Sper că v-am făcut curioși să aflați mai departe povestea obiceiurilor de iarnă.

Cu două zile dinaintea Crăciunului, mama începea să pregătească răcitura, cârnații, caltaboșii, cavarmaua, jumările, untura, slănina afumată. Pâinea, colacii de împărțit prin vecini și pentru colindători.

În timp ce mamele pregăteau mâncarea, chiar și în ziua de Ajun, ca să fie mai proaspătă, începeau să se perinde pe la case, cetele de colindători. La început cu Bună dimineața la Moș Ajun, apoi spre seară veneau colindătorii. Întâi cei mai mici, apoi flăcăii și mai târziu bătrânii.

După ce erau pregătite preparatele pentru Crăciun, noi, copiii, ne pregăteam să plecăm prin sat cum e obiceiul. Abia așteptam să se facă dimineața, după ce toată noaptea mă întorceam de pe o parte pe alta și în minte îmi făceam fel de fel de scenarii. Oare ce primesc? Se bucură cutare vecină dacă merg la colindat? Dar oare cine mai merge din mahala? Dacă mi-o ia înainte? Mă trezeam de dimineață, ca să fiu prima care anunță oamenii dragi că este „Moș Ajun”. Astfel, nimeni nu-mi strica bucuria: nici gerul, nici nămeții de zăpadă, doar că mă cam speriau câinii care mă lătrau prin curțile pe unde intram, deși știam că într-o astfel de zi erau legați. Până la urmă, mă gândeam eu, ca să-mi fac curaj, își făceau și ei datoria.

Nu îmi aduc aminte să fi avut brad împodobit când eram mică, nici la bunica, nici la mama, mătușile și nașele mele, dar aveam gutui galbene încă cu puful pe ele pe care mama le punea la fereastră și le împărțea copiilor alături de colăcei, nuci și bomboane fondante învelite în staniol.

Vedeam cum mama, încă din toamnă pregătea, pentru zilele de colindă, stafide. Punea la uscat în podul casei struguri negri și albi aromați pe care-i înfășura în hârtie și pe care-i lega de grindă și-i lăsa la uscat. Învelea în ziare gutuile așa cum le desprindea de pe creangă chiar cu puful pe ele și în săptămâna colindelor le aducea din pod și le punea la fereastră. Mirosul de gutuie care ne amintea de toamnă, gerul iernii, mirosul de copt în casă, graba cu care mama își termina treburile prin bucătărie, vizita unei vecine să ceară ceva de care a uitat să cumpere de la magazin și printre altele, în treacăt, spunându-i mamei că vecinei nu i-au ieșit colacii sunt tot atâtea amintiri care îmi bucură sufletul!

Și atunci mă bucuram de multe, de poveștile pe care mi le spunea bunica, apoi mama, despre nașterea fiului Iisus Hristos, despre bunătate, despre cum te ajută Dumnezeu când faci un bine și în perioada aceea aveam atâtea bucurii simple. Colindele, Bună Dimineața la Moș Ajun, mersul cu Vecera pe la nașele mele, Uratul și Sorcova.

Prima casă pe care o colindam era a noastră. Mama, de fapt, voia să vadă dacă știm colindul, ca să nu ne facem de râs pe la alte case și, după ce mă asculta, îmi punea în traistă primul colăcel și primul măr ca să am spor la adunat, și întotdeauna îmi mai dăruia o căciulă, un fular, o pereche de mănuși împletite din lână colorată. O vedeam că în perioada postului, după ce își termina treburile prin curte, deșira ilice vechi, căciuli, flanele, pe care le făcea gheme pe culori și când ne împletea câte ceva, le asorta în culori și modele numai de ea știute, după cum credea că ni se potrivește la fiecare. Eu îi dădeam ultimele lecții surioarei mele mai mici, căreia nu-i intrau în cap cu niciun chip, ultimele rânduri de la Bună dimineața, dar trecea în schimb repede la ultima frază de la colind, pe care o spunea cu ochii sclipindu-i de bucurie: „Ne dați ori nu ne dați, pâine cu cârnați!” și „Scoateți punga și dați bani!”

