Din amintirile unui altfel de Șorț !
Povestea începe așa ca toate poveștile cu ”a fost odată ca niciodată ,că de n-ar fi nu s-ar povesti …”despre un altfel de șorț.”
Cred că nu este nimeni pe lume care să nu fi auzit despre învățăturile ,proverbele, povețele rămase de la bătrâni și din vremurile demult uitate că tot ce este pe lume fie că este om, pom, râu, câine,pisică fir de iarbă,buburuză , floare , fluture și chiar un șorț așa cum sunt eu are o poveste a lui .Aceasta este povestea mea.
Ca să mă cunoașteți mai bine,cred că este potrivit să vă povestesc câte ceva despre mine așa mai fără fală și asta am învățat de la bunica care ne spunea de fiecare dată când unul dintre noi ne lăudam peste măsură ”Laudă-mă gură că nu degeaba îți dau mâncare„!
Rușinată de sfatul ei ei o să spun în cuvinte simple povestea mea.
Păi dragilor mei, când am văzut lumina zilei eram un șorț obișnuit, nici prea mare, nici prea mic semănam ceva cu cel de bucătar, puțin cu cel de tâmplar, poate și cu cel de olar,oleacă și din cel de cizmar și aș ține-o așa mult și bine ,dacă inima nu m-ar fi îndemnat dându-mi coate pe ascuns să vă povestesc câte ceva despre mine,cel adevărat. Mama îmi spunea încă de mic că eram mai altfel decât celelalte șorțuri pentru că primisem darul să povestesc și cred că de-aici îmi veneau toate necazurile când am mai crescut. Aveam lipici la lume și mai ales seara când spuneam poveștile se adunau în jurul meu să mă asculte de la țâncii încă cu degetul în gură, până la copiii mai mărișori ,ba chiar și vecinele își lăsau treburile așa cum erau și veneau în grabă să prindă un loc mai în față ca să asculte și ele.Ce să mai spun de bunicuțele care mă ascultau povestind sorbindu-mă din ochi ,iar între timp mai coseau o codiță la pisică ori o urechiușă șoricelului și ca să își arate calitatea de mâna dreaptă a povestitorului mai muștruluia pe câte un neastâmpărat cu gândul la joacă.
Bunicii și ei așteptau nerăbdători începerea spectacolului și erau nelipsiți serile cu nepoții în cârcă, iar pe lângă el copiii vecinilor chiar ba și curioșii.
Dacă ați avea răbdare să mă ascultați ce vă povestesc ați fi mirați prin câte am trecut și am văzut pe lume și câte povești am adunat de ici de colo de dincolo și pe care le păstrez și astăzi ca pe niște comori în buzunarul mare și roșu cusut acolo unde-mi simt inima bătând.
Acum nu mai știu care sunt adevărate sau născocite și de câte ori venea o cerință de la un pitic le scoteam de pe unde le țineam , pregăteam decorul,găteam în haină nouă actorii,potriveam atmosfera caldă și începeam să povestesc ce-mi vine la îndemână mai repede ca să răspund la așteptările fiecăruia . Și prima bătaie a gongului era semnalul că e timpul să înceapă spectacolul .Și în aplauzele celor adunați de pe unde erau ,intrau spectaculos păpușile actori în decorul poveștii și își trăiau viața în fața spectatorilor mici și mari cu ochii măriți de emoție și curiozitate.Pe rând își făceau intrarea Prințul fermecat călare pe un cal alb sau Fata de împărat din Palatal de Cleștar ori Monstrul din apa Dunării sau Ridichea fermecată care creștea într-o zi cât într-un an ,nelipsit era și Motanul Încălțat ,Făt Frumos și numai spun de Lupul Sur, Broasca,Șoricelul Chiț ,chiar și cine se mai nimerea atunci și numai spun câte alte povești .Toată treaba era să caut bine în buzunarul de la piept, cel deasupra inimii și să le prezint copiilor.
