Bună dimineața, dragi prieteni!
Astăzi despre…Turcoaica….
Și acum mi-o amintesc pe draga mea educatoare, Turcoaica cum îi spunea tot satul .Frumoasă și caldă ,cu un păr negru ca smoala strâns într-un coc la spate și îmbrăcată îngrijit ,dar altfel decât toate femeile din sat.
Înaltă , așa mi se părea atunci, dar de fapt mai târziu m-am gândit .Era chiar micuță de statură ..Așa o vedeam eu atunci pentru că eu eram o bondocuță.

Îmi plăcea să merg la grădiniță cu bucurie .Eram prima care mă trezeam și abia așteptam să o văd pe doamna educatoare..La grădiniță mă ducea cine apuca, după cum erau mai liberi…câteodată tata, alteori mama, dar de cele mai multe ori bunica Ioana..
Doamna liniștită,întotdeauna cu zâmbetul pe față ne primea mângâindu-ne ușor pe cap și ne învita spectaculos și comic , privindu-ne în ochi ,ca pe niște măriri ,ca să ne așezăm în băncuțe.. Apoi schimba câteva vorbe cu fiecare mamă sau bunică despre fiecare, se apropia de noi și își începea lecțiile.. Primul lucru pe care-l făcea dimineața și asta în fiecare zi ne controla la unghii, batiste, păr, nas ,urechi , asta ca să ne întărească deprinderea de curățenie și sănătate..

Era un moment ușor tensionat(așa îl simțeam eu) mă gândeam în sinea mea dacă am urechile murdare sau unghiile crescute? Îmi venea inima la loc după ce treceam de control și mă uitam cu atenție la ceilalți și mă amuzam dacă unul din colegi era mustrat ușor de doamna educatoare..După ce trecea controlul începea să facă câteva jocuri cu noi.. Și derulând timpul înapoi parcă o văd cum scotea din buzunar o batistă albă ,imaculată , pe care o lua între degetele mâinii , se plimba printre noi și începea să cânte, la început încet ca să ne trezească atenția…

– ”Când pleacă la grădiniță cel mai mic școlar își ea și batista cu el în buzunar …da , da , tra , la , la. Noi cu ochii radiind de bucurie o priveam cu nesaț , îi sorbeam cuvintele din gură, nu alta…Nu se auzea nici musca în clasă…doar în aer se simțea bucuria și nerăbdarea noastră….Doamna cu glasul dulce și modulat după cum cerea textul ,scotea tacticos din buzunarul taiorului elegant pe care-l purta întotdeauna peste rochia înflorată, mai întotdeauna de culoare cărămizie, care făcea un asorteu foarte plăcut cu ochii ei căprui gălbui aproape de culoarea mierii și ne privea cu ochii care trimiteau voioșie, căldură și raze strălucitoare…Și sub privirile noastre uimite scotea cu două degete batista..De fapt , mâinile albe, tinere și catifelate cu unghiile îngrijite făcea tot spectacolul…gesticulând după textul cântecului ca un actor profesionist în fața unui public de înaltă clasă.

-Mama o îndoaie ,drept pe jumătate ,iar a doua oară în patru pătrate… da, da, da, tra la la….. apoi cu un glas potrivit ne spunea și câteva cuvinte ,despre cum s-o folosim atunci când avem nevoie și de ce ..După acest joc făcea un gest că este răcită și strănuta ,un hapciu tare..atunci era momentul să ne destindem și râdeam cu toți apoi aplaudam fericiți…

Turcoaica, educatoarea noastră ,atunci când râdea parcă era o floare a soarelui ,așa o vedeam atunci… După jocul distractiv cu batista întotdeauna ne spunea o poveste.. Se așeza pe un scăunel mic lângă noi și aștepta să ne liniștim…uitându-se la fiecare și parcă ne învăluia cu căldura inimii ei ca într-un pled…Avea un timbru atât de frumos de povestitoare orientală și când povestea te ducea chiar în timpul când se petreceau lucrurile..
Își mijea ochii lunguieți de turcoaică și când te uitai la ea, ochii păreau o linie de Orizont și prin ei vedeam cerul ,apele, soarele , personajele din povești și locul unde se petrecea povestea pe care ne-o spunea .

Își schimba mimica feței după faptele care se întâmplau în poveste ,își încruna fruntea sau își ridica sprincenele , ne zâmbea larg , iar noi ,cei mici ,urmăream cu ochii fascinați ..De multe ori ne miram de Zâna bună ,de Ileana Cosânzeana și băteam din palme fericiți sau ne de Zmei, Balauri, Șerpi și atunci cu ochii măriți ne băgam unul în altul ca să ne încurajăm (stăteam la măsuțe câte doi) ne auzeam inimile bătând de frică..

Se suna de recreație și ieșeam împreună cu doamna în în curtea grădiniței …Acolo,ne împingeam unul pe altul ca să fim lângă ea sau de mână cu ea .
Ca să nu ne supere inventase un joc..Schimbă locul și fiecare prin rotație treceam lângă ea măcar odată în recreație..
Am iubit -o atât de mult pe educatoarea mea,încât îmi preluasem rolul de educatoare și acasă în jocurile cu prietenii mei. Acasă eu eram educatoarea….Mă îmbrăcam într-o rochie lungă a mamei pe care o legam la brâu cu un cordon, mă încălțam cu o pereche de opincuțe cu model pe care le purta mama în sat( îmi erau mari și îmi clămpăneau din picioare) Îmi țuguiam buzele, îmi dădeam ochii peste cap și începem să le povestesc poveștile pe care ni le spunea la grădiniță ..

Acolo în ceardacul casei casei noastre, îi primeam pe prietenii mei, care se așezau turcește pe rogojina din papură împletită de mama și care ținea loc de covor și începeam să le spun poveștile pe care ni le spunea doamna ..Eram Turcoaica…. Și după ce prietenii mei destul de atenți câteva momente își pierdeau interesul pentru poveste, uitam de rolul meu împrumutat îmi aruncam din picioare opincuțele mamei și în picioarele goale alergam pe uliță ,acolo unde aveam și locul nostru de întâlnire , este adevărat mai mă împiedicam în rochia lungă a mamei, ce-i drept…

Alergam toți până noaptea târziu ,când auzeam mamele strigând speriate după noi , ca să ne adunăm pe la casele noastre..Și după masa de seară ,mâncând mai mult în picioare cu ochii închiși …somnul fermecat mă lua în brațele lui și mă purta în locurile imaginare prin poveștile copilăriei cu Feți Frumoși, Ilene Cosânzene, Zmei și Balauri..

Și așa treceau zilele minunate din copilăria mea..și la cei șapte ani ai mei, când terminasem grădinița, deja îmi făcusem un legământ în inima mea..ca atunci când voi fi mare… o să fiu educatoare în satul meu și o să semăn cu Turcoaica,Educatoarea mea, Modelul meu …
Cu ajutorul lui Celui de Sus, m-am ținut de cuvânt…