Am avut mare noroc cu surioarele mele mai mici, pentru că a trebuit să merg cu ele pe la case cu obiceiurile de iarnă, chiar și când eram la liceu să le păzesc de câinii care ne lătrau pe drum, mai mult ca să-și facă și ei treaba. Trebuia ca cineva să le ducă pe cele mici pe la vecine, nașe, prietenele mamei și fiecare se gândea și la mine, că mi-ar prinde bine un bănuț ca să-mi cumpăr câte ceva.

Așa că, pe lângă surorile mele, îmi făceam și eu provizii destul de bune. Fiecare se gândea, că nu se cădea, ca unei fete de liceu să-i dai bani ca la cei mici.

Erau și atunci oameni mai săraci în sat, dar mama ne spunea: „Să nu cumva, mamă, să nu vă duceți și pe la ei, chiar dacă nu are ce să vă dea, că trebuie și ei să se bucure într-o zi atât de sfântă, că și așa sunt bătuți de Dumnezeu.”

Când ne întorceam de la urarea cu Bună Dimineața la Moș Ajun,cu traista plină de colăcei, mere, gutui și struguri stafidiți, uscați în pod cu grijă, pe care-i primeam cu dragoste de la casele pe unde-am fost, scoteam pe masă toate bunătățile pe care le primisem și le așezam una lângă alta. Mama se uita la fiecare cu ochi de gospodină și mă întreba în treacăt de la cine este colăcelul rumen și crescut, cred că era totuși o întrecere între gospodine… Și după ce ne uitam la tot ce primisem… și eu le număram în gând… câte am primit și de la cine, mama începea să așeze farfuriile pentru împărțit pe la vecine…

După urările noastre de Bună Dimineața, mama se pregătea de împărțit pentru morți: colaci, prune cu orez, pelincile  (turtițe coapte pe plită)Maicii Domnului ,compot de fructe. Îmi plăcea să merg cu mama că mă căpătam cu tot felul de dulciuri, mere, spirale, eugenii, de sufletul morților. Era un prilej în care ne vizitam, ne făceam urări de sărbători și ne bucuram că suntem sănătoși să petrecem Crăciunul împreună în înțelegere și armonie ca între vecini. Spre seară iar ne pregăteam, acum de colindat… întâi colindam copiii, mai devreme, pe la vecini, bunici, rude, apoi colindau bătrânii și în noapte târziu colinda ceata flăcăilor. Era o noapte de vis iar eu emoționată așteptam până târziu să ascult colindele și în liniștea așteptării auzeam deodată o explozie de bucurie:

„De când seara s-a înserat / Bună seara nu v-am dat / Bună seara noi vă dăm / Ne primiți să colindăm?!” Și cei care așteptau cu nerăbdare colindul flăcăilor răspundeau bucuroși, printre care și noi, copiii, cu ochii cârpiți de somn alături de părinți în pragul casei și-i invitam să colinde: „Primim, primim!”

Și în noaptea înstelată și geroasă că ți se lipeau nările de ce ger era se auzea deodată o explozie de glasuri puternice și pline de lumină și credință care colindau cu bucurie despre Nașterea pruncului Iisus.

Iar noi, în pragul casei, ne primeam colindătorii cu colaci, mere și un pahar cu vin cu care tata îi cinstea pe tinerii care ne-au onorat casa.

A doua zi de Crăciun, de dimineață tot satul era la biserică. Și după slujbă, toată familia ne opream acasă la bunica care ne aștepta cu masa bogată de Crăciun.