Ca să vă spun așa, m-am simțit bine o bună bucată de vreme ca să fiu șorț și eram tare fericit când copiii băteau din palme sau când apăreau personajele colorate și vesele în decorul cu care eram gătit.Mă simțeam tare bine atunci când copiii se apropiau de mine ca să vadă dacă sunt aievea și care mai de care mă pipăia sau se împingeau între ei care să stea în primul rând sau să se joace cu mine , băteau din palme ,tropăi au din picioare și se minunau de tot ce vedeau.
Într-una din dimineți m-am trezit cu gândul să le fac o surpriză și să le spun poveștile în decorul pădurii. Ajuns acolo nici nu am avut timp să-mi trag sufletul după drumul lung până la pădure și cu toată recuzita poveștilor și toate păpușile actori în spate ,că din senin a început un ropot de ploaie care lua la vale tot ce întâlnea în cale spre pârâiașul care șerpuia printre copaci . Cred că de frică să nu le ia apa toate păpușile sau împrăștiat care încotro căutându-și loc să se adăpostească ba prin tufișuri ori după un butuc uscat sau în scorbura unui copac bătrân.
Ploaia venită pe neașteptate a dat peste cap planul pe care mi-l făcusem și am fost tare speriat când am crezut că sau rătăcit. Vă spun cu mâna pe inimă că păpușile-actori din poveste așa cum erau : bune ,frumoase,rele,invidioase,supărăcioase ,mofturoase le simțeam ca pe copiii mei.
Plecarea lor m-a zăpăcit atât de tare și ca să-mi adun gândurile m-am așezat pe un butuc și am așteptat ca să stea ploaia. Un pic mai târziu, când mai m-am liniștit am plecat în căutarea lor răscolind pădurea și orice locușor din ea ,degeaba însă ,parcă intraseră în pământ .După un timp când mi se mai așezase mintea am văzut cum păpușile spășite au început să vină jenate una după alta de pe unde se adăpostiseră parcă cerându-și iertare și au intrat iar în decorul poveștii.
Întâmplarea de-atunci m-a cam pus pe gânduri și mi-a dat destule bătăi de cap la gândul că s-ar putea să plece și altădată la fel de repede la prima zăpadă sau la primul vânt mai puternic.
Într-una din zile, nu îmi mai amintesc care și nici nu știu de unde mi-a venit asta ,că aș putea schimba ceva din viața mea de șort și să plec așa haihui prin lume. Și de atunci gândurile nu mai m-au lăsat și parcă pluteam,iar nopțile mă perpeleam ca pe jar întorcându-mă de pe o parte pe cealaltă cum și ce să fac ca să nu mai pierd păpușile.
Și răspunsul mi-a venit limpede într-o dimineață chiar în zorii ei când m-am trezit luminat de parcă mi se luase o ceață de pe ochi.Mi-am amintit că pe drumul spre pădure văzusem un atelier mare pe care era pusă o panicardă pe care scria cu scris mare:
AICI SE FAC DE TOATE!
Am intrat înăuntrul atelierului și acolo m-a întâmpinat Meșterul Șorț de care auzisem că este cel mai bun în meseria lui ți că învățase ca meșteșugul de a face de toate, de la cel mai priceput meșter din toate vremurile, bunicul său.
În timp ce mă străpungea cu privirea să vadă cum sunt și ce vreau de la el m-a întrebat direct fără să mă scape din ochi.
Meșterul
-I-a spune-mi, ce te-aduce la atelierul meu?
Cu ochii plecați și cu vocea aproape șoptită de emoția că eram chiar în fața celui mai mare meșter din toate timpurile am început să mă bâlbâi și să-i povestesc așa cum am putut mai bine ,de unde vin, din cine mă trag,cine sunt, ce fac și ce mi s-a întâmplat de am ajuns la el… Mi-am căutat ceva timp cuvintele până să deschid gura ca să-i spun de ce am venit la atelierul lui.Și luându-mi inima în dinți i-am spus cu vocea șoptită:

