să insiste prea mult, știind că nu-mi place să se intre în cuvintele pe care le-am așternut atunci când îmi venea inspirația.Tot el a fost cel mai fidel ascultător al meu, la prima citire a rândurilor abia ieșite din gândurile mele,ca să zic așa ”încă în fașă” a unei amintiri de-atunci..Și mamei mele care în curând v-a împlini vârsta de 90 de ani..Doamne Ajută!Care și-a luat în serios rolul de naratoare a întâmplărilor din viața ei, a noastră și a satului. Mai pe ocolite,când vine vorba despre ce scriu,spune cu mândrie și cu ușoară laudă: ”A, păi nu știai?… Eu i-am povestit fetei mele ,despre tot ce scrie acum! Deci mama și-a asumat rolul de povestitor, eu trecând pe locul al doilea cea care îi puneam în pagină cuvintele!Și-i mulțumesc mult fiicei mele, Ioana Iuliana ,a cărei salariată sunt și care îmi dă voie să scriu amintirile în timpul cât trebuie să o ajut la arhivarea hârtiilor,activitate care nu prea mă încântă ,și asta pentru sporirea cu câțiva bănuți a pensiei destul de ”subțirică” după 41 de ani de activitate în sistemul de învățământ pe care l-am iubit și slujit atâta timp. Dar vedeți că tot el mi-a dat un imbold să lucrez în continuare.Și uite așa, se mai naște câte-o carte despre ce ar mai putea fi de aflat.În rest, șefa mea de la serviciu este bună ca ”pâinea caldă”și mă lasă să scriu amintirile mele acolo la birou ,iar ca fiică este minunată. Și-ar dori-o orice mamă!Și Lucian nepotul nostru cel mai mic, care nu mă lasă cu întrebările și, unde mă prinde, mă iscodește cu privire la trecut și,despre care trebuie să-i povestesc atunci, altfel nu mă mai lasă în pace și începe ușor-ușor..-Cum era bunicul Ion?..-Eu semăn cu el?….sau …-Voi cum vă jucați atunci, tot așa ca noi?Apoi venea întrebarea care-l măcina și pe el la fel ,ca pe toți copiii:-Făceați și voi prostioare atunci? Și cum erați pedepsiți?Puțin mai târziu am auzit-o pe mama că-i povestea despre școala de -atunci…că ”era de-ajuns să treci clasa cu un singur borcan de icre dacă îl duceai atunci când trebuie învățătoarei. Ascultam ș eu și zâmbeam în sinea mea că și nepotului meu îi sclipeau luminițele în ochi .Probabil, se gândea ce bine ar fi să lipsești din când-în când și să treacă clasa ușor ” ca gâsca prin apă”,cum ne spunea mama și nouă.Și tot întrebându-mă,rotițele amintirilor se depănau mai ceva ca ghemul mamei la împletit.Mulțumesc mult vecinilor din sat, surorilor mele fiecare aducând un alt suflu vesel la ce povesteam..Mulțumesc mult și prietenilor mei online, știuți și neștiuți de pe paginile :Zbor spre vise, Istoria Deltei Dunării, Grai de Dobrogea care au apreciat și au comentat despre felul simplu și așezat în care scriu.Aduc mulțumirile mele speciale și sincere de recunoștință, d-nei profesoare Calenic Floarea, care, cu atenția minuțioasă a unui specialist în text și ortografie, a așezat cuvintele mele aruncate de multe ori ”ca din pușcă”, liniștite la locul lor doar cu o virgulă, cu un ”dar,” ”și ”,sau ,”ori,”dându-i textului lumina care-i lipsea.Ceciliei, editoarea cu care lucrez ușor,”gând -la -gând ”care uitându-se în ochii mei cu ochii ei albaștri, senini și frumoși mi-a spus simplu: ”Doamna Angela, îmi plac foarte mult, amintirile dumneavoastră”!…Și atunci m-am gândit imediat. Ups!!! E ok,dacă și tinerilor le plac trăirile noastre de-atunci!Și-i mulțumesc și lui Mihai Iordan,graficianul copertei și a imaginilor color din carte, care a știut să reprezinte minunat scrisul meu în culori și imagini.Dar și tânărului cuplu Edy și Mirela, redactori la editura Aegyssus, care după ce au citit textele din carte au spus simplu și mirați, cu ochii strălucindu-le de bucurie ca proaspeți căsătoriți:”Oho, cum erau dragostele atunci! Frumos”!Și nu în ultimul rând, Ancuței, prietena mea frumoasă , tânără și deșteaptă cu care m-am sfătuit la titlurile capitolelor și ale întâmplărilor pe care le povestesc și care m-a ajutat să mă hotărăsc asupra titlurilor sau în unele locuri mi-a sugerat câte un titlu puțin modificat cu nuanțe vesele,dar care cădeau mai bine pentru timpul acesta…Și le mulțumesc tuturor: colegi,apropiați,prietenii mei ,seniorii și senioarele,vecinii noștri pentru gândurile bune,sfaturile,ideile,dar mai ales îndemnul și încrederea ca să-mi scriu amintirile.Aș vrea să le mulțumesc atâtor oameni pentru scânteia care au aprins-o în mine ca să scriu.În situația de față aduc cu bucurie și considerație, mulțumirile mele sincere!Angela Dumbravă..