„ÎNDREPTAR” PENTRU MICILE ȘOTII

Aveam cam cinci ani când am început să fiu mai atentă la ce se întâmpla prin casă. Așa am observat că mama în fiecare zi ridica salteaua de la pat, punea ceva sau altădată lua ceva de sub saltea.

Într-o dimineață, când mama nu era acasă, curiozitatea m-a împins să văd ce are acolo. Am ridicat cu greutate salteaua și am văzut că acolo ținea banii. Nu cunoșteam valoarea banilor, dar știam că atunci când mergi la magazin, dai bani și primești tot felul de bunătăți. Bucuria mea era fără margini, rotițele se învârteau prin capul meu și în fața ochilor îmi apăreau toate bunătățile din galantarele din magazin. Și, așa cum eram îmbrăcată în casă, am plecat cu toată grămada de bani la magazinul care era în spatele casei bunicii. M-am apropiat de tejghea, ajungând doar la jumătatea acesteia m-am ridicat pe vârfuri și am zis:

–              Nanu Ion, vreau să-mi dai și mie de toți banii bombonele.

Gestionarul, care era și nașul de cununie al părinților mei, m-a întrebat:

–              Dar cine ți-a dat banii?

Iar eu i-am povestit că am luat banii de sub saltea. Nanul a luat toți banii și mi-a dat bomboane, spirale și turtă dulce. Fericită, am plecat cu poala rochiței plină de dulciuri.

Acasă m-am delectat cu bunătățile cumpărate. Bucuria, însă, nu a ținut prea mult pentru că mama a trecut pe la magazin și a aflat de trăznaia mea. Nanu Ion i-a dat mamei banii, iar eu am primit botezul primei bătăi.

M-au durut palmele mamei. Am plâns, dar această pedeapsă nu mi-a întunecat bucuria primei cumpărături chiar pe placul meu.

 Mamei, după ce i-a trecut supărarea, s-a înduioșat de plânsul meu și a luat partea hazlie a întâmplării. M-a luat în brațe și mi-a spus că nu trebuie să iau nimic din casă fără să cer voie. M-a îmbrățișat, iar mie mi-a venit inima la loc. În gândul meu mi-am promis că niciodată nu o să mai pun mâna pe bani, chiar dacă-i găsesc pe jos. Apoi m-a mângâiat și mi-a zis:

–              Lasă, că unde dă mama, crește fetița!

Și am mai primit de la mama pălmițe și mi-am dat seama că întotdeauna creșteam, câte puțin până m-am făcut mare.

Ce mă făceam altfel?! Greu de spus, probabil aș fi rămas mică!