-Mare Meșter,nu sunt degeaba la atelierul tău ,dacă nu aflam de la unul de la altul că știi să faci de toate și că nimeni nu te întrece pe locurile și în timpurile acestea și cel mai mult mă bucur că știi să schimbi pe cineva în altcineva.
Pățania care am avut-o la pădure nu vreau să se mai repete și altădată ,așa că am venit la tine să-ți propun să mă schimbi în altceva.
Am văzut cum meșterul mă asculta atent și nu mă scăpa din ochi în timp ce vorbeam…îmi amintesc că mi-a trecut prin minte un gând fulger că nu degeaba era așa meșter mare.Știa să asculte.Și după ce s-a dumirit ce-i cu mine, m-a întrebat direct:

Meșterul
-În ce vrei să te schimb?
Șorțul
-Nu vreau prea multe schimbări, doar ceva nu știu nici eu cum, dar dacă vreodată mă mai prinde ploaia ori vântul sau chiar o zăpadă să nu se mai sperie păpușile și să se împrăștie speriate prin pădure cum au făcut acum.
Sorțul:
-Mare meșter, n-aș mai vrea să mai trec încă odată prin asta și să-mi pierd personajele prin pădure sau prin altă parte.
Meșterul:
-Dacă ai încredere în mine te fac cum vrei tu.
Sorțul:
– Numai să nu mă doară..
Meșterul:
-Nu te doare deloc, nici n-ai să simți…doar așa ca o pișcătură mică de…
Șorțul:
-Ce fel de pișcătură?
Doar n-o fi de țânțar?
Meșterul știa cum să-i ia pe fricoși
Meșterul
-Spune, vrei sau nu vrei?
Și spre rușinea mea am stat ceva pe gânduri până să-i răspund meșterului …și fără nicio îndoială am spus repede aproape turuind.
Șorțul
-Meștere, știu în ce vreau să mă schimb !Cel mai mult m-ar place să fiu un rucsac colorat!
-Doar să nu mă doară…
Meșterul
-Nu o să te doară deloc dacă faci ce spun!
-Uite cum facem…așează-te pe masa aceasta, așa foarte bine. O să spun cu voce tare ,tot ce fac.
Primul pas…
Uite acum îndoi una din părțile tale, asta din partea dreaptă ,dar tot așa de bine aș putea să încep cu ce parte vreau,fie din stânga sau din dreapta…
Astăzi însă o să încep cu cea din dreapta și cu multă răbdare și atenție o întorc peste jumătatea de șorț până la mijlocul lui chiar pe linie din afară spre înăuntrul lui și astup ca o plăpumioară păpușile așezate în partea aceea.(deja o parte din personaje sunt la adăpost)
Meșterul
-Vezi ce bine stau acolo?
-I-a spune, cum a fost, până acum?
Șorțul
-Până acum, bine!
Al doilea pas…
La fel ca ca prima data, dar de data aceasta îndoi cealaltă parte ,tot așa dinspre afară spre interior și ca și atunci nu trebuie să lipsească delicatețea și migala până în momentul când se întâlnesc părțile din dreapta și din stânga și își dau mâna.

Meșterul
-Cum văd te-ai obișnuit cu mine, hai să schimbăm mai departe… …
Al treilea pas…
Acum fac o altă îndoire părții de jos care nu vrea cu niciun chip să se lase mai prejos și vrea ar să să se întâlnească cu celelalte părți …așa că iau partea de jos o îndoi spre mijlocul șorțului ca să se întâlnească cu celelalte prietene.
Meșterul
-Uită-te ce bine se împacă și mai ales că sunt împreună împreună?
-Se bucură de întâlnire îmbrățișându-se .

Meșterul
-Dar parcă nu-i închisă poarta, nu?
Al patrulea pas…
Meșterul
-Acum îndoi și partea de sus spre mijloc acolo unde s-au întâlnit celelalte părți ale tale.
-Gata închid ușa ca să le fie bine actorilor și să fie în siguranță dacă plouă sau mai vin cine știe ce vreme rea.
Meșterul
Hai s-o închidem și îndoim partea de sus spre mijloc acolo unde și-au dat mâna, toate părțile tale, peretele drept,peretele stâng,ușa și acoperișul.
Meșterul
– Șorțule, gata ești un rucsăcel colorat și vesel.
-I-a zi, îți place noul tău chip?
Șorțul
– Nu știu ce să zic meștere, dar parcă este mai ușor să port păpușile în spate..
Meșterul
-AEi dacă îți este mai bine așa,cred că trebuie să te botez…Ce zici de numele pe care ți l-am ales?
Îți place?
Rucsi, mai mult o carte de povești…Și acum aceasta v-a fi povestea ta…

Cum s-a terminat schimbarea cât ai bate din palme toate păpușile au dat buluc care mai de care în rucsac ca să prindă un loc mai bun. Nu se mai temeau de ploaie sau ninsoare și chiar dacă se întâmpla asta vreodată în căsuța încăpătoare era cald și bine .
Șorțul
Aceasta a fost povestea ”unui altfel de șorț” ,iar acum este povestea lui Rucsi, mai mult decât o carte cu povești !
-Salut, oameni buni, vă invit în lumea mea!

Ps.
Dacă cineva vrea să încerce schimbarea, o puteți face fără frică.
Să știți că nu doare!