DE CE „ȘLEFUITORUL DE PERLE”

Să știți că nu mi-a fost deloc ușor să mă hotărăsc asupra titlului acestei cărți.

În căutarea unui text care să se potrivească cu ceea ce voiam să scriu în carte – despre activitatea de dascăl între copii, am pendulat în alegerea titlului potrivit, de la o zi la alta. Nehotărâtă încă, îmi veneau în minte tot felul de titluri ca pe bandă, pot să spun, pe care le înșiruiam pe pagină și le scanam cu ochii mai ceva ca cel mai performant scanner și abia după aceea îmi făceam păreri cam cum ar veni pe coperta cărții. De cele mai multe eram în dilemă dacă să-l opresc sau nu, iar ca să nu-mi dea prea mult de lucru, scăpam de el tot atât de repede așa cum venea. Cu unele dintre ele am cochetat un timp după cum credeam că se potrivesc cu tema despre care povesteam. Dacă nu plictisesc, enumăr câteva din ele, ca să vedeți ce luptă a fost în mine pentru găsirea celui mai potrivit titlu pentru o carte pe care o cred ruptă din sufletul meu:

Din culisele meseriei de educatoare

Dau din casă

Lada de zestre sau Moștenirea

Tipsuri …chichițe, finețuri, indicii…

Regină peste pitici

Învățând cu dragoste

Culegătorul de „perle”

Timpul. Hoț de amintiri

Treci la colț, doamna

Povestiri adevărate de pe culoarele grădiniței

Grădinița, tărâm nemuritor

Din jurnalul ascuns al doamnei

Istorisiri adevărate, de neuitat

Și încă nu le-am scris pe toate. O parte dintre ele le-am folosit ca titlu pentru povestioarele pe care le scriam. Pe unele le-am șters imediat ce m-am gândit bine la ele. Altele erau bune, dar parcă aveau un iz prea de demult. Și chiar dacă scriam povești mai vechi, voiam să le dau un aer proaspăt, de actualitate ca să fie gustate și de cititorii mai de dincoace (de astăzi). După ce le-am trecut prin filtrul minții, pot să spun că unele dintre ele nu au avut nicio șansă să apară în carte, celelalte rămase după ce le-am trecut prin lupă, bibilite în gând și întoarse de pe o față pe alta, cercetate cum s-ar spune. În urma analizei migăloase rezultatul a fost că m-am oprit la două dintre ele. Primul titlu ales a fost „Din aventurile unui șlefuitor de perle”. Pot să spun că a fost agreat cam pe toată perioada cât mi-am scris povestioarele. Totuși ceva mă sâcâia din când în când. Era un gând care nu-mi dădea pace. Dar ca să n-o mai lungesc, nu-mi suna deloc bine în urechi cuvântul aventuri, care mă ducea spre altă înțelegere a poveștilor cu întâmplări din grădiniță. M-am luminat când am înțeles că activitatea mea între copii nu a fost o aventură, ci o misiune, aceea de a educa, forma și șlefui micuții care-mi intrau în clasă într-o haină potrivită pentru fiecare din ei și atunci am schimbat titlul cărții în „Șlefuitorul de perle”. În momentul în care l-am schimbat, mi s-a clarificat tot și parcă mi se luase perdeaua de ceață de pe ochi. Da, mi-am spus în gând: „Acesta este titlul potrivit!”

Într-adevăr era cel care contura clar personajele cărții: dascălul și perlele. Fiecare cu rolul pe care-l avea în miracolul șlefuirii. De ținut minte: amândouă rolurile sunt la fel de importante! Dascălul este cel care șlefuiește copilul într-o perlă. Pentru aceasta își pune sufletul pe tavă, puterea, gândirea, efortul, dibăcia, încrederea, și toate cu sudoarea frunții, iar tocmai când crede că a terminat cu șlefuitul, o ia din nou de la început. Și iar de la capăt, cu alt efort, alt timp și iar nădușește până când ajunge să șlefuiască o perlă mai curată, lucioasă, dar spre nemulțumirea lui se întâmplă ca și la a doua încercare să nu iasă perla pe care o dorește, ci mată sau cu zgronțuri pe ea. Știe că doar atât a putut să facă cu perla pe care a avut-o în mână și atât i-a fost permis. Nu se teme de asta, pentru că a văzut de-a lungul timpului că unele perle urmează să mai treacă și la alți șlefuitori de perle, învățătorii, profesorii care le dau strălucirea până când ajunge cea care a fost hărăzită de Cel de Sus. Și astăzi mă bucur că am fost aleasă să fiu un șlefuitor al celor mai mici, firave și prețioase perle. Dragi perle care ați trecut pe la atelierul de șlefuit al clasei mele, vă mulțumesc!