Detectivul din avion !
Din grupul celor care făcuseră pelerinajul la Mormântul Sfânt se remarca de la o poștă un cuplu de tineri abia căsătoriți. Erau agreați de tot grupul mai în vârstă… făceau o pată de culoare între acei oameni… Pe lângă tinerețe erau haioși tare chiar și fizic.. Ea o minionă cu părul roșcat și cu ochii albaștri și parcă ireali, mari și pregătiți de o ploaie de vară în orice clipă. Că era veselă ,o dădeau de gol zâmbetul și râsul care se pornea în cascade neașteptat… nu aveai cum să nu râzi când o auzeai… Avea un râs gâlgâit și pornit din adâncul ei… partea cea mai tare era că i se vedeau doi dinți mari din față mai lați decât ceilalți drepți ca doi soldați de strajă… și asta înveselea pe oricine…
El, Radu, era un tânăr prezentabil și mai înalt ca ea ,cu niște ochi de culoarea murei coapte și cu părul negru și cârlionțat bucle, bucle. Era un cuplu frumos și le stătea bine împreună.
Nimeni în afară de el nu știa că Ileana era o fricoasă! Putea să-și ascundă bine această parte a ei, jucând rolul de fată veselă…În lume putea să salveze aparențele, dar când era împreună cu Radu, recunoștea asta.
Pentru orice lucru pe care-l făcea, desfăcea firul în patru dacă nu și în mai multe ,mai ales când făcea o ieșire din țară cu avionul. Atunci zici că intra pe pilot automat și până aproape de ziua când avea loc evenimentul, imaginația ei o lua la vale bine de tot… cu toate că nu voia să se întâmple asta nu găsea nicio cale s-o oprească în loc. Și chiar așa fricoasă cum era, avea bunul -simț să nu le strice inima celor apropiați… De la frică i se trăsese râsul acela gâlgâit. Ca să mascheze teama!
Când intra într-o astfel de stare își fereca inima cu o sută de lacăte ca să nu iasă nimic afară din teama ei… Era ceva cu care se obișnuise cu timpul, dar până în momentul când trebuia să plece undeva și mai ales în altă țară cu avionul se perpelea ca pe jar și prin minte îi treceau tot felul de scenarii în care ar putea să ajungă.
Le lua pe rând la analizat în ordinea pericolului:
Dacă se prăbușea sau era deturnat avionul sau și mai rău să fie luați ostatici și cereau sume de bani ca să fie eliberați Dar dacă un stol de păsări se ciocnea de avion și în final se prăbușea și speriată închidea ochii la câte altele îi treceau prin minte ca pe bandă. Ce o mai liniștea până la eveniment era că tot ea găsea și soluțiile salvatoare pentru orice frică pe care o crea mintea ei… Și prin fața ochilor ….ba că-I ajuta un înger sau când aproape să cadă avionul se redresa din senin parcă ajutat de o forță și la fel ca în povești întotdeauna se termina cu bine… Culmea era că toate spaimele prin care trecea se întâmplau până decola avionul. Când ajungea sus printre norii albi ca prin minune se liniștea și începea să-i studieze pe cei din avion.
Abia aștepta asta și începea cu cei de lângă ea, imediat ce terminau stewardesele cu informațiile de salvare. Ileana se asigura mai întâi dacă centura era bine prinsă și ca să-și dea încredere și pentru liniștea ei o deschidea o dată și încă o data să se convingă că nu e defectă, și își mai arunca ochii și la jumătatea avionului pe aripa unde ar fi trebuit să ajungă în caz ”de” și să se convingă că este bine, iar după ce termină cu toate treburile tehnice se întorcea spre Radu, de la care se încărca cu liniștea și seninătatea din ochii lui și care prin toate gesturile îi spunea:
– Vezi ,sunt aici lângă tine, să nu ai nicio grijă !
Și după asta o încerca un fel de nepăsare, sigură că totul era în ordine.
