O să rămână mereu amintirea noastră!

O ALTĂ ZI, ALTE BUCURII
Pentru că a doua zi Ghedu Iftim avea de cărat peștele
pescarilor la bărci, am organizat și noi un picnic între veri.
Inițiatorul și organizatorul acestei ieșiri pe baltă a fost
Nelu, verișorul meu, băiatul unchiului Lefter, care s-a gândit că
a doua zi puteam să avem o zi doar a noastră. Totuși era bine să
nu afle mamele, dar nici băbica Matroana care nu ar fi fost de
acord cu plimbarea noastră pe baltă, mai ales că eu, Stelică și
Pașca eram lăsați în grija ei. Și, ca să nu o lăsăm pe băbica
îngrijorată toată ziua, i-am spus că mergem la chiochea Ioana
să o ajutăm la strângerea pepenilor.
Așa că, dimineață, după trezitul cocoșilor, imediat după
ce a plecat Ghedu să ajute pescarii la căratul panerelor cu pește
la bărci, am plecat și noi spre casa unchiului Lefter unde aveam
întâlnirea. Parcă văd și acum gașca noastră de verișori: eu,
Pașca, Stelică, Traian, Vasilica, Nicu, Florica, Stela, Michea,
Marusea și Nelu, care era organizatorul escapadei noastre.

Ne-am ascuns însă de fratele lor mai mic, Nicu, de frică să nu ne
pârască bunicilor. Mai aveam și alți verișori, dar nu erau în sat
atunci, iar Iordan, verișorul nostru cel mai mare, mergea în
fiecare zi cu unchiul Dumitru la pescuit.
Eram pregătiți cu de toate. Mâncare ce-am găsit fiecare
prin casă, iar apă aveam destulă în canalul și balta pe unde
treceam.
Am plecat cu o singură barcă, nu aveam de mers mult, ci
doar să trecem canalul pe partea cealaltă. Nelu însă a fost
nevoit să facă trei drumuri, ca să ne treacă pe toți peste canal
dincolo unde începea balta. Parcă eram niște pirați. Băieții s-au
mânjit cu nămol pe față, iar noi, fetele, ne-am împodobit cu
pălării din frunzele mari și late de nufăr și ne-am făcut mărgele
din lujerii și florile de nuferi albi și galbeni .Doamne, eram atât
de frumoși, curajoși, bronzați și nerăbdători să înceapă
aventura!
Ca în orice expediție trebuia să ne alegem un șef și,
pentru că Nelu a organizat plimbarea noastră și tot el era la
cârma bărcii, l-am ales în unanimitate să ne fie șef. Dar se știe
că șefia pe lângă responsabilitățile pe care le are mai vine la
pachet cu mândria, siguranța, libertatea de a face ce vrea cu
grupul și Nelu începuse a-și cam da aere și să ne dea comenzi
chiar răstite și pe un ton de comandă. În rest era șeful perfect!
Merita, era foarte informat: știa toate locurile de pe baltă, unde
erau cei mai frumoși nuferi, unde erau coloniile de pelicani și
lebedele, unde era stufărișul cel mai bogat în care găseam
ascunse cuibarele cu ouă de gâște, rațe și lișițe. După ce ne-a
trecut canalul, de partea cealaltă era balta! O minunăție! Și noi
am intrat în paradisul ei.
Eu, ca să vă spun drept, am rămas mută la vederea acelei
frumuseți. Și la fel ca un aparat foto treceam prin ochii și inima
mea toate acele minunății. Soarele, abia trezit din somn, îşi
scălda faţa luminoasă de un galben pal în apa bălții, unde își
găsiseră găzduire nuferi albi și galbeni din care ne făcuserăm
podoabe. Prin sălciile bătrâne, cu crengile aplecate gata să ne
primească în brațele lor ca într-un leagăn, își aveau cuibarele
păsări de toate speciile, culorile și mărimile. În depărtare se
vedeau coloniile de pelicani, unii dintre ei erau atenți la micile
valuri, acesta fiind semnalul pentru ei că puteau să-și procure
ușor hrana din ziua respectivă. Peștii, nepăsători la prezența
pelicanilor, ieșeau și intrau din nou în valuri însoțiți de
minunatele și spectaculoasele lor acrobații de parcă îi invitau la
joacă. Îi auzeam parcă de departe pe verii și pe verișoarele
mele că se hârjoneau, râdeau și imitau păsările, țipau. Eu însă
nu aveam ochi decât pentru ce vedeam și simțeam acolo.
Ca să ajungem la coloniile de pelicani și la delicatele
lebede, am hotărât să ne oprim și să construim o ambarcațiune,
mai mare, din stuful și papura care se găseau pretutindeni.
Băieții erau pregătiți cu de toate, mai ales Michea care cunoștea
toate coclaurile din baltă ca-n palmă și, mai pe ocolite, ne-a
spus că, dacă mergem puțin mai la vale, găsim malduri de stuf
și de papură gata cosiți.
– Sunt ale lui deadea Feghea, adunați pentru acoperișul de
la bucătăria de iarnă, a zis Michea. I-a lăsat aici la uscat până
mai târziu când o să aibă cu ce să-i care acasă.
Și a continuat sigur pe el:
– Lasă că vorbesc eu cu deadea Feghea și îi spun că i-am
împrumutat de la el și în locul lor o să-i lăsăm pluta noastră,
poate se folosește de ea.
Acum ceilalți băieți au intrat în joc și și-au folosit
priceperea la construitul plutei. Erau pregătiți cu de toate:
sfoară, sârmă, clește.
Au pus maldurii unii peste alții, i-au legat cu sfoară, iar
legăturile le-au întărit cu sârmă. Părea destul de sigură
amabarcațiunea noastră. Să spun drept, îmi era cam frică să mă
urc pe pluta făcută de verii noștri, dar siguranța pe care mi-o
dădea șeful nostru alunga toate temerile. Și totuși Nelu, ca un
adevărat căpitan care dă pentru prima dată corabia la apă, s-a
gândit s-o încerce mai întâi cu cei mai curajoși dintre ei care
știu să înoate. Și după heirupul împingerii pe apă a plutei au
urcat în „corabia piraților” cei mai curajoși dintre noi, ca să se
testeze siguranța ambarcațiunii. Noi, fetele, am rămas pe mal
cu Stelică care, după părerea mea, nu prea era încântat să
rămână cu noi.
Ne uitam în zare la barca pe care o construiseră verii mei.
Se mai vedea doar un punct și, noi, cu ochii mijiți și cu mâna
streașină la ochi ne uitam după corabia și verii noștri curajosi.
Auzeam însă ecoul vocilor lor: „Uuu… Lebedee… Frumooos!!
Băă, uite acoloooo!”
S-au întors fericiți spre noi în siguranță. Au încărcat a
doua oară ambarcațiunea cu grupul nostru. Eram chiar
nerăbdători să plecăm și noi în aventura misterioasă. Michea și
Nelu conduceau „pluta navă” cu vâslele luate din barcă și
nimeni care ne-ar fi văzut nu ar fi crezut că nu suntem din
filmul Toate Pânzele Sus.
Trecuse ceva timp de când ne plimbam și acum soarele
ardea cu putere, dar nu ne păsa prea mult pentru că ne
schimbam pălăriile imediat ce celelalte se vestejeau de la arșița
soarelui. Și aveam de unde să ne alegem chiar pe mărimi. Pe
toată întinderea ghiolului, oriunde te uitai, peste tot erau nuferi
albi și galbeni pitulați printre frunzele mari și late de pe
suprafața apei. Printre ochiurile de apă limpede, zeci de
peștișori colorați își făceau spectacolul de sărituri așteptând
aplauzele noastre. În timp ce verii noștri cârmuiau barca printre
hățișurile de iarbă de mătasea broastei, de lianele din frunze de
nufăr, spectacolul era continuat de grațioasele lebede și de
pescărușii gălăgioși. Chiar și unii pelicani își prezentau
spectacolul. Așa din senin se ridicau sus parcă aproape de cer,
iar apoi plonjau în apă pentru a se răcori și ca să-și astâmpere
setea și foamea cu un peștișor auriu care abia își terminase
saltul.
Vânticelul pornit ca din senin a invitat în spectacol și
sălciile care au început să-și miște crengile și să le împletească
într-un leagăn de poveste și florile au pornit într-un dans lin
dăruind miresme și culori tuturor de acolo. Păsările și ele și-au
început concertul. Frumusețea naturii în plină vară și
splendoarea ei m-au copleșit și cred că și pe verii și verișoarele
mele, pe fața cărora se citeau uimirea și bucuria că trăiam
aceste emoții împreună. Eram ca într-un vis!
Din visare ne-a trezit un pescar care trecea pe lângă noi
cu barca ce lăsa în urma ei valuri care ne legănau ușor și din
care se simțea miros de baltă și pește. Era ars de vânturi și de
ploi și, după binețele cuvenite, zâmbind în sinea lui,

gândindu-se probabil la năzdrăvăniile din timpul când și el era și el copil,
ca noi, a oprit barca și cu dărnicie ne-a umplut un sajoc de
pește din care să facem o saramură și astfel să ne mai prindem
cu el inima.
Acolo, în zarva și murmurul de pe baltă, totul se întâmpla
firesc: o gâscă își plimba boboceii pe apă, fluturii zburau
printre flori, stuful foșnea la adierea vântului, sălciile erau tot
pe malul canalului, păsările ciripeau vesele sau speriate,
albinele zumzăiau printre flori, clipocirea apei când mai sărea
câte un peștișor și o împăcare în care puteai să-ți asculți
gândurile.
Ne-am întors spre locul unde ne-am lăsat barca și, așa
cum ne-am gândit încă de la început, am lăsat pluta noastră
misterioasă lui deadea Feghea pentru împrumutatul cu maldurii
de papură și de stuf. Iar pentru că tot avea plita gata făcută, am
strâns câteva găteje de lemne și am copt peștele pe care ni l-a
dăruit pescarul singuratic.
După ce ne-am ostoit foamea la umbra sălciilor de pe
marginea canalului, am plecat spre barca pe care o lăsasem
ascunsă în stufărișul de la canal. Se însera, și obosiți încă,
admiram schimbarea culorilor aurind coama sălciilor și a apei
la trecerea spre culcare a soarelui.
O pală umbrită și parcă pictată cu un portocaliu spre un
auriu șters cobora pe întinderea apei și a caselor care se vedeau
în depărtare. În locul culorilor, liniștea unei odihne bine
meritate a pus stăpânire peste această lume de vis, de tinerețe,
miracol și bucurie.
Nu am să uit niciodată această minunată plimbare în inima
Deltei alături de verișorii și verișoarele mele! O să rămână
mereu amintirea noastră!

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.