Nu am uitat niciodată prima mea pereche de cizme din piele portocalii și cu tocuri.
PRIMA MEA PERECHE DE CIZME PORTOCALII
Îmi amintesc că toată perioada liceului am umblat încălțată
doar cu o pereche de pantofi maro. Bineînțeles că la
început, ca orice lucru nou, erau frumoși, călduroși, dar după
atâta purtat se tociseră că ajunsesem să fiu mai toată iarna cu
picioarele ude.
Ultima dată în iarna despre care povestesc, când am fost
acasă, pe mama a prins-o mila și mi-a dat o parte din economii-
le ei, cu greu strânse, ca să-mi cumpăr o pereche de cizme din
piele.
După ce mi-a dat banii, mama m-a dădăcit cum a știut ea
mai bine. Să fiu atentă când le cumpăr, să controlez să nu aibă
cusur, „dar mai bine”, a zis mama „să iei pe cineva de încrede-
re cu tine, ca să nu te păcălească vânzătoarea”.
Normal că mă duceam cu cineva, dar nu cu cine voia
mama, ci cu bunele mele prietene, care nu urmăreau cizme
trainice așa cum voia mama, să mă mai țină câțiva ani. Atunci
începuseră să se poarte cele înalte până la genunchi și cu tocuri.
Banii mamei nu-mi ajungeau să cumpăr decât poate doar o
cizmă. Aveam însă o speranță, așteptam banii de la bursa pe
care o primeam în decembrie și atunci pe trei luni, pe tot semestrul.
Îmi amintesc de prima mea pereche de cizme portocalii
din piele pe care mi-am ales-o și pentru că mi-au mai rămas
bani, am mai cumpărat un palton de stofă grena cu guleraș de
blană albă artificială și o bască din stofă din aceeași culoare ca
paltonul. Îmi stătea tare bine, nu glumă! Abia așteptam să rămân
singură în camera de internat și să mă admir în oglinda înaltă
pusă pe tot peretele și mă învârteam mândră ca o păuniță prin
cameră, bucuroasă de cum arătam. Nu voiam să fiu văzută de
colege, că știți cum este cu invidia. Abia așteptam să ajung cu
hainele mele noi de Crăciun în vacanța de iarnă acasă, dar, spre
nemulțumirea mea, am reușit să port cizmele vreo două săptămâni
timp în care le ștergeam și le îngrijeam în fiecare zi „ca
pe ochii din cap”.
Dar cum minunile nu țin prea mult, într-o dimineață care
nu anunța nimic rău, când să mă încalț, am văzut că uneia din
cizme i se dezlipise talpa și a trebuit să mă încalț din nou cu
vechii pantofi, pe care-i pitisem printre lucrurile vechi. Proba-
bil, mă gândesc acum, voiam să-i păstrez ca amintire din anii
de liceu.
În ziua aceea am plâns până târziu…
Nimeni nu-mi intra în voie și nici nu voiam să spun cuiva
de necazul meu. Dar până la urmă m-am gândit să merg la magazinul
de unde le-am cumpărat și să reclam nemulțumirea și
nu m-am gândit la o reclamație obișnuită… am luat adresa și
am scris o scrisoare în care îmi arătam bucuria de prima mea
pereche de cizme, pe care mi-am cumpărat-o din primii mei
bani primiți din bursa care mi se cuvenea pe drept pentru munca
mea. Scrisoarea nu este mot à mot. Dar, cred că așa a sunat
atunci:
„Dragă Fabrică de Încălțăminte,
Mă bucur mult că exiști și mai ales mulțumesc pentru că
încălțați atâția oameni, îi feriți de frig pe timpul iernii, vara îi
apărați de nisipul fierbinte, cioburi, mărăcini și ai putut să-mi
faci o mare bucurie și să-mi îndeplinești una din cele mai mari dorințe …
să fabrici pentru mine prima pereche de cizme din viața
mea!
Și nu oricum… ci exact cum le-am dorit: portocalii, înalte,
cu tocuri și din piele. E drept, ca să le am, m-am pus bine
cu burta pe carte ca să primesc bursă, dar tot nu îmi ajungeau
banii, dacă nu punea umărul și mama cu bănuții din munca ei,
pe la casele celor mai bogați din sat. Deci când să mă bucur și
eu, după o săptămână de purtat numai de la internat la școală
și cu toate îngrijirile, s-au dezlipit așa cum le vedeți.
Dar mă opresc aici, nu mai vorbesc despre asta pentru
că este Crăciunul.
Sărbători cu bine!
O elevă care se bucură că existați!
PS: Totuși vă rog mult să le lipiți dumneavoastră și să mi le
trimiteți înapoi pentru că eu nu mai am bani să plătesc și cizmarul.”
Am pus scrisoarea în cutia cu cizmele și am trimis-o pe
adresa fabricii. I-am spus mamei că nu mi-am cumpărat încă,
așteptam să aducă la magazin cizme cum îi plăceau ei.
În trei săptămâni am primit cizmele pe adresa mea la in-
ternat și nu erau lipite. Era o pereche de cizme noi, o perie și o
cutie de cremă de ghete portocalie, cum erau cizmele. Un mic
dar din partea lor pentru înțelegere.
Sau, mai știi, poate celor de la fabrică le plăceau poveștile!
Nu am uitat niciodată prima mea pereche de cizme din
piele portocalii și cu tocuri.
Parcă le și văd: înalte până la genunchi, portocalii, din piele, pe
atunci la modă și turnate pe piciorul meu.
