Sărbători cu clopoței!

Sărbători cu clopoței!

MOȘ CRĂCIUN DE VOIE, DE NEVOIE

În ultimii ani, în profesia de educatoare începuseră să se organizeze și altfel de activități, cele umanitare.

Îmi vine în minte acum o astfel de activitate înaintea Crăciunului. Stabilisem cu mamele că este foarte important ca în preajma unor sărbători mari să-i învățăm pe copii să dăruiască și am venit cu propunerea să sorteze acasă o parte din jucăriile în plus împreună cu copiii, pe care le pot dona altor grădinițe, care nu au fonduri să cumpere jucării noi. Toată săptămâna, copilul, împreună cu mama, aducea la grădiniță jucării pe care să le dăruiască altor copii. Cu ajutorul mamelor le-am depozitat în magazia cu materiale didactice, am pus etichete pe fiecare pungă cu numele copilului și de fiecare dată când mai aduceau jucării de-acasă le așezam în punga cu numele copilului.

Se apropia ziua când eram programați să mergem pentru activitatea voluntară „Și eu sunt Moș Crăciun”. Activitățile le desfășuram la Biblioteca Județeană „Panait Cerna”.

Cu o zi înainte am fost anunțată la ce oră să ajungem acolo și că dăruiam jucăriile unor copii de la o grădiniță de la sat.

Când era vorba să mergem la bibliotecă, copiii se bucurau foarte mult. Le plăcea că mergeam cu autobuzul și acolo se dădeau pe tobogan, vizionau desene animate și răsfoiau cărți pentru copii.

În ziua stabilită, fiecare copil avea punga cu jucării, pe care să le dăruiască altor copii. Erau la grupa mică, ultima mea generație. Erau fericiți și nu prea înțelegeau ei ce vor face cu jucăriile, dar la gândul că plecau la bibliotecă cu autobuzul se bucurau tare mult.

Neliniștiți, că abia-i stăpâneam, i-am scos în fața grădiniței să așteptăm autobuzul, fiecare cu bagajul în mână. Punga nu era grea și grijulii ca să nu le ia alt copil bagajul, îl țineau strâns în mână. Am urcat în autobuz, fiecare pe scaunul lui și am ajuns, iar acolo ne așteptau și copiii cărora trebuia să le dăm jucăriile.

Doamna bibliotecară le-a pus un filmuleț pe care să-l vadă împreună. Se uitau curioși unul la altul, apoi au cântat un cântecel, au făcut cunoștință, s-au împrietenit și aproape de final a venit momentul când un grup de copii oferea jucării unui alt grup.

Am vrut să imortalizăm momentul filmând și făcând fotografii cum unii dăruiesc, iar ceilalți primesc. Desigur am vrut să surprindem emoția și bucuria, dar în momentul când să le ofere, cei care dăruiau jucăriile s-au pornit pe plâns și fiecare copil își strângea punga la piept. Nu le-a trebuit mult nici celorlalți și s-a pornit un plâns general. Nu puteam să-i oprim, plângeau toți.

Cel mai tare dintre ei plângea Lucian, nepotul meu, care îmi era și elev. Știam că dacă plânge Lucian și nu vrea să dea jucăria, nu puteam să-i conving nici pe ceilalți, așa că am folosit o metodă mai de-a casei.

L-am luat deoparte și i-am șoptit la ureche:

–              Lucian, dacă-i dai jucăria băiețelului pe care ți-l arăt eu, îți cumpăr o jucărie nouă.

–              Uite, asta este veche, și ca să-l conving mai bine, i-am spus că imediat ce plecăm de la bibliotecă ne oprim la magazinul de jucării și îi cumpăr cea mai frumoasă jucărie și că îl las s-o aleagă pe cea care-i place.

Am văzut cum printre lacrimile care-i curgeau pe obraji șiroaie și-a ciulit urechile, semn că este interesat de ofertă. A mai plâns puțin și atent totuși la ce mai spuneam, iar când s-a gândit mai bine la propunerea mea, a zis tare ca să audă și ceilalți copii:

–              Copii, dați jucăriile, că sunt vechi!

Și continuând mai mult să-i convingă pe ceilalți ca nu cumva să fie singurul care dă jucării a spus:

–              Doamna ne cumpără altele, noi.

A fost pentru toată grupa o trezire de zici că au intrat într-un duș rece. Au dat repede jucăriile și uitându-se spre mine fericiți:

–              Haide, doamna, să ne cumperi jucării noi.

Pentru mine nu era o treabă chiar atât de ușoară, dar nu-mi călcam cuvântul niciodată, chiar dacă era dat unor copii.

Norocul lor era că se apropia Crăciunul și eu de Crăciun sunt darnică.

Asta mi se trage din copilărie când mă bucuram de darurile primite și deci aveam un motiv să le dăruiesc jucăriile.

Am lăsat ceva bani la librărie, chiar destui, fiindcă când s-au văzut în magazin între atâtea jucării, nu știau ce să aleagă. Nu m-am lăsat pe mâna lor și mi-am impus punctul de vedere. Fetițele primeau o păpușă, iar băieții o mașinuță. Le-am ales la prețuri convenabile. Vânzătoarelor le scăpărau ochii de bucurie și nu se mai opreau cu mulțumirile, laudele la adresa mea și a copiilor.

–              Vedeți dacă ați fost cuminți? Uite, doamna v-a dăruit jucării.

Și au continuat:

–              Mai poftiți pe la noi, vă așteptăm și altădată! Sărbători cu bine!

Și eu, ca și ele, am afișat un zâmbet de mulțumire, și totuși gândul și zâmbetul nu se potrivesc mai întotdeauna.

Sigur, îmi zicea gândul, este Crăciunul, și pentru ele… Ar fi fost bine să ne dea un bonus și nouă!

Cei mai fericiți dintre noi erau copiii. Zici că au câștigat la Loto.

Și atunci, uitându-mă la ei, la bucuria lor, m-am felicitat că am putut să fac copiilor cel mai frumos dar. Jucăria!

 

 

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.