Farmecul vacanțelor de altădată!

Farmecul vacanțelor de altădată!

O altă zi , alte bucurii… ( Povestea este continuarea… În vacanță la bunici!).
Și pentru că a doua zi ,ghedu Iftim avea de cărat peștele pescarilor la bărci, am organizat și noi un picnic între veri. Inițiatorul și organizatorul acestei ieșiri pe baltă a fost Nelu, verișorul meu, băiatul unchiului Lefter, care s-a gândit că a doua zi puteam să avem o zi doar a noastră . Totuși era bine să nu afle mamele ,dar nici băbica Matroana care nu ar fi fost de acord cu plimbarea noastră pe baltă, mai ales că eu, Stelică și Pașca eram lăsați în grija ei pe timpul vacanței de vară. Și, ca să nu o lăsăm pe băbica îngrijorată toată ziua, i-am spus că mergem la chiochea Ioana să o ajutăm la strângerea pepenilor.
Așa că, dimineață ,după trezitul cocoșilor, imediat după ce a plecat Ghedu să ajute pescarii la căratul panerelor cu pește la bărci , am plecat și noi spre casa unchiului Lefter unde aveam întâlnirea .Parcă văd și acum gașca noastră de verișori: Eu, Pașca, Stelică, Traian, Vasilica, Nicu, Florica, Stela, Michea , Marusea ,Nicu ,și Nelu ,care era organizatorul escapadei noastre .Mai aveam și alți verișori, dar nu erau în sat atunci ,iar Iordan, verișorul nostru cel mai mare, mergea în fiecare zi cu unchiul Dumitru la pescuit.
Eram pregătiți cu de toate. Mâncare ce-am găsit fiecare prin casă, iar apă aveam destulă în canalul și balta pe unde treceam.
Am plecat cu o singură barcă ,nu aveam de mers mult ,ci doar să trecem canalul pe partea cealaltă. Nelu însă a fost nevoit să facă trei drumuri , ca să ne treacă pe toți peste canal dincolo unde începea balta. Parcă eram niște pirați . Băieții s-au mânjit cu nămol pe față, iar noi, fetele, ne-am împodobit cu pălării din frunzele mari și late de nufăr și ne-am făcut mărgele din lujerii și florile de nuferi albi și galbeni .Doamne, eram atât de frumoși, curajoși ,bronzați și nerăbdători să înceapă aventura!
Ca în orice expediție trebuia să ne alegem un șef și, pentru că Nelu a organizat plimbarea noastră și tot el era la cârma bărcii ,l-am ales în unanimitate să ne fie șef…Dar ,se știe, că șefia pe lângă ,responsabilitățile pe care le are mai vine la pachet cu mândria, siguranța, libertatea de a face ce vrea cu grupul și Nelu începuse a-și cam da aere și să ne dea comenzi chiar răstite și pe un ton de comandă. În rest era șeful perfect! Merita, era foarte informat: Știa toate locurile de pe baltă, unde erau cei mai frumoși nuferi, unde erau coloniile de pelicani și lebedele, unde era stufărișul cel mai bogat în care găseam ascunse cuibarele cu ouă de gâște, rațe și lișițe. După ce ne-a trecut canalul ,de partea cealaltă era Balta! O minunăție! Și noi am intrat în paradisul ei.
Eu, ca să vă spun drept, am rămas mută la vederea acelei frumuseți .Și la fel ca un aparat foto treceam prin ochii și inima mea toate acele minunății. Soarele, abia trezit din somn, își scalda fața luminoasă de un galben pal în apa bălții, unde își găsiseră găzduire nuferi albi și galbeni din care ne făcuserăm podoabe. Prin sălciile bătrâne, cu crengile aplecate gata să ne primească în brațele lor ca într-un leagăn ,își aveau cuibarele păsări de toate speciile, culorile și mărimile. În depărtare se vedeau coloniile de pelicani, unii dintre ei erau atenți la micile valuri. Acela fiind semnalul pentru ei că puteau să-și procure ușor hrana din ziua respectivă. Peștii , nepăsători, de prezența pelicanilor, ieșeau și intrau din nou în valuri însoțiți de minunatele si spectaculoasele lor acrobații de parcă îi invitau la joacă. Îi auzeam parcă de departe pe verii și verișoarele mele că se hârjoneau, râdeau și imitau păsările, țipau…Eu însă nu aveam ochi decât pentru ce vedeam și simțeam acolo.
Ca să ajungem la coloniile de pelicani și la delicatele lebede, am hotărât să ne oprim și să construim o ambarcațiune, mai mare, din stuful și papura care se găsea pretutindeni. Băieții erau pregătiți cu de toate, mai ales Michea care cunoștea toate coclaurile din baltă ca-n palmă și , mai pe ocolite, ne-a spus că, dacă mergem puțin mai la vale, găsim maldure de stuf și de papură gata cosiți.
-”Sunt ale lui deadea Feghea, adunați pentru acoperișul de la bucătăria de iarnă” a zis Michea.”I-a lăsat aici la uscat, până mai târziu când o să aibă cu ce să-i care acasă.”
Și a continuat sigur pe el:
”-Lasă că vorbesc eu cu deadea Feghea și îi spun că i-am împrumutat de la el și în locul lor o să-i lăsăm pluta noastră poate se folosește de ea”.
Acum ceilalți băieți au intrat în joc și și-au folosit priceperea la construitul plutei. Erau pregătiți cu de toate: sfoară ,sârmă ,clește.