Parcă și văd cât de nerăbdătoare eram ca să se termine slujba ca să mergem la bunica unde ne întâlneam toată familia.  Eu abia așteptam această întâlnire unde mă întâlneam cu toți verișorii și aveam timp să tragem o joacă adevărată, să ne bulgărim și să facem oameni pe zăpadă afânată. În ziua de Crăciun bunica ne aștepta în capul mesei, îmbrăcată cu cea mai frumoasă rochie, iar pe cap avea întotdeauna un gear înflorat din cașmir foarte fin, cu flori cusute la mână și ne aștepta emoționată și mândră. Treceam fiecare prin fața ei îi sărutam mâna și ea ne mângâia pe cap și ne dăruia nouă, copiilor câte un ban de care ne bucuram și așezați la masă ne bucuram că ne avem unii pe alții la bine și la greu și că suntem împreună.

În prima zi era masa familiei, erau cinstiți părinții și bunicii!

A doua zi sărbătoream Crăciunul la noi acasă.

A treia zi de sfântul Ștefan, mama o invita la noi pe bunica Ioana cea care a moșit-o la nașterea noastră. Dinainte pregătea un colac mare pe care punea un peșchir și pe care îl dăruia, iar noi treceam pe rând să-i pupăm mâna în ordinea cum am venit pe lume.

După ce bunica ne mângâia cu mâna pe creștet și ne trăgea un scuipat („ptiu!”) în frunte ca să nu ne fie de deochi, ne așezam la masa mică care era alături de masa mare unde se așezau invitatele mamei, bunica, câteva vecine, surorile mamei și prietenele mai apropiate ale mamei. După ce serveau mâncărurile tradiționale de Crăciun, se cinsteau cu un păhăruț de vin, adus de tata din cămară. Mama aducea și dulceața de caise, specialitatea casei. O servea în niște farfuriuțe mici cu modele din cel mai bun porțelan, alături un pahar cu apă servit tot așa în cele mai deosebite pahare, primite de la bunica la nunta lor, scoase cu o zi înainte din vitrina în care mama ținea la loc de cinste lucrurile speciale pentru ea. Abia așteptam acest moment. Atunci mama ne servea și pe noi cu o porție destul de mare în niște farfuriuțe mai de zi, noi însă ne bucuram pentru că erau mai încăpătoare decât ale oaspeților. După ce serveam dulceața, ieșeam afară și încingeam joaca. Locul nostru de întâlnire era la uliță. Acolo ne vedeam cu toți copiii din mahala, îmbrăcați gros, și gătiți cu lucrurile pe care le primisem în dar: căciuli, fulare, flanele groase și mănuși colorate, care făceau un contrast neasemuit de frumos cu întinderea de alb, cât vedeai cu ochii. În bucuria noastră așteptam cu mâinile întinse și cu fața în sus să se așeze fulgii jucăuși pe ochi, palme și pe limba noastră, ca mai apoi să se ivească nămeții de zăpadă care ne dădeau cele mai frumoase jocuri pârtii pe Dunăre, bulgăreala, oamenii de zăpadă și năzdrăvăniile nevinovate, lipsa din cămară a unei crătiți, ceaun, vergică pentru oamenii de zăpadă. Eram sănătoși, fericiți, roșii în obraz și ne jucam toată ziua fără nicio grijă.

În toate cele trei zile de Crăciun, se întâlneau rudele, vecinii, prietenii, se cinsteau, își făceau urări. Noi, copiii, primeam daruri de la mătuși, nașe, vecine.

Era atât de înălțător, frumos și simplu, cum nu se poate povesti!

Întotdeauna am considerat Crăciunul ca sărbătoarea iubirii, a mângâierii, a împlinirii, a liniștii, dar mie îmi plăcea, parcă mai mult Crăciunul atunci cu bucuriile lui simple, dar care te purtau pe nori de puf până la Cer, unde puteai să-l vezi chiar pe pruncul Iisus în brațele Fecioarei Maria, cum ne povestea mama.

Sau eu m-am lăsat în dimineața aceasta în vraja Crăciunului din copilăria mea?

Stați pe-aproape ….urmează și alte povești despre Crăciunul de altă dată…