Cu nasul lipit de hubloul avionului, liniștită și curioasă, urmărea norii care se mișcau liberi de colo -acolo într-un dans cochet și spectaculos… Culoarea lor, de la un alb de zăpadă până la albastrul sineliu, îi atrăgea ca un magnet privirile, însă simțurile erau treze și spre hohotul de râs al tinerilor de-alături care se bucurau așa în felul lor. Punctul maxim al fricii era până în momentul când ajungeau stewardesele cu gustarea… Ileana se mira unde dispăruse frica. Parcă nici nu existase vreodată și călătorise ceva împreună și ca să -l parafrazeze pe Radu care spunea întotdeauna când plecau într-o călătorie și mai ales cu avionul:
– „Neam de neamul meu și-al tău n-au ajuns prin locurile unde am ajuns noi și mai ales în locurile sfinte”!
De fapt, acum era prima vizită și primul pelerinaj în Israel, la Mormântul Sfânt. Încă de la începutul căsătoriei lor și-au propus să călătorească și odată și odată să ajungă la Mormântul sfânt… nu știa dacă o să reușească să-și depășească teama și tot amâna găsind motive… ba că nu aveau destui bani, că mai aveau ceva de făcut prin casă, să mai termine un curs, poate reușeau să cumpere o mașină…și motive se găsesc multe atunci când își ”băga cineva coada”…
Ileana își amintea cum într-o seară spre primăvară erau în foaierul teatrului și în așteptarea spectacolului obișnuitul zumzet și vânzoleala de colo – colo, ba să mai salute o prietenă pe care nu o mai văzuse de multă vreme ,ba să mai îmbrățișeze o fostă colegă ,se plimba printre oameni salutând pe câte cineva, când a auzit că o strigă cineva…
– Ce faci, Ileana?
S-a întors uimită spre locul de unde și -a auzit numele și a văzut o fostă profesoară de liceu care s-a bucurat s-o vadă și repede i-a spus că au reușit să prindă bilete pentru o excursie în Israel la Mormântul Sfânt…
-Nu mergeți și voi, Ileana? Au mai rămas două locuri…
Luată pe nepregătite și rușinată s-o refuze pe profesoara cu care se avusese tare bine i-a spus lui Radu că în două săptămâni este o plecare în pelerinaj în tara Sfântă și că mai sunt două locuri ca să se completeze grupul. Atât i-a trebuit lui Radu, care fără să mai stea pe gânduri a și plecat la biserica de peste drum unde se făceau înscrierile. Ileana i-a văzut ochii cum o învăluiau cu dragoste, că i se îndeplinea dorința… să meargă pe urmele Mântuitorului.
Și-a alungat gândurile despre cum se hotărâseră să ajungă la Mormântul Sfânt și
cu biletele în mână s-au urcat în avion pe rândul unde aveau locurile.
Dintr-o privire a văzut că locul de la fereastră era liber, acolo unde -i plăcea să stea de obicei și aștepta cu nerăbdare cine venea pe acel loc. Se gândea în sinea ei că poate era o persoană drăguță ca să schimbe locurile… Abia își terminase gândul că a ajuns lângă scaunul lor un domn care s-a uitat la locul de la fereastră a cerut voie politicos, dar cu o privire rece, dacă poate să treacă la locul său
May? (Se poate)
Cum era și normal i-a făcut loc. După câteva minute stewardesa a anunțat ca să se pună centurile și urarea de zbor lin în toate limbile. Așa cum se obișnuia a urmat rutina decolării avionului și asta a dat startul la imaginație, Ilenei.
Cu coada ochiului urmărea pe domnul de lângă ea, bineînțeles prea insistent și ca să se astâmpere cât de cât primea din partea lui Radu câte-un ghiont discret ca să se mai adune cumva. Și chiar cu semnalele cam agresive din partea lui, gândurile ei mergeau mai departe și își spunea doar ei:
” Pare că este rus ori german, dar dacă este american” și își continua gândurile:
– Domnul de lângă mine mi se pare dubios, iar ochii nu-mi spun nimic și răceala lui ? Zici că stau lângă un aisberg. Adevărul că și ea îi transmitea neliniște vecinului pentru că a văzut cum își mușca buzele și că a început să-i curgă broboane de sudoare pe frunte.
Ileana continua dialogul cu ea” cred că este terorist”. Și speriată de gândul care-i trecuse prin minte, s-a întors spre soțul ei și i-a șoptit la ureche:
– Radule, avem un terorist lângă noi, vezi poate reușești să-i dai de știre stewardesei, ai grijă să nu te vadă el. Când a văzut că Ileana este atât de prinsă în demascarea teroristului a început de data asta cu artileria grea (ciupiturile) ca să o mai liniștească și s-o trezească de-a binelea.
Pentru un timp cred că au ajutat- o, durerea i-a alungat gândurile fantastice despre terorist.
Când au început să se servească gustările Radu i-a comandat și un pahar cu vin roșu, gândindu-se că poate așa îi veneau mai repede boii acasă. Ileana era cu gândurile spre cel pe care-l studia …a văzut cum a refuzat politicos mâncarea .Nu s-a oprit aici, ci a mers și mai departe cu amplificatul fricii și a scos un Și-a aruncat ochii și spre” studiat”, dar a refuzat politicos mâncarea. Nu s-a oprit numai la refuzat ci a mers și mai departe cu amplificatul fricii și a scos un laptop pe care-l avea jos la picioare și l-a instalat… Imediat pe ecranul laptopului au început să intre imagini cu avioane care se prăbușeau, oameni îngroziți, avioane deturnate. Socotea în gând deasupra cărei țări erau și stewardesele parcă îi citeau gândurile. Se auzea la microfon anunțul că erau deasupra Turciei și ca să nu se ridice nimeni de pe scaune. Urmărea pe domnul de lângă ea nu prea insistent pentru că era dezaprobată discret Radu și care îi făcea semne să se astâmpere. Se jena de el, dar își continua activitatea de detectiv fără să mai lase ca să se vadă pe față prea mult din teama ei. În gând încerca să clarifice de ce naționalitate este și îi treceau prin minte tot felul de prezumții: ba că este rus, german, american. Chiar de orice națiune ar fi fost i se părea dubios. O privea și el din când în când, cred că starea ei îi amplifica temerile pentru că a văzut că își mușca buzele și a început să-i curgă broboane pe față. Chiar și așa continuă să-l observe. Și s-a întors din nou spre soțul ei șoptindu-i discret la ureche:
– Radule, eu continuu să cred că este terorist… și socotea deasupra cărei țări erau… dar gândurile nu o lăsau în pace:
– Ăsta cred că este un sinucigaș și cu el ne ia pe toți… atunci pe loc inima i s-a îmbunat și din clipa aceea nu se mai gândea la ea.
În avion erau mulți tineri, copii care plângeau că-i dureau urechile de la presiunea atmosferică… a văzut cum Radu o ocrotea cu ochii lui negri și calzi, se gândea că mai încă atâtea de făcut împreună că au viața în față și atâtea planuri, dar urmărea atentă ce se mai întâmplă.
Stewardesele vesele cu fețele într-un zâmbet de încurajare, treceau de la un scaun la altul aducând cafele și bere. Când au ajuns la rândul lor i-au întrebat dacă mai doresc ceva și atunci l-a auzit pe prezumtivul, neamț, american, rus, cu un zâmbet cald cum a cerut într-o engleză curată că dorește un pahar cu vin roșu.
Și n-o să credeți, nu a gustat din pahar până nu a închinat paharul în fața Ilenei cu un Luck (noroc ) și un zâmbet larg pe față de zici că era miere pură. Nu după mult timp stewardesa a anunțat că au ajuns deasupra României și să se pregătească de aterizare. Abia atunci inima i-a venit la loc, iar domnul blond a strâns calculatorul și se uita spre ei fericit. Avionul a început să coboare fără aproape ca să se simtă și au aterizat pe pistă în aplauzele tuturor. La fel ca și ei, vecinul a aplaudat și la plecare i-a salutat în limba noastră:
– Bonasera, doamna și domnule!
Când a auzit salutul românesc, chiar pocit, Ileana a început să aplaude că nu se mai oprea, chiar dacă ceilalți uitaseră de aplauze bucuroși să ajungă la bagaje și să plece mai repede acasă.
Și atunci a înțeles că omul de lângă ei nu era nici terorist, nici musulman nici sinucigaș, era un om oarecare ca și ea un om care se temea de înălțime.
Și pentru că Ileana tot pomenit în câteva rânduri cuvântul terorist, eu cea care v-am povestit această întâmplare cred că mintea ei era terorista care derula scenariile ca pe bandă…
Dar altfel cum ați fi aflat întâmplarea cu detectivul din avion?