Momente.Că de n-ar fi,nu s-ar povesti!

Momente.Că de n-ar fi,nu s-ar povesti!

 

UN DAR BINECUVÂNTAT!

Eram spre sfârșitul clasei a VIII-a, când mă pregăteam pentru examenul de intrare la liceu. În această perioadă când eu treceam prin emoțiile apropierii examenului …dacă reușesc, nu reușesc, cum o să fie plecarea de acasă departe de prietenii mei,gânduri griji ,îndoieli ,dar dacă nu sau dacă mi-o ia înainte cutare ….Chiar în acea perioadă când eu nu îmi mai  găseam locul și mă perpeleam ca să spun așa ca un” pește pe uscat”, mama a început să se simtă foarte rău și a căzut la pat cu temperatură foarte mare, credeam că o pierdem. Nu i-au fost de ajutor  frecțiile și leacurile bunicii, dar nici descântecele babei Chilina, care știa să descânte de fierbințeală. Mama zăcea în pat, fără să ne vadă și parcă nu-i mai păsa de nimic. Noi pe lângă ea, cele mici se jucau cu păpușile lângă mama ,iar eu , fiica cea mare ,preluasem toate treburile casei. Nu mă mai gândeam la examen, nici nu se mai punea în discuție plecarea mea de-acasă  dacă mama nu se însănătoșea. Așa cum eram supărată și îngrijorată de boala mamei,am început să mă rog la icoana Maicii Domnului pe care bunica o pusese la capul ei, acolo unde zăcea. În noaptea aceea am visat că parcă eram la marginea satului, acolo unde ne jucam noi, copiii, și mi-a apărut în vis Arhanghelul Mihail, ocrotitorul și protectorul meu, la care mă rugam întotdeauna. În vis Arhanghelul Mihail avea în mână o minge și în fața lui și a mea erau cele nouă gropi de la jocul Nouă pietre. Era tânăr, frumos, îmbrăcat în alb și cu voce caldă mi-a spus: „Dacă vrei ca mama ta să scape din această boală trebuie să-ți dorești mult…și  să te concentrezi ca această minge pe care ți-o dau în mână trebuie să intre în ultima groapă de la joc.”

Am luat mingea și m-am rugat mult, am calculat distanța și, când am aruncat mingea, am nimerit ultima groapă. Curgeau apele pe mine de cât m-am concentrat ca să ajungă piatra unde trebuia. Imediat după aceea, Arhanghelul mi-a spus: „Mama ta se va face bine, tu ai salvat-o”. Și am adormit buștean.

Dimineața m-am trezit când tata mă zgâlțâia ca să mă trezească. După efortul din somn ca să nimeresc mingea  la ultima groapă, dormeam dusă.

„Scoală-te, maică-ta  s-a trezit și nu mai are temperatură.”

M-am apropiat de mama. Era liniștită și fericită că mă vede.

Mi-a spus emoționată că i-a apărut în vis un înger îmbrăcat în alb care i-a spus:

-„Gata, ridică-te! Ești sănătoasă!”

Știam cine a fost binefăcătorul mamei și al nostru.

Auzind despre boala mamei  a venit în sat domnul doctor Matei, care răspundea de satul nostru și după controlul amănunțit făcut  mamei ne-a dat vestea că mama trebuia să aducă pe lume un frățior sau o surioară pentru noi.Și cu voce caldă i-a spus mamei că este un dar trimis de Doamne- Doamne pentru sănătatea  și bucuria  familiei.

Mama a primit sfatul doctorului ,dar o vedeam că nu era în apele ei  se rușina de tata, de surioarele mele mai mici și mai ales de mine care era mărișoară ca să am o soră așa de mică. Despre ce povestesc acum se întâmpla când mama avea patruzeci de ani  și pentru vremea aceea era târziu ca o femeie să nască un copil…Își făcea tot felul de gânduri de ce o să zică satul?

Norocul meu a fost că atunci când a născut mama, într-o zi de septembrie, eu începusem clasa a IX-a.

Nu am spus la liceu la nicio colegă că am o soră mică.Depășeam această perioadă în tăcere și în felul cum credeam atunci.Eu, care în fiecare săptămână mergeam acasă, acum mă înstrăinasem de casă, de sat, de-ai mei și mai ales de mama pe care  o găseam vinovată pentru trăirile mele.

Înțeleseseră toți  din casă despre ce era vorba și cum stătea treaba cu mine și îmi dăduseră un răgaz ca să mă liniștesc, dar fără să mă lase de izbeliște ca să zic așa.

Mama pregătea alimente  acasă și mi le  trimitea săptămânal  la internat printr-o mătușă, tanti Tudorița, care era mai tânără și de care eram foarte apropiată. De câte ori venea, nu mă săturam să întreb ce mai este pe acasă, prin sat, dar niciodată de micuța surioară.

Mătușa mea înțelegea despre ce  voiam să aflu și -mi povestea despre cea mică că este frumușică, crește sănătoasă și o cheamă Mariana și că toți  din casă  o răsfață și-i spun  Măița. Mi-a plăcut numele, chiar dacă de data asta nu  îi alesesem  eu numele ca la celelalte surioare.

Prima întâlnire cu surioara cea mică, am avut-o în decembrie,în vacanța de iarnă. A fost foarte greu, încă nu acceptam că mama are un bebeluș în brațe .Curioasă mă uitam la ea pe furiș și încet, încet, am început să mă apropii de ea. Era altfel decât noi toate, negruță, cu un ten arămiu, cu niște ochi negri ca mărgelele și buzele roșii ca cireșele de mai zemoase și dulci.

Nu aveam cum s-o mai ocolesc, deja o iubeam.

Și ce dacă eram mare! Dar eram atât de bogată!

Surioara noastră mică, de data asta, a fost trimisă de Măicuța Domnului, un dar pentru noi toți.

Venirea ei pe lume i-a adus sănătate mamei și veselie în casă.

Era sănătoasă și fericită de dimineață până seara.

Încet, încet am început s-o îndrăgesc pe negruța veselă și micuța mea surioară. Și m-am gândit, eu sunt sora ei cea mare!

Ce dar minunat a primit întreaga familie!

Cu bucurie… din amintirile mele din copilărie!

 

angela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *