RIETENIA MEA CU BABA ANICA

Când eram mică, eram foarte sociabilă și prietenoasă. Prietenii mei erau aleși după cum mă simțeam în prejma lor și de la care puteam să învăț câte ceva și cei cu care mă puteam juca. Aveam prieteni de toate vârstele: cei cu care mă jucam de dimineață până seara, apoi bunica, mama, mătușile, unchii, nașele mele și aveam destule… nașa mică, nașa mare, nășicele, adică fetele lor. Aceștia făceau parte din categoria persoanelor care mă iubeau, mă răsfățau, mă alintau, îmi făceau mici cadouri după care mă dădeam în vânt, nu alta! Mai erau și vecinele care îmi dăruiau dulciuri, apoi bătrânii de la care aflam cele mai grozave întâmplări din sat care li s-au întâmplat lor sau altor persoane din alte sate, sau despre alte întâmplări de demult, despre fantome, vrăjitoare sau monștri cu nouă capete din Dunăre și câte, câte.

De data aceasta o să vă povestesc despre Baba Anica, pe numele ei, Stoica Anica. Era cea mai în vârstă persoană din sat și era venită cu familia acolo în sat odată cu bunicii materni din localitatea Făgărașul Nou și s-au așezat cu casele în acel loc pe malul Dunării. Au fost cam printre primele familii care au venit în sat. Baba Anica era prietenă cu bunica. Trăia singură într-o căsuță mică.

În sat avea o fată, pe tușa Paraschiva, și doi băieți, nea Toma  Tarpan Bageac și unchiul Mitrică. Baba Anica era cam retrasă, poate și din cauză că avea un ochi stins și vedea doar cu celălalt. Cu toate acestea făcea cele mai gustoase semințe prăjite, de fapt așa își câștiga traiul… Ea trăia mai tot timpul singură și doar atunci când oamenii veneau să cumpere semințe pentru duminică, atunci stătea pe un scăunel la poartă, avea un pahar cu care măsura sămânța, prețul era un leu. Mulți oameni se strângeau duminică la poarta ei și povesteau ce se mai întâmplă prin sat. Eu am cunoscut-o mai bine pe Baba Anica pentru că eram prietenă de joacă cu nepoata ei, Vasilica, și o vizitam foarte des.

În căsuța ei era curat. Avea un pat, o masă, o plită, un dulap în care ținea vasele și o lădiță în care ținea hainele, mai ales broboadele. Așa îmi amintesc de ea, avea pe cap un gear mare cu flori și ciucuri. În timpul liber, când nu prăjea semințe, împletea ciorapi din lână, așa am primit într-o zi fără niciun motiv o pereche de ciorapi. Cadoul ei m-a bucurat foarte mult pentru că atunci când mi i-a dăruit am văzut pe fața ei un zâmbet foarte frumos și cald. Ne plăcea să stăm cu mătușa Anica, dar și ei să stea cu noi. Ne povestea întâmplări de pe timpuri, și atunci când povestea, semăna cu un pirat cu un ochi închis și cu celălalt deschis mare albastru, dar când ne mângâia pe cap simțeam căldura sufletului ei.

Nu ne plictiseam cu ea, mâncam semințe prăjite și nici nu ne mai era foame, cojile le puneam în poala rochiei și apoi le aruncam în focul plitei ca să țină de cald. Pentru că ne dădea semințe să mâncam pe săturate, o mai ajutam și noi să aleagă semințele de neghină ca să le poată prăji. La ritualul prăjitului participam și noi. Punea semințele alese în tuciuri, pregătea semințele cu mare migală, avea secretul ei. Semințele le prăjea la un cuptor făcut din pământ. Făcea focul cu găteje din crengi uscate și când era gata, băga tuciurile în cuptor și cu o lopată din lemn răsucea jăraticul să nu se ardă și avea grijă mare ca semințele să se prăjească foarte bine. După care le lăsa afară să se răcorească și apoi punea semințele în trăistuțe de pânză și-i lega de grindă. În zilele bune mai arunca în fața cuptorului câteva lipii sau cartofi pe care-i cocea și ne invita la masă cu ea. Era un ospăț pe care-l prețuiam foarte mult!

… Și totuși, cu toată prietenia pentru Baba Anica, eu și prietena mea ne-am gândit să avem propria noastră afacere și am pus la cale un plan, cum să începem o afacere cu trăistuțele  cu semințe atârnate de grindă. Pentru început am pornit cu una  ca să nu se observe că lipsesc mai multe .

Într-o zi când mătușa se odihnea, am luat una dintre traiste și o măsură cu noi, un pahar, și am început să mergem prin sat să vindem semințe, chip, o ajutam pe Baba Anica care era foarte bolnavă după spusele noastre. Când a aflat, bunica imediat s-a dus în vizită să vadă ce se întâmpla cu prietena ei, poate-i dădea ajutor. Bineînțeles că era sănătoasă! Baba Anica a văzut că lipsea un săculeț de semințe și dibuise hoții, dar ne-a lăsat să vadă ce o să facem mai departe. Noi însă eram pe picior mare, cu bani în buzunar și foarte fericite. Deocamdată ne-am oprit cu afacerea aici, prea multă lume se interesa de Baba Anica.

Din banii pe care-i strânsesem din vânzarea de semințe ne-am făcut o provizie de dulciuri, dar rușinea faptei a dovedit și, spășite, ne-am dus la bunica prietenei mele și i-am dat banii rămași spunându-i că am vrut să o ajutăm. Nu știu la ce s-a gândit mătușa Anica, dar știu că noi am ieșit cu „basma curată” din această afacere. Însă câștigul a fost al mătușii care și-a ușurat munca trimițându-ne pe noi să vindem semințe prin sat, iar plata noastră erau câteva dulciuri pe care ni le cumpăra de la magazinul din sat și că puteam să mâncăm semințe pe săturate. Deci „roata s-a întors împotriva noastră” și din afaceriste ajunsesem să fim angajatele Babei Anica… Și totuși aveam și noi câștigul nostru!

Cu dragoste… din copilăria mea!