Au pus maldurii unii peste alții, i-au legat cu sfoară, iar legăturile le-au întărit cu sârmă. Părea destul de sigură ambarcațiunea noastră. Sa spun drept, îmi era cam frică să mă urc pe pluta făcută de verii noștri, dar siguranța pe care mi-o dădea șeful nostru alunga toate temerile. Și totuși Nelu, ca un adevărat căpitan care dă pentru prima dată corabia la apă ,s-a gândit s-o încerce mai întâi cu cei mai curajoși dintre ei care știu să înoate. Și după heirupul împingerii pe apă a plutei au urcat în ”corabia piraților ”cei mai curajoși dintre noi , ca să se testeze siguranța ambarcațiunii. Noi, fetele, am rămas pe mal cu Stelică care după părerea mea, nu prea era încântat să rămână cu noi .
Ne uitam în zare la barca pe care o construiseră verii mei.
Se mai vedea doar un punct și ,noi, cu ochii mijiți și cu mâna streașină la frunte ne uitam după corabia și verii noștri curajoși.
Auzeam însă ecoul vocilor lor: ”uuu..lebedee…frumoss…băă..uite acoloooo …”! S-au întors fericiți spre noi în siguranță. Au încărcat a doua oară ambarcațiunea cu grupul nostru. Eram chiar nerăbdători să plecăm și noi în aventura misterioasă. Michea și Nelu conduceau ”pluta navă” cu vâslele luate din barcă și nimeni care ne-ar fi văzut nu ar fi crezut că nu suntem din filmul ”Toate Pânzele Sus„ .
Trecuse ceva timp de când ne plimbam și acum soarele ardea cu putere, dar nu ne păsa prea mult pentru că ne schimbam pălăriile imediat ce celelalte se vestejeau de la arșița soarelui. Și aveam de unde să ne alegem chiar pe mărimi. Pe toată întinderea ghiolului oriunde te uitai peste tot erau nuferi albi și galbeni pitulați printre frunzele mari și late de pe suprafața apei. Printre ochiurile de apă limpede, zeci de peștișori colorați își făceau spectacolul de sărituri așteptând aplauzele noastre. În timp ce verii noștri cârmuiau barca printre hățișurile de iarbă de mătasea broaștei, de lianele din frunze de nufăr, spectacolul era continuat de grațioasele lebede și de pescărușii gălăgioși. Chiar și unii pelicani își prezentau spectacolul. Așa din senin se ridicau sus parcă aproape de cer, iar apoi plonjau în apă pentru a se răcori și ca să-și astâmpere setea și foamea cu un peștișor auriu care abia își terminase saltul. Vânticelul pornit ca din senin a invitat în spectacol și sălciile care au început să-și miște crengile și să le împletească într-un leagăn de poveste și florile au pornit într-un dans lin dăruind miresme și culori tuturor de acolo. Păsările și ele și-au început concertul. Frumusețea naturii în plină vară și splendoarea ei m-au copleșit și cred că și pe verii și verișoarele mele, pe fața cărora se citeau uimirea și bucuria că trăiam aceste emoții împreună. Eram ca într-un vis!
Din visare ne-a trezit un pescar care trecea pe lângă noi cu barca care lăsa în urma ei valuri care ne legănau ușor și din care se simțea miros de baltă și pește. Era ars de vânturi și de ploi și ,după binețele cuvenite, zâmbind în sinea lui, gândindu-se probabil la năzdrăvăniile din timpul când și el era și el copil, ca noi, a oprit barca și cu dărnicie ne-a umplut un sajoc de pește din care să facem o saramură și astfel să ne mai prindem cu el inima .
Acolo, în zarva și murmurul de pe baltă, totul se întâmpla firesc: o gâscă își plimba boboceii pe apă, fluturii zburau printre flori , stuful foșnea la adierea vântului, sălciile erau tot pe malul canalului , păsările ciripeau vesele sau speriate, albinele zumzăiau printre flori , clipocirea apei când mai sărea câte un peștișor și o împăcare în care puteai să-ți asculți gândurile.
Ne-am întors spre locul unde ne-am lăsat barca și așa cum ne-am gândit încă de la început am lăsat pluta noastră misterioasă lui deadea Feghea pentru împrumutatul cu maldurii de papură și de stuf. Iar pentru că tot avea plita gata făcută , am strâns câteva găteje de lemne și am copt peștele pe care ni l-a dăruit pescarul singuratec .
După ce ne-am potolit foamea la umbra sălciilor de pe marginea canalului, am plecat spre barca pe care o lăsasem ascunsă în stufărișul de la canal. Se însera și obosiți încă admiram schimbarea culorilor aurind coama sălciilor și a apei la trecerea spre culcare a soarelui.
O pală umbrită și parcă pictată cu un portocaliu spre un auriu șters, cobora pe întinderea apei și a caselor care se vedeau în depărtare. În locul culorilor, liniștea unei odihne bine meritate a pus stăpânire peste această lume de vis, de tinerețe, miracol și bucurie.
Nu am să uit niciodată această minunată plimbare în inima Deltei alături de verișorii și verișoarele mele! O să rămână mereu amintirea noastră!

Brs_0980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *