Dragă prietenă,

Hei, draga mea prietenă, ți-e bine? Nu mai știu aproape nimic de tine de anul trecut, atunci când mi-ai trimis mesajul  în care spuneai că ești sănătoasă și că  îmi dorești și mie la fel. Atât de ocupate am fost că nici nu ne-am dat seama că a trecut timpul.

A … și fiindcă a venit vorba, tot acolo lucrezi sau te-ai întors în țară?  Chiar nu mai știu nimic de tine, doar ce mai aflu din mesajele automate pe care le trimiți la toată lista ta de prieteni pe Facebook. Din ele văd că ești fericită. Măcar acum când avem timp liber și stai acasă, hai să vorbim  pe camera telefonului și chiar la  telefon ca înainte. Și să ne uităm una la alta chiar dacă nu suntem pe canapeaua din casa ta sau a mea, ci doar  virtual… Știi, parcă mă gândesc să-ți scriu mai bine o scrisoare așa cum făceam înainte când simțeam că te vedeam și vorbeam  cu tine.

Să știi că sunt sănătoasă ceea ce îți doresc și ție!

Aici timpul este frumos și primăvara la fel. Așa cum îți plăcea ție. Doar atât că este mai altfel acum, iar în curtea noastră nu se mai aud glasurile acelea de copii fericiți. Cum am aflat că ești încă plecată din țară o să-ți povestesc câte ceva de  pe la noi că poate ți-o fi dor:

O mai ții minte pe  mătușa Maria? Se ține încă bine, a mai îmbătrânit un pic, dar încă mai face  pâinea tot la cuptorașul  din curte care ne plăcea atât de mult în copilărie?

Când ai să ajungi acasă să știi că nimic nu mai este ca atunci, parcă și satul a îmbătrânit, iar sălciile care ne-au legănat toată copilăria abia mai pot să-și  mai țină crengile .

Îți amintești de caisul din fundul grădinii noastre când ne cocoțam în el după caisele gustoase și aromate? S-a uscat.

Nici câinele bătrân, Nero, nu mai este, și nici vecina de la capătul satului pe care ne plăcea s-o necăjim cocoțându-ne în agudul de la drum care făcea agude atât de bune.

Poate ar fi mai bine să-ți amintesc de jocurile noastre când alergam cât ne țineau picioarele pe islazul satului,  sau de mai târziu,  când ne întâlneam pe ulița satului și când ne făceau ochi dulci băieții!!!! Sau când jocurilor nevinovate le  luaseră locul altele: cele când rupeam frunzulițele de la o crenguță de salcie una, câte una și le număram în gând… ”mă iubește, nu mă iubește” și tot așa până se terminau frunzulițele. Dacă ultima nu cădea cum ne doream, rupeam altă creangă și repetam din nou până nimeream, te iubește.

Dar ce zici de-atunci când țineai de ”șase” la ușa clasei ca să ne citească Mihai destinele din cartea cu foile îngălbenite de atâta vechime și mâini care au răsfoit-o, pe care am luat-o pe ascuns de la bunica lui? Eram tocmai atunci când ne puneam întrebări despre viață, destin, miracol.

Si crede-mă vreau atâtea să-ți mai spun … Dar de atunci când plecam în căutare de ouă de gâște, lișițe, rațe când ne umpleam noi, fetele, poalele, iar băieții- buzunarele cu ouă pe alese??? Ne așezam pe iarbă și le ciocneam ușor, făceam o  gaură  mică în el și le sorbeam așa crude cum erau.

Îți amintești ce gustoase erau și cum ne lingeam  urmele rămase  pe față și iar la joacă ne ascundeam după sălcii, prindeam libelule, alergam cât ne țineau picioarele și nu ne dădeam seama când se făcea seara???

Dar ce zici de vacanțele de vară, când după ce ne întorceam de pe la școlile unde învățam în oraș, copilăream cu toți în sătucul nostru?  Și când ne întâlneam la canalul de lângă casa noastră, acolo se făcuse o bucată mare de reniș iar unde  apa nu era adâncă și puteam să mergem  prin apă o bucată bună cu apă, ajungându-ne până mai sus de genunchi??? Cei care nu știau să înoate făceam baie acolo și mai ales noi, fetele, unde era reniș și apa mică. Băieții se duceau la adânc și câte unul se dădea cu capul la fund fără să știm și ajungea până la noi  pe sub apă și ne-apuca de picior… și atunci ține-te sperietură și țipete.

Îți mai aduci aminte de Fănel că începuse s-o placă pe Margareta și avea- ce- avea cu ea și ca un pește  ajungea lângă ea, o lua în brațe ca s-o liniștească, motiv ca să fie aproape? Aud și-acum în urechi țipetele noastre speriate când  ieșeam din apă cu cămășile ude și lipite de noi prin care se vedea totul prin pânza subțire de stambă a cămășii??

Ne stropeam  cu apă și fugeam ca să ne ferim de băieți  care alergau să ne ajungă  și să ne dea cu capul la fund. La țipetele noastre, tata de pe unde era, venea în fuga mare ca să vadă ce-a luat foc. Eu cred că își cam dădea seama despre ce era vorba, dar se făcea că-i ceartă pe băieți și-i făcea cu ochiul băiatului șugubăț Îți amintești ce fericite eram?

– A … am uitat să-ți spun: în caz că vii acasă și mă întâlnești întâmplător, să nu te uiți după tânăra de-atunci … să știi că acum, sunt mai scundă, am și părul grizonat, doar ochii mi-au rămas la fel de luminoși, în care licăresc luminițele acelea vesele, după ei să te iei!

Draga mea, cred că te-am plictisit, m-am luat cu amintirile și nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul, la câte ai și tu pe cap. Aș avea  multe să-ți  mai scriu, dar știi ceva, tare mi-ar plăcea să mai stăm de vorbă amândouă ca atunci când  nu ne uitam pe ceas. E timpul să închei scrisoarea și asta repede că mă așteaptă curierul la poartă. Am uitat că l-am chemat. Când o primești să nu plângi, că te simt. Așa eram și când eram în liceu, ți-amintești???

Draga mea, dragă, o să trecem noi peste asta și o să stăm de vorbă ca atunci. Despre mine și ai mei să știi că suntem sănătoși avem masa plină, avem prieteni mulți între care ne simțim bine…Acum abia așteptăm să se dea drumul la viată și promit să ne întâlnim și să depănăm amintiri în fața unei cafele pregătită cu dragoste.

Te îmbrățișez cu drag!

Prietena ta din copilărie.